Paralela 45: 25 de ani care fac diferenţa

ADR_2165Astăzi, hotelul Ramada Nord din Bucureşti a fost gazda unei conferinţe de presă deosebite, a cărei temă a fost 25 de ani de Paralela 45. S-a vorbit şi despre trecut, dar şi despre viitor. Alături de jurnalişti şi bloggeri, au participat şi câţiva prieteni apropiaţi ai fondatorului Alin Burcea şi ai agenţiei, dintre care amintim de artista Monica Anghel, de politicianul Mircea Geoană, de antreprenorul Dragoş Anastasiu, de jurnalistul şi scriitorul de turism Marian Constantinescu sau de fostul ministru pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu. Pe de altă parte, mă bucur că mă număr şi „oficial” şi nu doar informal printre prietenii Paralela 45. Sunt şi eu inclus în eleganta broşură „Paralela 45. The Story. De 25 de ani facem diferenţa”, cu un citat despre cunoscuta şi recunoscuta agenţie de turism cu capital 100% autohton. Îl redau: „Mă gândesc că Paralela 45 împlineşte 25 de ani şi nu-mi vine să cred… Această firmă are toate ingredientele necesare succesului – un lider charismatic şi nonconformist, Alin Burcea, o echipă destul de unită şi constantă (mai rar în România de azi, unii din membrii echipei fiind şi ei lideri şi cunoscuţi în breasla turismului) şi un brand recunoscut de Reader’s Digest şi nu numai drept no 1 în domeniul agenţiilor de turism, ca notorietate”.

ADR_2190b
Ondina Dobriban, directorul executiv al Paralela 45

Nu o fi Paralela 45 agenţia cu cele mai mici preţuri (vorba lui Alin Burcea, nu acesta trebuie să fie principalul criteriu al alegerii unui produs de orice fel), nu o fi mereu numărul unu raportat la cifra de afaceri (deşi e mereu în top), dar ca notorietate este clar no 1. Acum 4 ani, când mi-am realizat lucrarea de disertaţie după terminarea unui Masterat în marketing şi management în turism, la ASE, am realizat un sondaj de opinie cu 100 de respondenţi: numiţi primele 5 agenţii de turism din România care vă vin în minte. Paralela 45 a ieşit, de departe, „number one”.

Agenția de turism Paralela 45, tour-operator general și cel mai mare producător de circuite din
România, împlinește 25 de ani de la primirea autorizației de funcționare și de la deschiderea
primului și principalului sediu al agenției, cel din Bulevardul Elisabeta. Cu o cifră de afaceri de
40 milioane euro atinsă la final de 2014, Paralela 45 își propune să ajungă la 45 milioane de euro în anul 2015.
„De 25 de ani facem diferența în turism. Agenția Paralela 45 este un vis devenit realitate al unui absolvent al Facultății de Turism. În 1990 am înființat agenția alături de Adrian Grigorescu, amândoi punându-ne mari speranțe în viitorul ei și dorindu-ne să fim deschizători de drumuri, odată cu eliberarea de sub regimul comunist. După 25 de ani, în care am oferit vacanțe în numeroase destinații, suntem mândri să vedem că românii au încredere în noi și că experiența noastră le poate aduce cele mai frumoase vacanțe. În prezent am depășit 100 de circuite în portofoliu, am extins numărul de agenții și sunt sigur că anul acesta va fi unul special pentru noi”, declară Alin Burcea, Președinte Paralela 45.

