„Trăieşte-ţi viaţa!” cu… ofertele sărbătorilor de iarnă

Vineri, 21 octombrie, la orele 15.30, pe Money Channel se difuzează cea de-a treia ediţie a emisiunii de turism „Trăieşte-ţi viaţa”. Prezentatori: Andreea Negru şi Traian Bădulescu. Invitat: Dragoş Răducan, consultant de turism, fost secretar general al Federaţiei Patronale a Turismului Românesc (FPTR) şi unul dintre liderii de opinie ai turismului autohton. Vom analiza preferinţele de sărbători ale românilor, atât pe plan intern, cât şi extern, pornind de la pachetele turistice de munte şi ski, până la city break-uri şi destinaţii exotice.
„Trăieşte-ţi viaţa este difuzată în reluare de 4 ori în week-end, deci nu aveţi cum să o rataţi: atât sâmbătă, cât şi duminică, de la orele 09.00 şi de la 16.45.

„Trăieşte-ţi viaţa” este o emisiune de tip magazin general de turism, transmisă live şi realizată în parteneriat de Travel Advisor Media şi Money Channel. Mesajul proiectului „Trăieşte-ţi viaţa” este acela că, indiferent de cât timp petreci la serviciu, de probleme, de stres, de schimbările din viaţa ta, nu trebuie să uiţi de timpul liber, de lucrurile care te fac să fii fericit.

„Trăieşte-ţi viaţa” îşi propune să ofere telespectatorilor sugestii despre modul în care îşi pot petrece timpul liber, weekend-urile, concediile etc. Emisiunea – transmisă live – este un show magazin complex, care combina atent rubricile cu discuţiile dintre cei doi prezentatori – Traian Bădulescu, expert în turism şi editor, director general al firmei „Travel Advisor Media” şi Andreea Negru – redactorul şef al The Money Channel, alături de invitaţii lor.

Emisiunea prezintă cronici de călătorie, cu bune şi cu rele, sfaturi turistice, puncte de interes, amănunte despre destinaţiile turistice, obiceiurile, clima, gastronomia şi modalităţile de distracţie din destinaţiile analizate.

„Trăieşte-ţi viaţa” vine în întâmpinarea unui public cu educaţie medie şi peste, interesat să descopere cele mai bune şi interesante destinaţii de vacanţă. Rubricile sunt construite dinamic, cu texte simple, prezentate alternativ de cele două voci calde, tinere, în ritm alert.

Emisiunea va fi interactivă, iar telespectatorii vor fi implicaţi direct în dezvoltarea produsului media prin intermediul impresiilor, fotografiilor şi imaginilor video transmise pe adresa emisiunii.

Informaţiile, imaginile, experienţele personale ale invitaţilor şi telespectatorilor emisiunii pot oferi, astfel, o alternativă inedită şi atractivă la ofertele turistice obişnuite promovate în mass-media.

„Trăieşte-ţi viaţa” explorează o piaţă în creştere în România, cu un real potenţial de publicitate, adresându-se unei game foarte largi de produse, de la ofertele turistice la serviciile asociate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *