Dacă în reportajul precedent v-am prezentat, pe scurt, Piatra Neamţ – un oraş care merită vizitat, în sine – acum vom ieşi din urbe, prin ţinuturile de basm ale judeţului Neamţ.

Peisajele sunt similare cu cele din Bucovina şi Maramureş. De altfel, cred că Neamţ poate fi promovat la fel de mult, pe plan internaţional, asemeni celorlalte două regiuni amintite. Organizatorii evenimentului „Marketing online în turism” au pregătit un tur al judeţului, care s-a derulat pe parcursul a două zile.

Prima oprire în afara oraşului Piatra Neamţ a fost în drum spre Lacul Roşu, prin

spectaculoasele Chei ale Bicazului. Aceste chei au fost formate de râul Bicaz şi asigură legătura între Moldova şi Transilvania. Cei 30 de bloggeri au trecut victorios graniţa celor două regiuni româneşti, cu o caravană formată din automobile, ajungând la spectaculosul Lac Roşu. Acesta reprezintă un lac de baraj natural format în 1837 și situat lângă Cheile Bicazului la poalele masivului Hășmașul Mare, în apropierea orașului Gheorgheni din județul Harghita. Lacul Roşu  s-a format prin surparea unui flanc al Muntelui

Ghilcoș. Potrivit unei legende, surparea de teren ar fi îngropat un păstor împreună cu turma sa de oi. O parte dintre bloggeri s-au delectat cu o frumoasă plimbare cu bărcile, pe lac. Eu am ales serviciile unei terase, deţinută de proprietari secui, mai ales că descalec prima oară pe pământ secuiesc (am avut un străbunic secui, legendă în familie, a trăit 103 ani şi a fost şeful hergheliei de cai a prinţului Şuţu din comuna Şuţeşti). Meniurile sunt bilingve – română-maghiară. Nu am avut timp să mănânc decât un excelent şi imens kurtos kalacs de la mama lui şi am băut un vin al casei excelent. Personalul, foarte amabil. Sper ca anul viitor să am ocazia să vizitez judeţele Harghita şi Covasna. Iar la Lacul Roşu cred că merită stat un week-end – peisaje superbe, natură, servicii bune.

Apoi am pornit spre Lacul Bicaz. Barajul Bicaz reprezintă o excelentă zonă de bellevue. Aş recomanda şi aici amplasarea de lunete, în speranţa că nu le va lua nimeni. Am făcut o minicroazieră pe Lacul Bicaz, unde ne-a prins şi asfinţitul. În pofida frigului, a fost una din experienţele frumoase ale excursiei. Apoi, am lansat lampioane de pe baraj. Altă experienţă „extremă” interesantă. Nu au fost probleme majore, iar în câteva minute, pe cer, la sute de metri, pluteau zecile de „stele” lansate de către participanţii la #priNeamț.

Am încheiat prima zi la Pensiunea de 4 stele Balad’Or, situată pe malul lacului Pângăraţi – Bicaz, la mijlocul distanţei dintre Piatra Neamţ şi Bicaz. Mâncare excelentă, servicii bune, şi am prins şi o nuntă, având ocazia să ne fotografiem cu mireasa, alături de mine. Deci, nu am putut să o furăm… Aş putea spune că această pensiune – deşi are alt concept – este un fel de Ambasad’Or Events al judeţului Neamţ.

A doua zi a început cu vizionarea unor peisaje de basm, incredibile. Ne-am oprit pe malul Lacului Izvorul Muntelui (Bicaz), în apropiere localităţii Hangu. Las imaginile să vă spună povestea…

Pe urmele lui Ştefan: zimbri, cai, mănăstiri, cetăţi şi tradiţii moldoveneşti

M-am desprins de grup timp de o oră, şi am ajuns la cele două mănăstiri Petru Vodă. Îi mulţumesc din suflet cui m-a dus acolo, a fost o experienţă spirituală deosebită! Urmând drumul naţional DN 15 B de la Poiana Teiului spre Târgu Neamţ, după puţin timp un drum se desprinde în stânga, continuând printre brazii înalţi până la Mănăstirea Petru Vodă. Deşi a fost constituită recent (sfârşitul secolului al XX-lea), mănăstirea – realizată într-o manieră ce trădează influenţe ale stilului medieval – a devenit deja loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi. Lăcaşul este dominat de figura impunătoare a părintelui Iustin Pârvu, considerat de mulţi unul dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă. Părintele primeşte şi astăzi enoriaşi, în timpul serii, conform unor programări, deşi are o vârstă înaintată.

M-am realăturat grupului la Rezervaţia de zimbri Dragoş Vodă, pe raza comunei Vânători-Neamţ, în apropierea oraşului Târgu Neamţ. Este una din cele 4 rezervaţii de zimbri din ţară şi este catalogată drept una dintre cele mai mari rezervaţii dedicate zimbrilor din Europa. Pe lângă zimbri, ne-am delectat urmărind şi cerbi şi căprioare, porci-mistreţ, urşi etc. Unul dintre cerbi era destul de nervos, în schimb zimbrii ne-au primit foarte bine şi au stat să fie fotografiaţi 🙂

Revenind la zimbri, aceştia sunt o specie de bizon, care trăieşte în Europa. Este cel mai greu animal european de pe uscat. Un individ tipic are o lungime de 2,9 – 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. De asemenea are păr mai scurt decât acesta. În Europa de Vest, zimbrii au dispărut încă din secolul al XI-lea, mai puțin în Ardennes unde au rezistat până în secolul al XIV-lea. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. În estul Europei, zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni și a țarilor ruși. Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor în anii 1500. Ultimul zimbru în sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume în 1927, în Caucaz. În 1927 mai puțin de 50 de zimbri mai rămăseseră în lume, toți în grădini zoologice, ultimii zimbri în sălbăticie fiind uciși de braconieri după Primul Război Mondial.

