Un complex all-inclusive reprezintă o stațiune de vacanță, care include un minim de trei mese pe zi, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, cele mai multe gratuități și, eventual, alte servicii în preț, precum transferuri, animaţie pentru copii şi adulţi etc. Multe oferă, de asemenea, sporturi și alte activități incluse în preț. De obicei, sunt contra cost servicii personalizate gen spa, băuturi vechi sau de marcă internaţională, excursii, sporturi precum para-sailing, mini-croaziere etc.

Structurile de cazare all inclusive sunt adesea situate în regiuni mai calde. Modelul all-inclusive îşi are originile în stațiunile Club Med, care au fost fondate de către belgianul Blitz Gérard Belgian, în anii ’50. ”Club Med” a început într-un mod socialist, tip “non-profit”. Primul resort “Club Med” a fost deschis în Mallorca, Spania.

Unele staţiuni all-inclusive sunt concepute pentru interese specifice de vacanţă. De exemplu, anumite staţiuni sunt dedicate adulților, în timp ce unele proprietăți mai specializate acceptă doar cupluri. Alte resorturi all-inclusive sunt orientate spre familii, cu facilități precum centre de ambarcațiuni, camere de jocuri și parcuri de distracţii sau water-park-uri. Stațiunile inclusive sunt, de asemenea, locaţii foarte populare pentru nunţi.

În 1976, a fost rândul Jamaicăi să inaugureze primul complex all-inclusive, în Negril. Fondatorul acestui complex, John Issa, este un pionier al turismului jamaican, iar guvernul l-a răsplătit dedicându-i o serie de timbre.

Dar cum a apărut conceptul modern de „all inclusive”? Primele „all inclusive” pentru turismul de masă au fost hotelurile „Magic Life”, din Turcia, în 1990. Proprietarul acestui lanţ a lucrat în diferite companii hoteliere din lume şi într-un final a hotărât ca, după experienţa acumulată, să-şi creeze propriul grup. Solicitarea a venit mai ales din partea marilor touroperatori germani şi britanici. În alte ţări precum Spania, Grecia şi Portugalia, sistemul „all inclusive” de-abia începea, de asemenea, să apară, dar asta după primul „Magic Life”. Conceptul a început să prindă şi din ce în ce mai mulţi turişti – în special germani, scandinavi şi britanici – solicitau aceste tipuri de hoteluri. Aşa că din ce în ce mai multe unităţi de cazare au trecut de la sistemele „half board” sau „full board” la „all inclusive”.

În scurt timp, au mai intrat pe harta “all inclusive” hoteluri şi resorturi din Tunisia, Egipt, Thailanda, Mexic, Bulgaria etc. Primul all inclusive din România a fost hotelul “Tismana”, din Jupiter, care a implementat aceste servicii la mijlocul anilor ’90, la cererea touroperatorilor germane. La ora actuală, pe litoralul românesc avem până în 15 hoteluri all-inclusive, de la 3 la 5 stele. Printre ele, menţionăm Best Western Savoy din Mamaia (4 stele), Mercur-Minerva -Family Club din Mamaia (3 stele), Europa din Eforie Nord (4 stele) şi Saturn din Saturn (5 stele).

Pentru destinaţii mai îndepărtate, gen Turcia, Grecia sau Spania, touroperatorii au introdus pachete cu zboruri charter cu avionul, incluse in preţ. În general, agenţiile de turism obţin preţuri mult mai bune pentru resorturile all-inclusive decât dacă aţi apela pe cont propriu, ţinând cont că aduc acolo serii de turişti.

Printre personalităţile care au beneficiat de servicii all-inclusive se numără Bill şi Melinda Gates, care şi-au petrecut luna de miere, în 1994, la Wakaya Club, în Fiji.

Primele hoteluri tip „all inclusive” ofereau în preţ cele trei mese pe zi, ceva snacks-uri între ele precum şi băuturi locale. În timp, sistemul a devenit mai sofisticat, unele resorturi adoptând sisteme tip „ultra all inclusive”, „maxi all inclusive”, „elegance all inclusive”, „high all inclusive”. Au schimbat numele, dar şi oferta şi produsele. Unele hoteluri au început să includă în ofertă şi băuturi de import, cu excepţia celor speciale, mai vechi de 15 ani, de exemplu, cum ar fi unele sorturi de vin, şampanie sau whisky. Anumite facilităţi nu au fost incluse în preţ, precum cele de spa, tratamente, masaje etc. Motivul e simplu: e vorba de munca unor oameni care depun efort liniar şi trebuie plătiţi ca atare.

