Interviu cu Valentin Constantin, preşedintele APIER (Asociaţia Profesioniştilor din Industria de Evenimente din România) şi business consultant
-Majoritatea turiştilor străini vin în România mai ales pe partea de business şi evenimente. Cum vezi evoluţia sectorului M.I.C.E. (Meetings, Incentives, Congresses & Events) în ţara noastră şi ce atenţie i s-a dat până acum?
-După 8 ani de implicare în acest domeniu, pot spune că industria de evenimente la noi e sublimă dar lipseste cu desăvârşire. Aşa cum am arătat (din cifre oficiale) Bucureştiul nu stă foarte rău, doar că situaţia nu se datorează unei industrii care funcţionează, ci doar altor factori – geografici, economici etc. Totul se bazează pe oarecare eforturi individuale… Dar nimic legat, nimic coerent – strategie, plan, idee. Lipsesc structuri gen Convention Bureaux şi multe altele. Odată acestea existând, Bucureştiul ar putea depăşi lejer Belgradul – care a fost premiat ca drept destinaţia M.I.C.E. a Europei – ca dinamică – pe 2012.
-Cine ar trebui să depună eforturi pentru dezvoltarea MICE în România? Statul, un Convention Bureau?
-Ei bine, aici trebuie plecat de la dialog, dar nu unul sec, ci unul cât se paote de pragmatic. Statul cât de cât face ceva – oferă standurile la târgurile majore. Desigur, e loc de mai mult din partea cealaltă – din privat – însă iniţiativele sunt rare şi eminamente solitare şi mai ales privesc interesul propriu. Clar e nevoie de Convention Bureaux, cu structură mixtă, axată pe parteneriatul public-privat, construite pragmatic şi cât se poate de utile zonei reprezentate (local/ regional/ naţional).
–Ce şanse reale are România pentru a ajunge o destinaţie de MICE? Să particularizăm pe Bucureşti, care deja găzduieşte multe evenimente şi are cât de cât turişti pe partea de business…
-România este o destinaţie de M.I.C.E. doar că lipsesc componentele care să o pună în valoare: marketingul şi managementul destinaţiei. Aceste lucruri nu se pot realiza urmărind doar interesul propriu. Aşa cum spunea un prieten vizitând Serbia Convention Bureau acum ceva vreme, acolo este NORMAL. Acolo, acei oamenii CHIAR VOR SĂ FACĂ CEVA PENTRU ŢARA LOR. Poate sună romantic, dar asta este realitatea. Trebuie să vedem mai departe de curtea noastră, pentru a ne salva bunurile din curte. Totul stă în noi – în felul în care ne asociem, în felul în care înţelegem să ne stabilim obiective şi politici comune – strategii, în felul în care le urmăm, în felul în care ne prezentăm. Dar toate au un termen comun – ÎMPREUNĂ. Altfel nu se mai poate. Bucureştiul se bazează încă pe anumite condiţii de care se bucură – notorietate, aeroport internaţional etc. Din păcate pentru Capitală, această inerţie plecată de la ideea că “suntem foarte bine aşa” va ridica mari provocări în 2-3 ani – vor apărea tot mai multe aeroporturi (ex. Braşov), autostrăzi, centre de conferinţă (Braşov, Sibiu, Cluj etc.), aşadar concurenţa va fi extreme de dură. Deja se simt semnale în piaţă cum că situaţia începe să fie resimţită, dar e greu să schimbi ceva cu care ai trăit o viaţă. Din păcate, sau din fericire, timpul lucrează şi crunt, nu îţi dă şanse. Aceasta în plan intern. În plan extern, lucrurile sunt mult mai serioase: concurenţa în zonă este deja extrem de dură. Sunt factori care lucrează în favoarea noastră, dar nesusţinuţi cu iniţiative energice, riscă să fie înlăturaţi fără probleme în foarte scurt timp.
Nu se mai declară evenimentele!
-Care sunt cele mai importante evenimente găzduite de România până în prezent şi ce au adus ţării noastre?