Zimbrii au fost reintroduși cu succes în sălbăticie începând cu 1951. Se găsesc în zone protejate din păduri din Polonia, Belarus și Republica Moldova, turme existând și în Lituania, Ucraina, Rusia și Kîrgîzstan, iar grădini zoologice din 30 de țări au exemplare din acest animal.

În 2000, specia număra 3.600 de exemplare cu un grad mare de consangvinitate, toate fiind descendente din doar 12 indivizi. Din acest motiv zimbrii actuali au o diversitategenetică limitată, fiind foarte vulnerabili la boli. Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Neamţ, la fel de valoroasă istoric şi architectural ca şi mănăstirile vecine, din Bucovina. Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită

Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului. Așezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) din România și a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. În camera mormintelor este îngropat Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), iar în pronaos se află moaștele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.

 

La prânz am luat masa la Hanul Ursului, aproape de Târgu Neamţ, unde am asistat la o nuntă de pocăiţi, muzica fiind foarte puţină, dominând discursurile şi psalmii. Ne-am continuat drumul către Depozitul de Armăsari  Dumbrava din Timişeşti. Cunoscut şi sub denumirea de  “Herghelia Măriei Sale”, acesta este situat la 10 km de Târgu Neamţ pe locul grajdurilor domneşti ale lui Ştefan cel Mare, păstorite de comisul Manole Jder, aşa cum ne sunt descrise în romanul lui Sadoveanu. Herghelia oferă posibilităţi de practicare a turismului ecvestru care constau în plimbări cu trăsura, plimbări călare pentru agrement, lecţii de călărie şi lectii de sărituri peste obstacole (pentru cei care se încumetă). În prezent, aici se găsesc 100 de cai care fac parte din 8 rase deosebite cu o foarte mare importanţă biologică: arabă, semigreu, huţul, sport, lipiţan, cal de Bucovina, gidran, pur sânge englez. Există şi posibilităţi de cazare, complexul având câteva apartamente şi camere de oaspeţi. Cel mai valoros armăsar din herghelie, campion naţional la sărituri peste obstacole, este… Ogică. Acesta este evaluat, după spusele îngrijitorilor, la 60.000 de lei. Oare cât o valora dacă ar câştiga şi la loto?

Am plecat cu greu de la herghelie, iar o parte dintre bloggeri şi invitaţi au avut ocazia să şi călărească. M-am hotărât şi eu într-un final, însă am renunţat la a doua ocazie din viaţă de a călări, pentru că deja animalul era cam nervos şi plictisit, după ce purtase vreo 20 de oameni, cu greutăţi diferite.Am vizitat, în continuare, casa singurului meşter popular din Neamţ care a păstrat tradiţia măştilor, Ion Albu. Dacă prima mască a creat-o când avea 16 ani, acum trăieşte din menţinerea acestei tradiţii. Fiecare participant la #priNeamț a primit cadou o mască, pe care era scris numele său, datorită sponsorizării asigurate de berea Noroc. O bere neaoşă românească, chiar bună.

Ultima oprire am avut-o în Târgu Neamţ, la impunătoarea Cetate Neamţ – locul în care Ştefan cel Mare nu a fost primit de mama sa, care l-a trimis la luptă, să-i bată pe turci. Şi se pare că mama Domnului Moldovei a fost inspirată – chiar i-a bătut, din nou. Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I

Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Alături de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Neamţ este cea mai bine conservată cetate medievală din Moldova noastră. Restul cetăţilor moldoveneşti bine păstrate sunt cetăţile de graniţă din Republica Moldova (Soroca) şi din Ucraina (Hotin, Tighina, Cetatea Albă).

Drumul care urcă spre deal, spre cetate, este amenajat impecabil. După un “maraton” de mai multe sute de metri, ajungând sus, aproape de orele 8 seara, am constatat că, din păcate, cetatea era închisă. Oricum, vestigiul istoric merită admirat şi din afara zidurilor. Ca un bonus, priveliştea spre oraşul Târgu Neamţ, de pe dealul cetăţii, este de-a dreptul fascinantă.

La baza cetăţii am întâlnit un artizan interesant, Ionela Lungu. Tulceancă de origine, căsătorită cu un humuleştean de-al lui Creangă, printre suvenirurile vândute de ea dominau cele legate de marele povestitor român.

Am încheiat ziua la un excelent restaurant italian din Piatra Neamţ, Momenti. Mâncare bună, rafinată şi multă, deserturi excelente. Când am ajuns noi, acolo luau masa şi câţiva fotbalişti de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Cu siguranţă că o să revin la acest restaurant, când mă voi reîntoarce în Piatra Neamţ.

A doua zi, cu părere de rău, dar şi cu gândul la stresurile şi activităţile din Bucureşti, m-am întors ca şi “copilot”, alături de Răzvan Pascu. Am realizat frumuseţea celor aproape 4 zile nemţene mai ales la drumul de întoarcere. Fiind deseori întrerupt de telefoane, căci era luni…

Felicitări încă o dată organizatorilor – Alex Filip, Toma Nicolau, hotelului Central Plaza din Piatra Neamţ, reprezentat de directorul general adjunct Cătălin Roca. Datorită unor oameni ca ei, judeţul Neamţ se va dezvolta din punct de vedere turistic. Că merită!

Amintesc că între 7 şi 10 octombrie, Piatra Neamţ va găzdui Congresul Internaţional de Turism Rural. O mare parte a delegaţiilor vor fi cazate, unde altundeva decât la… la hotelul Central Plaza.

Reamintesc sponsorii conferinţei Marketing online în turism şi ai turului #priNeamț: Primăria Piatra Neamț, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc și Autonom