Trenul Regal constă într-o garnitură alcătuită din vagoane de lux, la nivelul “Orient Express”. Vagonul de dormit – dormitorul regal – cu o capacitate de 5 locuri in două apartamente, a fost construit în anul 1928 la uzinele constructoare Ernesto Breda. Toate cele 5 vagoane au fost restaurate de catre “S.F.T. – C.F.R.” SA in anul 2004 la atelierele CFR Grivita.
Paradoxal, deşi este Tren Regal, acesta a găzduit de-a lungul timpului mulţi… preşedinţi de state, inclusiv preşedinţi comunişti. Datele istorice şi evenimentele la care a participat acest tren de-a lungul timpului evocă faptul că, la 6 august 1975, în vagonul regal au servit micul
dejun preşedintele Statelor Unite, Gerard Ford, şi secretarul de stat Henry Kisinger care au călătorit împreună cu Nicolae Ceauşescu. Itinerariul a fost de la Bucureşti la Sinaia şi în aceiaşi zi, la dejunul de lucru ce a avut loc la castelul Peleş, s-a hotărât acordarea “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România.
În toamna anului 1955, tot în acest vagon s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din România, discuţii ce au avut loc între Nikita Hruşciov, conducătorul Uniunii Sovietice şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aceştia au călătorit spre nordul Transilvaniei, la o partidă de vânătoare.
Aici a luat ultimul prânz pe teritoriul României şi Regele Mihai I la plecarea lui peste hotarele ţării, in ianuarie 1948. Alţi şefi de stat care au călătorit în timpul vânătorilor organizate în anii 1976-1977 de Nicolae Ceauşescu pentru şefii de stat: Todor Jivkov, Leonid Brejnev, Erik Honecker.
În interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, cum ar fi: piele de Cordoba, pentru scaunele şi fotoliile din saloane, furnir de nuc şi trandafir, pentru mese, scaune şi unele lambriuri din saloanele vagoanelor, sticlă de Murano şi cristal de Boemia pentru lămpile din vagoane şi pentru oglinzile din salonul regal etc. În prezent, Trenul Regal poate fi închiriat pentru evenimente sau în scop turistic.