Scriitorul şi jurnalistul de turism Marian Constantinescu
Scriitorul şi jurnalistul de turism Marian Constantinescu

În cadul conferinței de presă invitații speciali au ținut un scurt discurs despre ceea ce înseamnă
pentru fiecare Paralela 45.
„Îmi doresc de la o agenție de turism să-și asume responsabilitatea pentru vacanțele în care
merg, iar acest lucru este fix ceea ce am găsit la Paralela 45. O echipă serioasă și responsabilă
care tratează cu respect turistul”, a declarat Monica Anghel.
„Alin Burcea este un pionier al capitalismului românesc. Un om care a ajutat statul și guvernul
român, indiferent de ideologie, să-și facă treaba. Pentru că fără profesioniști acest lucru nu se
poate realiza”, a explicat Mircea Geoană.
„Paralela 45 a făcut istorie în turism. La 25 de ani îi adresez dlui. Burcea o provocare. Împreună
să formăm tineri care să ne urmeze, să schimbăm puțin fața industriei”, a menționat Dragoș
Anastasiu, Proprietarul grupului Eurolines.
„Eu cred ca istoria adevarată a României este făcută de antrenori precum Alin Burcea. Acum 25
de ani de ani a fi antreprenor era o chestiune exotică, acum este un lucru normal. Îl felicit pe
d.nul Burcea si patronatele, TVA-ul de 9% este o victorie a lor”, a declarat Florin Jianu.
„Țin minte ceea ce mi-a spus Alin Burcea la un moment dat: important nu este dacă tu ai o idee,ci important este să-i faci pe ceilalți să creadă că aceea este ideea lor și s-o pună în practică”,
a declarat Marian Constantinescu.
ADR_2135În 2015 sunt vizate creșterea numărului de circuite şi chartere din portofoliu, dar şi a agenţiilor
proprii. De asemenea, viziunea Paralela 45 include accesul cât mai facil al românilor la vacanțe
prin mărirea numărului de plecări din majoritatea oraşelor mari ale ţării. Printre noile destinații
ale anului 2015 se numără Rimini în Italia, Costa Blanca în Spania, plecările către Antalya din
Craiova, dar și circuitele în India & Bhutan sau Australia & Noua Zeelandă.
Multe dintre cele peste 100 de circuite oferite de Paralela 45 au plecări din marile orașe ce dispun
de aeroport. Spre exemplu, circuitele în Israel au, începând din 2014, plecări si din Iași, Cluj, iar
circuitul în Spania poate fi accesat din Craiova. Din Constanța se poate pleca direct către Turcia
și Thailanda, iar din Cluj către Tunisia. Din 2014 Chișinăul a intrat pe harta turismului Paralela
45 prin charterele cu plecare directă către Antalya, Creta și Mallorca. Tot din Chișinău există și
vacanțe în Dubai, Barcelona, Lisabona, Viena și Budapesta.
Calitatea și profesionalismul serviciilor Paralela 45 au fost premiate cu Trofeul Superbrands,
recunoscut drept un pilon de comparație pentru brandurile de succes, dar și cu titlul „The most
trusted brand 2014”, premiu câștigat pentru a șasea oară consecutiv la categoria Agenții de
Turism din cadrul studiului de piață realizat asupra consumatorului român de către revista
Reader’s Digest.

Secretul unei firme constă în lider, dar şi în echipă. Iată ce crede Alin Burcea: „Sunt mândru de echipa mea, care funcţionează de mulţi ani ca o echipă bine sudată. Pentru mine contează ideile oamenilor cu care lucrez zi de zi. Îi ascult, le admir încrederea şi dăruirea. Am avut şi rolul de împăciuitor, doar lucrez într-o firmă condusă de femei…”.

De mâine încep pe blog un serial despre istoria Paralela 45, combinat cu un mega-interviu cu Alin Burcea.

Iată şi o interesantă istorie în imagini a Paralelei 45, presărată, în stilul liderului său, cu spiritul umorului

Despre Paralela 45
Paralela 45 activează de 25 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive
branduri de turism din România. Deține o rețea națională formată din 40 de agenții directe
sau în franciză și aproape 200 de angajați. Pe lângă turismul individual și cel intern, turism
corporate, chartere și bilete de avion, Paralela 45 se concentrează acum pe cele peste 100 de circuite pe toate continentele. Mai multe detalii pe www.paralela45.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *