România – o fotografie şi o poveste (14)

Peisaj din Bucovina. Foto: Traian Bădulescu

Bucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu care acoperă zona adiacentă oraşelor Rădăuţi, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi, Cozmeni, Zastavna, Văşcăuţi pe Ceremuş, Vijniţa, Sadagura şi Storojineţ din Ucraina.
Denumirea a intrat oficial în uz în 1775, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag („buk”), astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Ţara fagilor”.
Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918.

5 comentarii


  1. Fii atent,Dobro..Dinspre Bucovina,te lasi in jos,spre Buzau,Nehoiu,mai exact barajul de la Siriu,treci de el,apare o caabna Izvorul Bucuriei,pe partea stanga,(cum vii dinspre Nehoiu)corespunzatoare,servicii,papa,bun simt,si o mare panorama dintr-un basm smulsa..daca vrei poti inchiria barca cu motor de acolo,si daca mai ai din pura intamplare si niste una bucata lanseta ultra-light cu ceva voblere pentru un clean,e chiar distractiv.Varianta 2,daca te lasi spre sud,incearca cetatea de la Sucidava,Fantana Secreta..Nea Sapca (asa-l cheama pe muzeograf) iti da niste mostre de old school de ala ceausist,ambalat cu haz oltenesc..merge un interviu.Varianta 3 .niste Transalpina,dinspre Petrosani ,la 20 km,Groapa Seaca..drum forestier in dreapta,lasi masina cand crezi ca nu mai urca si urmezi traseu spre Refugiu Atarnat,(o ora jumate de traseu dragut,bei apa de paraias..d’astea..mierle,badinerii,Bach..)Ajungi pe urma pe..nu mai zic ca deja dau din casa :I enjoy the joy

    Răspunde

    1. Du-te spre vest, mergi pe drumuri pusiti, nu evita muntii. Nu ezita sa tragi pe dreapta cand te fura peisajul iti vei multumi. Ia si cortul, nu se stie poate iti place curtea unor tarani si vrei sa dormi acolo. Ce vai, ce sate cine stie?! N-ai niste oameni dragi pe unde prin tara pe care nu i-ai mai vazut de demult? treci si pe la ei poate. oh lala ma intrec pe mine, iarta-mi indrazneala. traieste prezentul, lasa-te purtat. De fapt, daca ai aparatul e perfect, ai deja o unealta de exprimare si mai e si expresiva pe deasupra. Descopera tu si zi-ne si noua, fa-ne o poveste din poze inca una!Rahat turcesc? Nu te cred

      Răspunde

      1. Din Bucovina o iei frumos spre Maramures, iti reoacmnd o calatorie pe Vaser cu mocanita ai ce poza, doar memorie in aparat sa ai, apoi o iei pe Valea Izei unde iti reoacmnd Poienile Izei, un loc superb cu oameni cum rar gasesti. Poti sa mai vezi manastirea Barsana, memorialul Sighet, Sapanta, etc. Daca te intereseaza, scrie-mi un email sa-ti aranjez cazare, voie buna, mancare ca la mama acasa si horinca dezlegatoare de limbi.

        Răspunde

  2. 1. urci pe Rarau(cu masina se poate) vezi Pietrele Doamnei si tot de acolo ai tearsu pe Giumalau de vreo 5 ore. Poti innopta acolo la cabana Giumalau care e dementiala (nu are curent electric), e liniste si de pe varf ai o priveliste minunata spre Rarau.. si afine la greu 2. herghelia de la Lucina e foarte bine cotata si e multa liniste si putini turisti3. la manastiri iti recomand Sucevita, si poti ajunge la ea din Campulung, spre pasul Palma, unde ai privelisti super si putini turisti 4. salina de la Cacica (nu am fost) dar am auzit ca e foarte faina, e mai industriala asa neamenajata. acolo e si comunitate de poloneziConcediu fain, si iti urez sa vezi Bucovina curata

    Răspunde

    1. Iti propun sa treci un pic gainrta si sa vizitezi cramele din Republica Moldova (Milestii Mici, Cricova, Purcari). Fain in Moldova mai e si complexul Orheiul Vechi.Locurile faine poti sa ti le alegi, insa cu oamenii cred ca e cam ca la loterie. Ai sau nu noroc. Daca ajungi vreodata in Moldova, cauta-l si pe nenea Andrei (pictorul Andrei Mudrea) si tabara lui de creatie din satul Mitocul Vechi.Oricum, concediu fain in Bucovina si pe unde te-or mai purta pasii!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *