Pledoarie pentru agentul (consultantul) de turism (2)

Am obligaţia dar, în acelaşi timp, şi plăcerea de a continua seria de articole care să sublinieze rolul de consultant al agentului de turism. În primul şi în primul rând, pun în prim plan două cuvinte cheie la care mă voi referi de acum înainte: consultanţă şi plus valoare. Mi-a fost mult mai uşor să găsesc o definiţie a consultantului în limba engleză (de ce oare?), căutând pe internet. Potrivit wikipedia, un consultant (din latină: consultare – „a discuta”) este un profesionist, care oferă consiliere profesională sau expertiză într-un anumit domeniu, precum management, contabilitate, mediu, de divertisment, tehnologie, drept (în special fiscal), resurse umane, marketing, management de urgenţă, de producţie alimentară, imigraţie, medicină, finanţe, management de viaţă (life coaching), economie, afaceri publice, comunicare, inginerie, design de sistem de sunet, design grafic, gestionare a deşeurilor etc. Peter Block, un guru al consultanţei, defineşte consultantul ca fiind „o persoană care are influenţă asupra unui individ, grup, sau organizaţie, dar care nu are autoritatea directă a pune în aplicare schimbările.” Aşa este şi în cazul unui consultant turistic: el îţi va furniza informaţia, dar tot tu, turistul, vei alege unde să mergi. Un consultant este de obicei un expert sau un profesionist într-un anumit domeniu şi are o cunoaştere largă a subiectului.
Bun. Acum să vedem ce înseamnă plus valoarea. Aici avem şi definiţia DEX-ului, în limba română. Deci, dacă limba română defineşte mai greu conceptul de consultant, măcar ştie ce înseamnă… plus valoarea. Deşi… iată definiţia noastră: PLUS VALOARE – „Valoare nou creată de către muncitorii salariaţi în procesul de producţie peste echivalentul valorii forţei lor de muncă şi însuşită gratuit de către patroni. Plusvaloare absolută = formă a plusvalorii obţinută prin prelungirea zilei de muncă peste timpul de muncă necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativă = formă a plusvalorii care rezultă prin reducerea timpului de muncă necesar şi mărirea corespunzătoare a timpului de supramuncă în urma creţterii productivităţii muncii. Totul bine, însă definiţia noastră mi se pare cam… marxistă. Vouă nu? Se referă doar la angajaţi şi, oarecum, la exploatare. Deşi, într-un mediu de afaceri corect, angajatul care oferă plus valoare primeşte un bonus. Ia să vedem ce definiţie a plus valorii găsim în limba engleză, pentru că DEX-ul nu prea m-a satisfăcut. Wikipedia: „În economie, diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie al unui produs este valoarea adăugată pe unitate. În plus faţă de valoarea adăugată per unitate, de pe toate unităţile vândute se adună valoarea adăugată totală. … În afară de economie, valoarea adăugată se referă la „extra” caracteristica a unui element de interes (produs, serviciu, persoană etc), care merg dincolo de aşteptările standard şi oferă ceva „mai mult”, adăugând în acelaşi timp puţin sau nimic pentru costul său”. Ei, parcă sună altfel. Aici înţelegem că un om, un individ, poate genera valoare adăugată, indiferent că e angajat sau nu, corect?
Diferenţa dintre definiţiile noastre şi cele de… dincolo, ne arată că avem încă o mentalitate care acceptă greu ideea de consultanţă şi care consideră uneori crearea unei plus valori drept o exploatare a omului de către om…
Atât am avut de spus azi. Agentul / consultantul de turism oferă informaţii utile. Deci oferă plus valoare? Dacă nimeni nu va mai plăti plus valoarea şi consultanţa, ne vom întoarce, probabil, la perioada trocului sau nici măcar. Dar cum banii şi valorile materiale nu au de gând (încă) să dispară… Cum am trăi dacă, de la cel mai înalt până la cel mai mic nivel, ar fi recompensate plus valoarea şi consultanţa? Eu vă spun sincer: deşi trăiesc în România, m-am săturat să lucrez pe gratis. Dar sunt optimist, cred că putem schimba ceva şi aici.

Traian BĂDULESCU, 2012