Despre estetică şi utilitate în turism…

Turismul reprezintă o industrie a viselor şi a frumosului… Este drept, e o industrie subiectivă, deoarece fiecare client are anumite aşteptări. Nu este de ajuns ca totul să fie frumos şi estetic. Trebuie să mai fie şi… util. Până la urmă, aşa cum arta este subiectivă, la fel şi turismul. Şi a face turism este… o artă.
Vă ofer doar un exemplu de subiectivism: cazaţi un turist care urăşte culoarea verde… într-o cameră superbă dar cu pereţi verzi, cuvertură verde, draperie verde… şi vedeţi ce reacţie veţi primi. Nu vă recomand, dumneavoastră veţi fi cel care se va înverzi apoi…
Iată un exemplu concret oferit de o agenţie de turism. Care a făcut o eroare mare, deşi mai nimeni nu s-ar fi aşteptat la un deznodământ fatal. Vine un cuplu – oameni la treizeci şi ceva de ani, angajaţi ai unei multinaţionale, cu venituri clar peste medie. Solicită o croazieră de 10 zile, undeva, prin Caraibe. După o discuţie lungă cu agentul de turism, au ales cel mai de lux vas posibil. Până la urmă, viaţa este scurtă, timpul, preţios, concediul, de multe ori o dată pe an. Cei doi au plecat din agenţie foarte mulţumiţi.
Trece timpul, trece şi croaziera lor… Iar cei doi clienţi intră pe uşa agenţiei cu o falcă în cer şi alta în pământ. Agenţii, miraţi, îi întreabă ce s-a întâmplat. „Unde ne-aţi trimis”?, întreabă, roşii de furie, cei doi. „Păi? Într-o croazieră de lux cumva? Dar ce s-a întâmplat? Ce nu v-a plăcut?”, vine replica agentului de turism.
„Uitaţi-vă la noi. Ce vârstă ne daţi”?, întreabă soţul.
„Fireşte, treizeci şi ceva? Cel mult!”, răspunde cu politeţe agentul.
„Şi de ce ne-aţi trimis într-un club de pensionari”?, continuă să se răstească turistul-victimă.
Într-adevăr, pe acel vas, clienţii erau în general pensionari americani sau europeni, cu mulţi bani, care doreau să-şi petreacă, poate, ultima decadă de viaţă aşa cum trebuie, călătorind şi socializând. Dar tânărul cuplu nu avea nicio vină. Deşi vasul de croazieră era o adevărată operă de artă, iar serviciile impecabile, cei doi pur şi simplu s-au plictisit. Agenţii uitaseră sau nu ştiuseră să le precizeze acest aspect, atât de important.
Fireşte, un om în vârstă nu reprezintă neapărat ceva inestetic. Până la urmă, cu toţii (să sperăm!) vom ajunge la vârsta pensionării. Dar „frumosul” la care se aşteptau cei doi turişti a fost tulburat de vârsta inadecvată a colegilor de croazieră. Probabil că şi un cuplu de bătrâni s-ar fi simţit stingher într-o mare de tineret.
Acum vă ofer un caz concret, legat de un hotel de lux. Am fost acum câţiva ani în Budapesta şi, la invitaţia unuia dintre ghizii noştri, am fost la o cafenea elegantă, cea mai mare din Europa, dacă nu din lume – spun ei. Până la proba contrarie, îi credem. Această cafenea este copleşitoare, ambientul, aristocratic. Localul este integrat într-un hotel istoric, recent renovat şi cumpărat de o companie italiană. Mai degrabă te crezi într-un muzeu decât într-un hotel. Am avut ocazia să şi vizităm câteva camere.
Ghidul nostru ne-a şoptit, discret, că nu ar sta niciodată aici şi nu ar recomanda turiştilor decât să încerce serviciile vestitei cafenele. Am cerut lămuriri. Ne-a răspuns că italienii s-au concentrat atât de mult asupra esteticii şi punerii în valoare a ambientului artistic încât au uitat complet de utilitate. Ceea ce reprezintă un aspect absolut necesar pentru o unitate de cazare, unde, pe lângă faptul că vrei să te simţi bine, nu stai mult şi mai ales… dormi sau faci o baie.
