Azi dimineaţă am fost invitatul lui Daniel Osmanovici la rubrica sa de turism din cadrul Observatorului Matinal al Antenei 1. Personal, pot spune că e întotdeauna foarte plăcut să ai un moderator care chiar se pricepe la turism. Am discutat despre atracţia turistică a carnavalurilor, amintind de primele două din lume: cel de la Rio de Janeiro şi cel veneţian. Ambele carnavaluri, care tocmai s-au încheiat, aduc încasări de sute de milioane de euro pe an şi sunt vizitate de circa un milion de turişti străini.
Avem şi noi evenimente precum Festivalul de la Sighişoara, ori Olimpiada de tineret care se desfăşoară acum, FOTE. Consider că evenimentele de anvergură sunt principala şansă de a atrage turişti şi încasări din afară în România, chiar pe termen scurt.
Mai jos puteţi urmări înregistrarea emisiunii: