Paralela 45. O agenţie. Un nume. Un brand

Sunt anumite nume din turism despre care nu mă feresc să scriu. Pentru că merită şi au făcut istorie. Acum doi ani am absolvit masteratul cu specializarea Management şi Marketing în Turism, din cadrul Facultăţii de Comerţ de la ASE. Tema lucrării de dizertaţie a fost “Agenţiile de turism din România: de la marcă la brand”. Am efectuat o cercetare cu circa 100 de respondenţi (prieteni, rude, colegi, chiar şi necunoscuţi) privind cele mai cunoscute agenţii de turism din România. Pe primul loc a ieşit Paralela 45, urmată de alte câteva agenţii cu tradiţie.

De asemenea, Paralela 45 a fost inclusă, de către Superbrands România, în topul 100 al celor mai cunoscute branduri din România, fiind unica agenţie de turism în clasamentul superior, precum şi în Top Brands, editat de Reader’s Digest.

Paralela 45 este un pionier în fiecare an. Operarea de noi circuite (una din specializările firmei), precum şi deschiderea estului (Rusia, Ucraina etc.) sunt doar două exemple.

Ce ar fi mai mult de spus? Multe… Paralela 45 se numără printre pionierii turismului românesc şi rămâne în continuare, paradoxal, un pionier, reinventându-se de la an la an. Culmea: cu aceeaşi siglă! O siglă reuşită, care a rezistat până acum precum Coca Cola. Această firmă nu reprezintă doar o marcă, un nume, ci un brand. Nu am auzit – de la prieteni şi amici în primul rând – de plângeri la adresa Paralelei 45, dimpotrivă… Numai de bine. Pe bune!

De asemenea, brandul Paralela 45 este condus de un alt brand: Alin Burcea. Un om dinamic, inovator, deseori incomod, care a avut timp şi să ajungă doctor în economie (turism), să fie şi secretar de stat, şi primul preşedinte ANAT, la doar 26 de ani. E un om care fascinează şi pe care nimeni nu se poate supăra, pentru că, pragmatic vorbind, cam e nevoie de el…

Paralela 45 rămâne la fel de puternică după mai bine de 20 de ani şi sunt sigur că va fi încă 20 de ani de acum înainte! Această firmă a deschis destinaţii noi, a învăţat românii să călătorească.

Potrivit scriitorului şi jurnalistului de turism Marian Constantinescu (fondatorul primului săptămânal de turism din România şi mentorul subsemnatului), această agenţie de turism „este legată ombilical de Alin Burcea. Deşi acum este foarte la modă să vorbim despre brand, deci şi despre firma „Paralela 45”, eu mă voi opri doar la sentiment şi suflet. Pentru mine Alin Burcea continuă şi după aproape 6.500 de zile, să fie acelaşi împingător la grămadă şi grămada asta e alcatuită din lumea travelului românesc care nu s-a cristalizat încă în interesele ei din lipsa de cultură”.

Produsele firmei Paralela 45 au fost de încredere, şi afirm asta pentru că, repet, nu am auzit de nicio plângere la adresa acesteia. Mare lucru, în ziua de azi. Din centrul Bucureştiului, de pe Bulevardul Elisabeta, „ground zero”, până la Neptun, Bârlad sau Sebeş, Paralela 45 oferă aceeaşi calitate. Nu e de colo să ai sedii în 27 de localităţi…

Nu pot să nu redau în totalitate câteva fraze semnate de scriitorul Marian Constantinescu, prieten al Paralelei 45: „Din dorinţa de a completa acel spaţiu săracăcios s-a conturat prin anii 1994-1996 şi un proiect comun care a fost şi continuă să fie un succes. „În turism e vremea lupilor tineri”, respectiv replica recentă a volumului „În căutarea lupilor tineri – după 10 ani”, sunt cele două cărţi pereche care au pornit de la ideea lansată de Alin. Aceea de a da viaţă unei istorii recente a lupilor-patroni care au îndrăznit să muşte din catifeaua succesului. Voi insera doar acest citat care continuă să fie, după aproape 15 ani, la fel de actual şi în 2010: „În America (of Doamne, această obsesie dulce a românilor), tânărul de succes este un preşedinte al clipei. La noi, el e cel mult un „cerşetor” al speranţei. Vrem sau nu, timpul este aliatul celor care ştiu să facă şi să rişte. În rest, spectatorii, e dreptul lor, pot paria sau vorbi din tribunele confortabile. Paralela 45 a împlinit recent 20 de ani de existenţă. Si odata cu asta Alin Burcea, cel mai tânăr personaj din „Cărţile lupilor tineri” trece din clasa făcătorilor de turism în cea a creatorilor de şcoală şi de turism. Timpul lucrează în favoarea lui astfel că împingătorul la grămadă a devenit arbitru, negociator şi constructor pe terenul industriei de… vise. Prietenia noastră rămane una specială. Acum ne vedem mai rar. Dar o facem cu plăcere pentru că fiecare am câştigat de pe urma celuilalt. Nu avem datorii reciproce şi asta ne permite să ne îmbrăţişăm. Locul nostru preferat ramane biroul de 5 metri patrati, de la Paralela 45, pe Bulevardul Elisabeta, ai cărui pereţi păstrează amintirea timpului prezent. În unul din sertare se află cu singuranţă ascunsă o floare uscată. Mai miroase şi acum ca atunci, după ce s-a dat cu var şi vopsea, în florăria unde s-a născut „Paralela 45”. Copilul din flori arată azi foarte bine. Doar unul dintre părinţii lui – Adrian Grigorescu, nu mai are cum să-l vadă. Au trecut 20 de ani de atunci? Ce glumă bună!”

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *