„Dorim să îi scoatem pe tineri din lumea virtuală a Internetului și a televiziunii și să îi “scufundăm” în realitate, pentru a putea înțelege cu-adevărat problematica cu care se vor confrunta ca viitori specialiști” a declarat Dr Florin Munteanu, directorul Centrului pentru Studii Complexe – UNESCO într-un interviu acordat, în exclusivitate, editorului revistei Travel Advisor, Traian Bădulescu
Traian Bădulescu: Intrăm într-o societate bazată pe cunoaștere, cunoaștere care poate fi exprimată atât în dimensiunea timp, cât și în dimensiunea spațiu. Ultima dimensiune se referă, în mare parte… la turism. Cu cât călătorești mai mult, cu atât ai oportunitatea de a învăța lucruri noi, de a-ți deschide mintea. Cum vedeți evoluția turismului, ca și componentă a societății cunoașterii?
Florin Munteanu: În principiu, Societatea Cunoașterii are câteva atribute fundamentale: dematerializarea produselor, delocalizarea muncii și generalizarea aceesului la tehnologii de vârf, și toate în contextul procesului de globalizare. Este o etapă ce continuă firesc generalizarea la nivel planetar a Societății Informaționale unde cuvintele cheie sunt interconectare, densificare informațională, mobilitate. Este firesc deci ca deplasările sutelor de milioane de oameni, inițial în interes de serviciu, deplasări realizate atât în lumea reală cât și în cea virtuală, să trezească o nouă nevoie, cea de a cunoaște frumoasa planetă albastră. Iar de aici la generalizarea unui turism intens la scară globală nu este decat un pas. În plus, interferența culturală dezvoltă! Resursa umană se trasformă, începe să aibă conștiința unei planete Vii, astfel că putem afirma că turismul devine o necesitate și nu o plăcere, un hobby.
T.B.: Ca președinte și fondator al Centrului pentru Studii Complexe, cum vedeți integrarea turismului în acest domeniu?
F.M.: Știința Complexității a apărut cu această denumire acum trei decenii, prin înțelegerea unor fenomene și procese fizice neliniare, prin integrarea inter și transdisciplinară a unor modele și teorii precum Geometria Fractală, Teoria Haosului determinist, Teroria catastrofelor și a bifurcațiilor, Teoria rețelelor etc. Știința complexității a devenit azi un mod de a înțelege lumea în general și a vieții în special cu aplicații în sociologie, economie, drept, ecologie. Sunt de notorietate discipline noi precum econofizică (economie + complexitate), jurisdinamica (drept + complexitate), memetica (sociologie+ complexitate) sau produse concrete precum: antenele fractale din telefoanele mobile, aparatura de comunicare prin purtătoare haotică, sisteme de diagnoză a stării de sănătate a sistemului cardiovascular prin analiza microaritmiilor în baza teoriei haosului etc. Toate acestea înseamnă o profundă schimbare a mentalității omului, o transformare majoră a sistemului educațional global. Ori aceasta înseamnă din nou, creșterea mobilității profesorilor, îmbinarea plăcutului cu utilul, altfel spus nașterea unui turism nou, a unui turism științific (deplasarea studenților și a profesorilor specializați în domeniul complexității în puncte de interes și unicitate din țară și din lume, puncte văzute ca laboratoare naturale). Pare cel puțin ciudată această alăturare a cuvintelor turism & științific, dar sunt convins că vor genera o nișă prosperă în industria turismului modern.
„România are, după părerea mea, dimensiunea unui spațiu mitic”
T.B.: Sunteți un bun cunoscător al României. Ați călătorit mult atât prin țară, cât și în afară. Pe ce forme de turism credeți că ar trebui să mizeze România, pentru a se dezvolta cu adevărat din acest punct de vedere?
F.M.: România are, după părerea mea, dimensiunea unui spațiu mitic. Situată între orient și occident, cu un relief divers, dar mai ales cu oameni deosebiți (ce din păcate nu au încă conștiința valorii lor, căci se compară permanent și încearcă să imite lumea occidentală), România oferă un spațiu de regăsire spirituală, un spațiu de echilibrare interioară și nu un spațiu de distracție. Însăși infrastructura mult prea simplă și ineficientă pe care o are sugerează acest lucru. Generarea unui turism “spiritual” (nu religios) este un alt obiectiv al Centrului pentru Studii Complexe. Să nu uităm că nevoia de spiritualizare a Omului pentru a putea dobândi o dimensiune etică este recunoscută la nivel global ca fiind o cerință fundamentală pentru o dezvoltare sustenabilă pe Terra. Exemplul de conviețuire ecumenică, atestarea recunoscută mondial a celor două izvoare spirituale ce își au originea în zona Moldovei: isihasmul și hasidismul, fac din România un laborator de sinteză Orient-Occident ce ar putea deveni un adevărat atractor pentru un altfel de turism. Consider că orice atractor inventat sau simpla imitație a unora din străinătate, altfel spus turismul tip franciză, nu va fi de succes pe acest teritoriu, iar exacerbarea fără acoperire a brandului Dracula, nu face decât să distrugă o potențialitate extraordinară a României, țară mică, poziționată la răscruce de vânturi. Activitatea dumneavoastră se bazează pe educație și cunoaștere. Cum se poate face educație prin turism? Credeți că ar fi utile cursuri de educație turistică pentru tineri? Cred că turismul este și ar trebui să rămână un vector de sprijin activ în evoluția firească a nevoii de mobilitate și de cunoaștere pe care societatea modernă o are. Abordarea agresivă a unui turism forțat, în lipsa unei calități mentale, spirituale, de bun simț pană la urmă, a celor ce beneficiază de serviciile turistice, generează condiții concrete de dezvoltare a unor grupări de tip mafiot, a unui turism sexual, a unui trafic subteran de persoane și valori. Știința complexității ne arată că societatea este un Organism și nu un Sistem. Ca și organism ea are un ritm propriu de evoluție, de naștere și maturizare a unor relații și valori. Accelerarea acestui proces în numele unei afaceri de succes, a unui profit imediat, nu face decât să distrugă însăși calitatea organismului, a omenirii în acest caz. Pledez deci ca industria turismului să se alieze cu noi, inițiatori ai unor programe formale și informale de educație, pentru ca apoi să putem profita, pe termen mediu și lung de un turism aidoma unui sistem circulator al organismului viu pe care planeta Pământ îl reprezintă: GAIA.
T.B.: Vă rugăm să prezentați, pe scurt, activitatea Centrului pentru Studii Complexe. Cum ați putea colabora cu agențiile de turism și cu lumea de travel, și cum le-ați putea sprijini?
F.M.: Înființat în 1996 ca și ONG, Centrul pentru Studii Complexe – Centru UNESCO și-a asumat misiunea de a difuza în mediul social această nouă paradigmă a Complexității. Specialiștii noștri formează un nucleu de interfaţă, un nucleu ce urmăreşte să genereze legătura între dimensiunea academică a cercetării şi aplicaţia pragmatică, utilă, bazată pe aceste principii aşa de noi încât puţină lume le cunoaşte. Modul de lucru este extrem de divers, de la cercetare fundamentală la conferinţe, mese rotunde, şcoli de sâmbătă şi duminică, şcoli de vară, şcoli de iarnă… În toate aceste activităţi este în fond nevoie de deplasare, cazare, masă, condiții de conferinţă, … deci de servicii de tip turism. În plus, dorim să structurăm programe de motivare a celor mai buni elevi şi studenţi prin organizarea de expediţii în zone de unicitate ale globului (zone vulcanice, zone carstice de excepţie, zone unde se află aparatură unică precum super-telescoape, acceleratoare de particule etc). Dorim să îi scoatem pe tineri din lumea virtuală a Internetului şi a televiziunii şi să îi “scufundăm” în realitate, pentru a putea înţelege cu-adevărat problematica cu care se vor confruntă ca viitori specialişti. Noi ne dorim asta şi, pe direcţia noastră avem competenţa să o facem bine. Problema este să găsim antreprenori care să vadă în această dimensiune nouă a turismului ştiinţific şi iniţiatic o oportunitate şi să ne unim forţele! Pentru mai multe amănunte vă invitam să ne vizitaţi pagina web www.complexity.ro şi complexity.ro pe Facebook.
Dr. Florin Munteanu
Center for Complexity Studies – UNESCO center
www.complexity.ro; florin@complexity.ro
Legătură permanentă
Pentru a putea excela
Legătură permanentă
iar din acest punct de vedere, Crin se dovedeste a fi un abil maestru de ceremonii, din pacate