-Este foarte greu de spus pentru că, din nou, nu prea avem date concrete. Nu se declară evenimente. Din foarte multe motive. Este o provocare extrem de delicată care apare chiar şi în cazul existenţei unei industrii de evenimente dezvoltate. Anul trecut, la invitaţia Cracovia Convention Bureau, chiar înainte de EIBTM 2012 am participat la un forum la Cracovia, legat chiar de această problemă – nu se mai declară evenimentele! Bine, ei aveau alt nivel al provocării şi situaţiei. Să luăm totuşi două evenimente majore din România ca exemplu: Finala Europa League 2012 şi FOTE – Olimpiada de Iarnă pentru Tineret. Ok, sunt evenimente sportive, dar sunt evenimente majore din care trebuia scos maximum. Trebuia… Însă din finala Europa League nu am scos nimic, iar din FOTE încă lucrăm pe retorica provenită de la Doamna Specialistă din Cehia care şi-a permis să declare un fel de ‘romanian style’ în organizarea de evenimente. În concluzie, evenimente ar fi, măcar ca bază pentru o strategie de marketing al destinaţiei. Că nu se declară e una. Că nu ai unde să le declari e alta. Dar mai şi trebuie să pui ceva peste aceste informaţii, chiar şi atunci când le ai. Din această cauză, am pornit solitar la drum, acum trei ani, pentru a schimba ceva. Şi încet-încet, am găsit oameni care s-au alăturat şi acum avem deja o echipă şi o susţinere excelentă. Am găsit un suport solid chiar în afara ţării, şi abia am început!
-Ce ne poţi spune despre APIER – Asociaţia Profesioniştilor din Industria de Evenimente din România, al cărei fondator şi preşedinte eşti?
-Despre APIER va spune chiar APIER, mai exact ce va face APIER. Nu vreau decât să mulţumesc membrilor APIER şi celor care au fost, sunt şi vor fi alături de noi! E o echipă de oameni minunaţi în primul rând, şi când ai oameni buni, un scop frumos, înalt şi intenţii cât se poate de nobile, nimic nu îţi poate sta în cale.
-Eşti apreciat şi cunoscut, paradoxal sau normal, că asta e, suntem români, mai ales în vest. Ce te-a determinat să organizezi prima ediţie a târgului dedicate industriei M.I.C.E., MicePRO? Care au fost primii paşi în direcţia asta şi ce impact a avut târgul?
-În 2005 am avut ocazia să merg la o primă ediţie a IMEX Frankfurt. Şi, aşa cum nu mă satur să spun, acel moment mi-a schimbat sistemul de valori. Doresc aici să mai adresez încă o dată toata aprecierea mea unui om care a fost ca un tată şi cel mai bun profesor pentru mine – Radu Cimponeriu. Alături de el am învăţat to ce ştiu legat de MICE. Şi tot alături de el am cunoscut primii oameni din industrie. Atunci când ajungi alături de Radu la IMEX şi esti salutat la sosire de primi trei oameni din boardul IMEX – cu adresare personală – te marchează. Şi am lucrat din 2006 până în 2011 în toată Europa, în special cu grupuri corporate din Rusia. Aşa am observat că nevoile noastre sunt aceleasi ca în toate ţările din zona noastră. În 2010 deja mi-am propus să schimb ceva în România şi în regiunea noastră, mai ales pentru că potenţialul există şi e unul excepţional. Dar şi pentru că, trecând de partea asta romantică, 95% din piaţă nu era reprezentată la IMEX sau EIBTM, m-am gândit să oferim o şansă şi celorlalţi, plecând de la ideea de bază, şi anume de a promova România ca destinaţie M.I.C.E.. Şi de aici s-a născut proiectul MiceRO / MicePRO. Prima ediţie a MicePRO? Ce poveste frumoasă. Dacă privim cifrele reci – 15 expozanţi şi 25 de hosted buyers – pare o glumă, comparativ cu CONVENTA (târgul de M.I.C.E. al Sloveniei) – de exemplu, dar ideea acelei ediţii era cu totul alta. Dacă tragem linie la un an după eveniment, nu mai pare chiar o glumă. Şi vă asigur că după ce vom trage linie în decembrie 2013, după editia II, va fi ceva foarte foarte serios. Doar dacă privim ediţia a doua: găzduit de un centru de conferinţe premium – Willbrook Platinum – cu o suprafaţă de expoziţie mărită cu aproape 50%, cu un număr aproape triplu de hosted buyers invitaţi (60-70), venind din 2 continente – Europa/ Asia, cu MICEPRO TV şi paypal/web tv precum şi cu 2 forumuri – IT, găzduit alături de Shuli Golovinski / Newtonstrand Londra – cel care face acelaşi lucru pentru EIBTM Barcelona respective de turism, prezidat de Jamil Benabdallah (APIER) şi Peter Cramer (Kfk Hamburg), este evident că suntem pe drumul cel mai bun.
APIER va fi gazda EUROIJADA 2013
-Putem estima, la ora actuală, cât din încasările turistice ale României sunt asigurate de M.I.C.E. şi de business travel?
-Este destul de periculos să intrăm pe terenul acesta, dar cu siguranţă, cea mai mare parte a veniturilor din turim – pe incoming – vin din ceea ce face parte din industria de evenimente. Închipuiţi-vă Bucureştiul fără această nişă, sau Braşovul sau Valea Prahovei. Am prezentat acum câteva luni, la Braşov, un proiect pe 5 ani pentru un pilot – Convention Bureau regional. Imaginaţi-vă în 2012 cum e să faci un plan pe 5 ani în turism, cu asumări… Am plecat pe cifrele declarate în piaţă pe ultimii 3 ani şi am estimat că în 5 ani, prin organizarea unui Convention Bureau serios, prin acţiuni hotărâte şi asumate de către toţi jucătorii din piaţă, putem creşte numărul de înnoptări pe an de cel puţin două ori. Mai mult, am preconizat că vom creşte bugetul mediu alocat / zi cu aproximativ 20% iar durata medie de şedere va merge spre un 2 plin. Pot să vă spun, şi aici aş dori să mulţumesc profesioniştilor din Braşov, care au fost atât de receptivi şi deschişi, că aşa a apărut Transilvania Convention Bureau – primul Convention Bureau regional din România. Nu rămâne decât să vedem cât de bine ne pricepem la estimări şi mai ales la M.I.C.E., pentru că acesta este de fapt motorul industriei. Cred că M.I.C.E. asigură undeva, la peste 50% din încasările totale.
-Cum influenţeaza M.I.C.E. celalalte ramuri din turism?
-Nu există un răspuns mai simplu: avem 3 mari ‘ramuri’ în turism: leisure, business şi M.I.C.E. Dacă luăm ultimii 3-5 ani în România şi privim pe următorii 5 ani, cel putin segmental de leisure nu cred că va suferi creşteri majore. Pe business, situaţia este oarecum similară, dacă nu chiar puţin mai dură. Singurul segment cu un potenţial imens şi încă, îndrăznesc să spun, neexploatat, este M.I.C.E. Asta în condiţiile în care odată desenate politici şi strategii de marketing şi management al destinaţiei, alături de investiţii serioase, toate cele trei ramuri au de câştigat. M.I.C.E. nu există solitar, aşadar nu creşte solitar. Dar are cel mai mare ROI din cele 3! În încheiere, aş vrea în acelaşi timp să mulţumesc şi celor care nu au avut încredere în proiect. Îi invit pe toţi să fie activi şi să facă tot ce ţine de ei să schimbe ceva. Puţin. Nu cu noi neapărat. Noi suntem doar o opţiune. Dar opţiunea noastră, alături de zeci, sute de alte opţiuni, vor creea acel lucru de care am vorbit încă de la început: destinaţia România. Şi cu toţii avem nevoie de asta!
În final, ca noutate de ultimă oră, îmi face plăcere să precizez că APIER va fi gazda EUROIJADA 2013 Braşov, al doilea eveniment sportiv ca importanţă din Braşov, după FOTE. Puteţi afla mai multe accesând şi pagina de facebook: http://www.facebook.com/euroijadaprag
A consemnat Traian BĂDULESCU
Legătură permanentă
Interesant articolul..si bun. Cred ca ar fi trebuit totusi sa aduceti cateva idei suplimentare in ceea ce priveste masurile care ar trebui luate de catre actorii importanti din piata turismului romanesc.
Care ar trebui sa fie numitorul lor comun in jurul unui astfel de proiect?
Legătură permanentă
multumesc de apreciere
as spune interesul comun
si acela este ca Romania sa (re)devina o destinatie cu adevarat
e in interesul tuturor
jucatorilor sau nejucatorilor