De câţiva ani a devenit tradiţie petrecerea unui Crăciun mai „exotic”, în îndepărtata Laponie, în nordul Finlandei. Şi în acest an sunt organizate două curse charter cu plecare din Bucureşti: una pe 22 şi una pe 23 decembrie. Destinaţia: staţiunea Levi din Laponia. Durata sejurului: 5 zile, 4 nopţi.
Puteţi merge, alături de copii sau de persoana dragă aici, prin touroperatorul Paralela 45. Cazarea este asigurată la hotelurile de 4 stele Levi Panorama şi Sokos. În cadrul pachetului intră micul dejun, cina din prima seară şi cina festivă de Crăciun de pe 24 decembrie, transferurile de la şi către aeroport. De asemenea, sunt asigurate excursia „În căutarea lui Moş Crăciun” la Satul lui Moş Crăciun & Santa Park , cu masa de prânz inclusă şi ghid local, excursia „întâlnire cu Moş Crăciun şi soţia sa la căsuţa din pădure” cu o gustare inclusă şi ghid local, îmbrăcăminte termoizolantă – combinezon, încălţăminte şi mănuşi, precum şi un însoţitor român de grup. Nu sunt incluse în preţ taxele de aeroport şi securitate (95 EURO / persoană) şi asigurarea medicală. Dar care este preţul? Variază între 1399 de euro locul în camera dublă standard şi 1573 de euro în camera dublă superior. Pentru primul copil preţul porneşte de la 1080 de euro, iar pentru al doilea, de la 1123 de euro.
Staţiunea Levi este situată în regiunea Kittila din Laponia finlandeză. Levi este renumită pentru Levitunturi, căutată pentru cele 15 piste de schi iluminate noaptea în timul iernii (octombrie – iunie), precum și pentru ciclism montan în timpul verii. Cel mai apropiat aeroport de statiunea Levi este în Kittila, la aproximativ 15 minute de mers cu mașina sau cu autobuzul.
Zona înconjurătoare este relativ plată, ceea ce face ca zona să fie căutată şi pentru alte activități, cum ar fi schi fond, sanie trasă de câini și drumeții. Aici puteţi vedea aurora boreal sau soarele pe cer la miezul nopţii. Levi este, astfel, o destinaţie de vacanţă pentru familii accesibilă pe tot parcursul anului. Dar în special de Crăciun, când este cea mai căutată!
Iată ce facilităţi şi servicii oferă staţiunea Levi: 30 de restaurante, centru spa, servicii selecte pentru tratamente de frumuseţe & sănătate, centru de fitness, câteva magazine alimentare, magazine de suveniruri, o capelă, câteva magazine cu haine şi echipamente de iarnă, bijuterii şi vinării, oficiu poştal, farmacie, cabinet medical particular, 3 super market-uri, cursuri de golf etc.
În imediata apropiere a staţiunii Levi puteți găsi casa lui Moș Crăciun și un sat de zăpadă (numai iarna), cu locuințe, restaurant, hotel și bar, toate făcute din gheață. Există, de asemenea, zone de pescuit la copcă și un teren de golf de clasă mondială pentru sezonul de vară.
Atenţie! Iarna, temperatura a ajuns şi la -50 ° C, aşa că sunt necesare costumele cu protecţie termică. Străbătută de Cercul Polar, Laponia este aproape o ţară în sine. Cuprinde o treime din suprafaţa Finlandei şi se întinde între Rusia, Suedia şi Norvegia. Este cunoscută în întreaga lume drept “Ţara lui Moş Crăciun”, locul magic unde alături de spiriduşi, Moşul pregăteşte cadourile pe care le trimite în seara de Ajun copiilor de pretutindeni, străbătând lumea în sania trasă de reni. Cei mici îi pot scrie tot timpul anului lui Moş Crăciun, care le primeşte dorinţele la Biroul Poştal din Korvatunturi.
Pentru alte amănunte, accesaţi: http://paralela45.ro/charter/sarbatori-de-iarna-in-tara-lui-mos-craciun-2011?query=etichete-craciun_2012
Legătură permanentă
Idea nu e rea…. dar daca mergem de Craciun in Laponia, nu exista sansa sa ne rateze Mos Craciun, care in perioada respectiva e plecat cu treburi prin lume?
Legătură permanentă
Nu ne rateaza Mosul, ca de acolo porneste. Ar si in Laponia copii, plus cei ai turistilor… De ce ajung turistii mai devreme in Laponia? Ca sa fie primii serviti 😉
Legătură permanentă
Foarte bine scrise toate relatările! Au toate itregdiennele, de altfel: informaţii turistice utile, nerv literar, peripeţii haioase (pentru noi cititorii :)), poze sugestive. Felicitări şi postări mai ce2t mai dese!