Vă ofer câteva exemple de resorturi all inclusive deosebite. Avem, o dată, „Calista” din Turcia (Belek – Antalya). Proprietarul resortului care a fost inaugurat în mai 2007, a pus la dispoziţie 150 de milioane de dolari pentru construirea lui. „În mod normal, cu aceşti bani poţi construi 3-4 hoteluri de top din Turcia. Nu am nevoie de banii câştigaţi din acest hotel. Fac investiţia pentru ţara mea! Vă dau banii, faceţi ceva special, unic – a spus investitorul”, ne povesteşte Kaya, unul dintre cei… 13 manageri ai complexului. „Am vorbit cu o serie de touroperatori din multe ţări pentru a testa piaţa. Am încercat să creăm un nou sistem. Şi am ajuns la o concluzie. Care se numeşte… A La Carte All Inclusive”. Ce înseamnă? Nu doar că există restaurante „A La Carte”. Ci orice serviciu este ghidat de filosofia „A La Carte”. Încă de la intrare, clienţii nu au altceva de făcut decât să stea şi să aştepte să fie întrebaţi de chelner ce doresc. Vor fi serviţi întodeauna în cel mult 10 minute. La intrarea în restaurantele „A La Carte” clientul este preluat de un angajat de la intrare şi dus la masa pentru care a făcut rezervare. Bineînţeles că rezervarea nu costă nimic. Toate băuturile şi produsele sunt de marcă. Aceasta este una din filosofiile „Calista”. Vinul, de exemplu, nu este adus în pahar, ci la sticlă.

Un alt resort interesant este „Adam & Eve”, dedicat adulţilor, în special cuplurilor. Camere intime, lumini obscure pe holuri, oglinzi multe, inclusiv pe pereţi… Servicii de lux. Amintim de resorturile „Rixos”, „Maxx Royal” (la mare modă în acest an), iar lista poate continua.

În ultimii ani au apărut şi croaziere all-inclusive, pachete turistice promovate de companii renumite, precum Carnival sau MSC.

Revenind la serviciile all-inclusive, acestea sunt indicate mai ales familiilor cu copii (care au de obicei şi cheltuieli mai mari şi libertate de mişcare mai redusă), dar şi cuplurilor care doresc linişte şi să se odihnească într-un singur loc. Cei care doresc să călătorească, să viziteze, si practic aleg hotelul doar pentru înnoptare, fireşte că pot alege cazare cu mic dejun sau demipensiune. Uneori, complexele all-inclusive sunt preferate şi de turiştii care aleg altă ţară şi au reticenţa de a vorbi în altă limbă.

De asemenea, contează mult şi locaţia complexului. În regiunea Antalya din Turcia, dacă ieşiţi în afara resortului, nu prea aveţi ce face, decât dacă vizitaţi oraşul în sine (situat de multe ori la zeci de kilometri de resort) sau cumpăraţi anumite excursii. În preajmă se află eventual alte resorturi, unde nu sunteţi client. Aşa că turcii au gândit bine filosofia all inclusive, oferind tot ce ai nevoie în spaţiul generos al complexului. În Grecia, dimpotrivă: sunt multe taverne la tot pasul, situri istorice etc. De aceea, această ţară nu a excelat în introducerea conceptului all-inclusive. În Bulgaria, deşi ai avea şi ce să vizitezi, turiştii au apelat la conceptul de all-inclusive datorită preţurilor imbatabile – între 200 şi maxim 600 de euro de persoană. Este renumită staţiunea Albena – care are 43 de hoteluri, toate deţinute de o singură societate. Dintre acestea, marea majoritate sunt all-inclusive, cu câteva excepţii.

În concluzie, merită să alegeţi all inclusive dacă aveţi familie sau dacă doriţi un concediu liniştit, unde veţi mânca bine şi veţi face plajă mult, cu tot ce aveţi nevoie la dispoziţie pe un perimetru restrâns. Dacă doriţi să vizitaţi multe locuri, sunteţi deja un alt tip de turist – vă veţi numi călător.