Muncim cu drag şi spor, pentru-al ţării viitor

Această fotografie spune multe despre cum se munceşte la noi. Foarte multe. Din păcate, este reală. De câte ori nu aţi văzut, din maşină, autobuz sau, oricum, în jurul vostru, cum unul sau doi oameni muncesc, dau la lopată, iar ceilalţi stau la o ţigară, discută, se uită la femeile de pe stradă, se ceartă, strigă, bârfesc etc. Vedeţi? Alternativele la muncă sunt nenumărate…
Eh… Dar şi salariile de la noi, condiţiile de viaţă, respectul reciproc, toate acestea nu ne prea încurajează în a munci în România. Poate că aşa e: majoritatea românilor, atunci când schimbă mediul de lucru – a se înţelege în general ţara, sau când lucrează pentru o corporaţie – nu par deloc leneşi şi primesc doar laude pentru ceea ce fac.
Chiar şi grecii, cu toată criza lor, nu mi se par deloc leneşi, în pofida faptului că petrec mai mult decât noi sau au mult timp de odihnă. Dar ei trăiesc din turism şi armatorie. Chiar trăiesc din asta, sunt domenii care le aduc, împreună, jumătate din PIB. Germanii muncesc doar 8 ore pe zi sau cât le este programul. Cine stă peste program, este considerat incompetent. Şi ce bine muncesc… Japonezii muncesc enorm, peste program şi în week-enduri, dar altfel nu îşi mai reveneau după un război pierdut şi două bombe atomice, plus un tsunami urmat de un accident nuclear devastator.
Nu întâmpinăm oare un cerc vicios? Nu muncim pentru că nu avem motivaţie. Iar motivaţia lipseşte pentru că nu muncim. E drept, e mai greu să faci bani în România având manele pe fundal iar la televizor doar divorţuri, cancan-uri, crime… A nu se înţelege că a munci înseamnă doar a da cu lopata. Munca e şi creaţia, munca e şi puterea de convingere, numărul mare de telefoane dat, un site bine pus la punct care aduce bani, şi pot apărea încă un milion de alternative.
Românul este din ce în ce mai puţin interesat de educaţie, mai bine zis de autoeducare. Preferă să vegeteze în faţa televizorului, aşteptând să cadă guvernul, ca guvernul să îşi facă treaba sau chiar… nemaiaşteptând nimic. Uitându-se la emisiuni gen „Elodia”, uitându-se la ce fac şi la ce vorbesc (bârfesc) alţii.
Sfârşesc prin a vă pune o întrebare, la care aştept răspunsurile voastre. În ce domenii se mai munceşte cu adevărat în România? Atât la stat (unde bănuiesc că nu se… stă, cel puţin nu mereu), cât şi în domeniul privat.

3 comentarii


  1. In Romania toti sunt manageri, toti sunt sefi indiferent de munca pe care o presteaza sau indiferent de munca pe care nu o presteaza.Trist, dar adevarat!

    Răspunde

    1. Eu cred că se referă la bugetari. La privați nu au ce să modciife pentru că programul e deja de 8 ore/zi, adică 40 ore/săptăme2nă, iar pauzele de masă nu s-au pus niciodată la socoteală. Deci dacă angajatorul vrea să-ți dea pauză de masă, e treaba lui. cen loc să pleci acasă la ora H, pleci la ora H+1 și gata, cu condiția ca patronul să nu aibă alte planuri cu spațiul firmei la sfe2rșitul orelor normale de program.Ce2t despre plecatul mai devreme vinerea, nu cred că angajații din privat care o fac nu recuperează een timpul săptăme2nii. Mi se pare că cei ce au venit cu reglementarea asta n-au lucrat dece2t la stat, nu știu că la privat trebuie să-ți atingi obiectivele indiferent de ce2t stai la serviciu, ei au fost mereu obișnuiți să piardă vremea pe2nă venea ora de plecat acasă.P.S. Asta e luată de la ProTV, ăia care dau știrile numai la tv? De fapt e chiar logic, de ce să pună știrile interesante pe site, că doar eei cheamă ProTv, nu ProNet?

      Răspunde

      1. No, eu aş lucra la imagine dar, in acelaşi timp, vin poliţişti care oerspc turiştii pe stradă şi le spun, eentr-o engleză aproximativă, să se ferească de hoţi, eentruce2t Rome2nia este o ţară unde acest nobil sport se practică din greu.Şi mai am problema cea mai mare, aia cu Turnul Eiffel, practic cel mai vizitat obiect din lume. Ei bine, een preajma minunăţiei ăleia de tablă se află ce2ţiva ţigani care umblă la cerşit cu pancarte pe care scriu că sunt oprimaţi een Rome2nia şi că sunt refugiaţi politic.Eu aş prefera ca ministerul turismului să plăteacă cinci indivizi care să alunge ţiganii de-acolo een loc să facă frunze, balet şi deschideri de te2rguri cu elemente tradiţionale.

        Răspunde

Lasă un răspuns la Stefania Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *