Trăim vremuri science fiction. Tehnologia se schimbă de la zi la zi, suntem martorii unor noi descoperiri, noi invenţii, se ivesc noi oportunităţi şi noi job-uri, dispar altele. Sistemul bancar mondial se află într-o furtună permanentă, unele ţări se dezvoltă, altele se îndatorează. Unele firme prosperă, altele cad. Veţi spune: ei bine, aşa a fost de când lumea. Voi răspunde: în ritmul infernal de acum, nu. Teoria care spune că timpul trece din ce în ce mai repede este oricum adevărată, un motiv fiind fluxul, bombardamentul imens de informaţie la care suntem supuşi. Avem inflaţie de informaţie, dar deflaţie de… discernământ şi eficienţă în a valorifica acea informaţie.
Ce cauzează, de fapt, criza? În mod normal, răul mers al economiei unei ţări sau al unor ţări. Corect, nu? Economie care e reflectată de transpunerea ei într-o convenţie numită „ban”. Ban care iniţial avea valoare ca obiect: monezile în sine, fie ele din aur sau din alt metal preţios, purtau o valoare. Apoi, au apărut băncile. Mai târziu au apărut bancnotele din hârtie, cu valoare convertibilă în aur dar fireşte… o convenţie.
În 1950, apare o nouă formă de plată: cardul de credit. Pe 15 august 1971, Statele Unite renunţă la convertibilitatea în aur a dolarului. În fine, nu vreau să aprofundez acest domeniu economic, s-au scris tone de hârtie şi miliarde de biţi pe această temă. Până la urmă, banul este o idee, ca să parafrazez filosofia cărţii „De la idee la bani”, scrisă de Napoleon Hill. O idee fără de care, e drept, nu prea poţi mânca, dacă nu ai gospodărie la ţară. Cel puţin, nu acum. Nu vreau să trec nici prin teoria conspiraţiei, privind marii bancheri care controlează lumea. Nici nu o neg. Teoria poate fi adevărată, în parte sau în totalitate. Însă nu cred că Rockefeller & Co. sau altcineva i-au interzis unui român, unui american, unui indian sau unui rus să ajungă milionar sau să trăiască măcar decent. Poate că i-or fi îngreunat calea, dar la fel de vinovaţi sunt şi comunismul, suprapopularea, schimbarea pieţelor atractoare de forţă de muncă etc.
Mai nou, banii încep să fie integraţi în telefoanele noastre mobile, tip smartphone, prin sistemul NFC (Near Field Communication). Motorul de căutare numărul 1 – Google – a dezvoltat, de exemplu, Google Wallet, un sistem de plată prin telefonul mobil care îţi permite să foloseşti smart phone-ul ca şi credit card, card de fidelitate etc. Cu mobilul vei putea în curând să îţi deschizi sau să-ţi porneşti automobilul, să îţi dovedeşti identitatea, să poţi trece graniţele.
Acum 20 de ani nu ştiam ce înseamnă internet sau telefon mobil. Acum 30 de ani, de-abia apărea primul PC – personal computer. Mai ales în ultimii 10 ani, s-au petrecut transformări radicale. Au apărut şi crize radicale. Cum ar fi criza dot com-urilor, de la finele anilor 90, când multe start-up-uri pe internet s-au dovedit a fi baloane de săpun.
Toate se mişcă acum cu viteza unui taifun. Şi mă întreb: cum să nu fie criză? Îndrăznesc să afirm că, de acum înainte, vom trăi permanent o criză. E normal, dacă ne gândim doar că se schimbă polii economici ai lumii, iar în prezent, trebuie să schimbi minim 5 job-uri în viaţă, de multe ori reprofilându-te, pe când acum 30-40 de ani, aveai siguranţa unui job până la adânci bătrâneţi.
Pe de altă parte, îndrăznesc să afirm că guvernele mondiale, pornind de la cel mai sărac stat din Africa până la marile puteri, se axează pe politic şi nu pe economic. Din păcate, s-a dovedit, de-a lungul istoriei, că statul reprezintă cel mai slab manager posibil. Ideal ar fi ca fiecare ţară să fie condusă asemeni unei firme, de către o echipă de manageri şi, mai mult, de antreprenori, care să răspundă în faţa populaţiei de bunul mers al economiei. Pare cam science fiction, nu? Oricum, ca să supravieţuim, ar trebui să fim cu toţii, într-un fel sau altul, antreprenori. Cam aşa şi văd „muncitorul” viitorului: practicând jobul ca un mic sau mai mare antreprenor, cu responsabilitate maximă şi controlându-şi timpul şi resursele alocate.
Revin la ideea de început: criza este cauzată de lipsa banilor. Bani care, la nivel „macro” reprezintă pentru populaţie ceva virtual. Datorii sau încasări ale statului la care populaţia de rând nu are acces, dar simte efectele atunci când merge mai bine sau este „criză”. Aude de sus că este „criză”. Avem deja un stat european care a căzut drept prima victimă a crizei. Se zice că grecii nu muncesc iar ţara s-a îndatorat peste limite pentru a-şi plăti pensiile. Deşi eu cred că grecii muncesc şi ei: turismul (extrem de dezvoltat) şi armatoria nu reprezintă o muncă? Nu muncesc ca germanii, care stau un pic mai slab la capitolul turism (ca ţară primitoare), însă sunt campioni pe partea tehnică. Mă întreb dacă acum câteva mii de ani, în perioada trocului (a se citi barter în prezent), Grecia ar mai fi fost în criză sau ar fi dat la schimb insule, soare şi turism… Plus pe Ulise cu tot cu navele lui… Întorcându-ne la bani: observ şi o toleranţă din ce în ce mai mare a datoriilor, atât între firme sau din partea statului, cât şi la nivel global, între ţări. Se încearcă amânarea falimentelor unor ţări, apar brusc împrumuturi, se fabrică bani… E drept, şi plăţile se fac din ce în ce mai greu. Îmi pun o întrebare curajoasă: şi dacă ar dispărea banii? Ce s-ar întâmpla? Fizic este clar că vor dispărea, şi asta în câţiva ani. Dar dacă ar dispărea ca idee? Mă gândesc la un lucru: cei bogaţi, care se zice că supervizează ce se întâmplă în lume, au putere, ceea ce înseamnă că ştiu multe şi sunt informaţi. De multe ori, bursele s-au prăbuşit din cauza unor zvonuri sau a unor informaţii. Nu cumva banul va fi înlocuit de informaţie? Pentru că e clar că el va însemna informaţie. Când vom trece cu toţii la plata cu telefoanele mobile, vom transmite oricum „informaţie”, mai precis biţi. Dar despre asta într-un viitor articol.
Mi-e clar că nu vom mai scăpa de criză. Pentru cei conservatori, această stare permanentă va fi iadul, iar pentru cei dinamici, creativi, care prind din mers oportunităţile, va fi raiul pe pământ. Oricum, uşor nu va fi pentru nimeni.

În final, vă ataşez un film despre cum vede Microsoft viitorul lumii. Ei bine, cine se va adapta şi cine îşi va permite? Acest viitor este deja foarte aproape.