Mulţi clienţi nemulţumiţi s-au plâns că phoen-ul de uscat părul este departe de cadă, mai precis în colţul opus. De asemenea, duşumeaua este extrem de alunecoasă şi au existat multe probleme în acest sens. Chiuveta – o adevărată operă de artă – este aproape inutilizabilă, robinetul fiind extrem de jos pus. Televizorul este amplasat în unele camere în laterala patului şi foarte aproape de acesta. Prizele, în colţul opus faţă de biroul de lucru. În rest, da, totul este spaţios, cu bun gust.
Când am plecat din cafenea, m-am chinuit să deschid uşa masivă, metalică, de la intrare. După ce am ieşit, i-am dat drumul. Eroare fatală. Cred că jumătate din clienţi au făcut atac de cord. Izbitura a semănat cu bubuitura unui tun şi credeţi-mă că ştiu ce vorbesc, deoarece am făcut armata la artilerie. În acel moment i-am dat perfectă dreptate ghidului.
La polul opus se află stilul minimal, dar cu o utilitate excelentă. Există şi în Bucureşti astfel de hoteluri. Mă gândesc la un hotel tip business, din sticlă şi metal, unde predomină culori sobre – maron, gri, negru, alb. Eventual, câte un roşu discret din când în când, în special la unele scaune şi canapele. În schimb, nu am auzit pe nimeni să se plângă de utilitatea camerelor sau de calitatea serviciilor. Aici întâlnim, de fapt, un mare paradox. De multe ori, hotelurile artistocratice, adevărate opere de artă, pot fi nepractice pentru oamenii de afaceri, mai tot timpul pe fugă. Camerele sunt aerisite şi, ce e mai important, toate lucrurile se află la locul lor. Televizorul faţă în faţă cu patul şi la o distanţă acceptabilă, biroul de lucru are sub el prizele şi toate cablurile necesare şi nu trebuie să „cauţi” o oră firul pentru internet (deşi are, oricum, şi wireless). Phoen-ul este de data asta chiar lângă cabina de duş. Şi nu rişti să îţi rupi picioarele.
Faptul că de multe ori estetica şi utilitatea nu se împacă mereu bine este dovedit de separarea clară între hotelurile de lux – dedicate celor care nu se grăbesc – şi cele de business – dedicate celor care se grăbesc. Bine, până la urmă şi stilul minimal este estetic, plăcut la ochi, deşi încă străin pentru cei care depăşesc o anumită vârstă.
Un şoc estetic hotelier l-am avut acum câţiva ani, când am fost în Thailanda. O destinaţie care m-a fascinat, un loc unde oamenii chiar ştiu ce înseamnă să servească şi să îşi mulţumească oaspeţii. Lăsând la o parte exotismul locurilor, oamenii şi modul lor de a zâmbi m-au impresionat cel mai mult.
Am întâlnit şi aspecte şocante, şi las la latitudinea dumneavoastră, a cititorilor, să le judecaţi. Lăsând la o parte că fiecare pat era plin de orhidee la venire… de ne era şi milă să le dăm la o parte, WC-urile (nu râdeţi, sunt extrem de importante în turism) erau la un anumit hotel aproape inutilizabile dintr-un motiv. Thailandezii au aşa de mult cultul, sau mai bine zis, mania orhideelor, încât şi în fiecare WC (înăuntru), era pusă o orhidee. Ei bine, cum să profanezi o aşa frumuseţe de floare? Bine că nu am stat la acel hotel şi doar l-am vizitat, aşa că nu vă pot povesti cum am procedat cu orhideea.
Tot legat de estetica în turism, stăm şi noi, românii, bine cel puţin la un capitol. Anume, nu vă miraţi… cimitirele. Toată lumea a auzit de Săpânţa, care este recunoscut drept cel de-al doilea cimitir din lume ca notorietate, după Valea Regilor din Egipt.

De la monument proscris până la monument simbol e doar un pas uneori

Fiecare cruce, începând cu cea a fondatorului Stan Ioan Pătraş, reprezintă o operă de artă. Acest cimitir nu are deloc o atmosferă apăsătoare, fiind, fireşte, unul „vesel”. Crucile sunt vopsite în albastru şi au pe ele inscripţii amuzante despre viaţa decedatului. Sunt pictate în stil naiv, popular. Şi nu sunt deloc kitsch. Crucile au figurile sculptate în relief, în culori vii, obţinute din pigmenţi naturali. Culoarea predominantă este albastrul, un albastru special, numit astăzi de către experţi – albastru de Săpânţa. Celelalte culori au o simbolistică consacrată: verde – viaţă, galben – fecunditate şi fertilitate, roşu – pasiune, negru – moarte. Pe crucile sale se află motive geometrice, precum şi basoreliefuri. Este un cimitir estetic şi acest aspect e recunoscut de turiştii din toată lumea. Iată că şi moartea poate fi estetică.
Din păcate, estetica arhitecturii constituie o mare problemă în turismul românesc. Fiecare clădire în parte poate că este cu bun gust (deşi vă garantez că încerc să fiu foarte optimist), dar modul în care sunt alăturate este dezastruos. Un exemplu este chiar capitala noastră, Bucureştiul. Un oras deloc urât, apreciat de străini, dar cu o concepţie arhitecturală destul de haotică în ultimele decenii. Este tipică Bucureştiului alăturarea între o clădire modernă şi un monument istoric, de cele mai multe ori biserică. Dacă luăm în sine Bucureştiul ca un oraş turistic, aceste alăturări zgârie de-a binelea ochiul. Şi exemple sunt multe: sediul Bucharest Financial Plaza lângă Palatul CEC, un alt centru de afaceri lângă Biserica Armenească (care a mai şi ars, punând în pericol monumentul), ca să nu mai vorbim de ultimul caz, atât de controversat, cu acel zgârie nori amplasat lângă Catedrala Catolică Sf. Iosif. Pe de altă parte, tot Centrul Civic construit în ultimii ani de comunism este în totală opoziţie faţă de străzile cu clădiri vechi din jur, care urmau şi ele să fie demolate. Palatul Parlamentului în sine, deşi este o clădire destul de inestetică în exterior şi mult prea mare faţă de tot ambientul apropiat, s-ar putea să folosească din punct de vedere turistic, fiind cea de-a doua clădire administrativă din lume ca dimensiune, după cea a Pentagonului. Această clădire, numită iniţial „Casa Poporului”, chiar s-ar putea să folosească… poporului. Cu siguranţă dacă nu e, va deveni cel mai important obiectiv turistic al Bucureştiului. Aş compara Palatul Parlamentului cu Turnul Eiffel. Deşi, în sine, un monument interesant, este total inestetic amplasat într-o zonă a Parisului cu clădiri de 2-10 etaje. Se ştie că iniţial parizienii doreau demolarea turnului după expoziţia pentru care a fost ridicat, considerându-l drept total inestetic pentru ambientul oraşului. Restul se cunoaşte. De la monument proscris până la monument simbol e doar un pas uneori.
Revenind la România, una din marile probleme turistice legate de ambientul staţiunilor şi localităţilor este cea a lipsei unui plan de urbanism bine pus la punct. Principalul sector afectat este, din păcate… turismul. De acest sindrom al inesteticului suferă multe staţiuni, precum Bran Moieciu, Predeal ori Poiana Braşov. Poate că fiecare clădire în parte este o bijuterie (deşi nu e chiar aşa), dar alăturarea lor este haotică. Adeseori poţi vedea o vilă modernă cu termopane alături de o casă tradiţională, sau un hotel din oţel şi sticlă alături de o pensiune în stil montan elveţian. Ei bine, unul din succesele Austriei sau ale Elveţiei constă tocmai în acest ambient. În turism este obligatorie o estetică a ambientului. Nu vorbim de stilul arhitectonic, ci şi de culoare sau înălţime maximă admisă. În Austria, dacă toate acoperişurile sunt roşii într-o localitate, nimeni nu va putea să construiască o clădire cu acoperiş… verde, oricât de important ar fi.
O altă problemă e la noi amplasarea unor clădiri cu aspect frumos în zone cu alt specific. Practic… Nuca în perete. Cum ar fi amplasarea unor vile montane în Delta Dunării sau pe Litoral. Nu râdeţi, sunt oameni care au făcut aşa ceva. Deci? estetic, ca estetic, dar să ştim şi noi! Intenţia de a construi o clădire frumoasă (până la urmă, cabanele sunt frumoase, dar la munte) ar trebui aprobate şi de un plan de urbanism).
Ar mai fi multe de spus, dar putem trage o concluzie. Estetica nu se îmbină mereu cu utilul. Iar turismul românesc mai are o problemă majoră, care, practic, e una a societăţii civile în general şi se repercutează şi în estetică şi arhitectură… şi anume, lipsa de comunicare. Nu se simte o unitate a comunităţii… De fapt, deşi sunt optimist de felul meu aş zice… care comunitate?

2 comentarii


  1. Domnule Badulescu, Va citesc de ceva vreme -sa tot fie apeoape 2 ani- si am constata ca, dincolo de talent jurnalistic si pt. literatura SF, sunteti un om al turismului si un militant pentru dezvoltarea acestuia in Romania. Va apreciez pt. toate acestea , dar v-as aprecia si mai mult daca , prin intreaga dv. activitate, ati putea sa convingeti autoritatile centrale si locale ( poate c=ar trebui inceput chiar cu dna Udrea, ministrul turismului, care- imi place sa cred – nu ar ramane imuna la observatiile si propunerile dv. vis-a vis de soarta turismului romanesc si -de ce nu?- a acestui popor. Estetica si utilitatea din turism se pot extinde la intreaga societate, ele nefiind altceva decat extensii punctiforme ale tuturor sectoarelor socio-economice in acest moment. Nu stiu daca vom ajunge vreodata sa conservam si sa respectam trecutul cu tot ce inseamna el asemeni ausriecilor- desi cred ca acest aspect denota, inainte de orice altceva, respect fata de noi ca popor , fata de cultura noastra -MINORA?!- ramane de stabilit ( iata, chiar si aceasta problema , a locului culturii noasre in cadrul culturii universale , poate fi un subiect / latura/ aspect al ceea ce se vrea estetica din turism ( tot aminteai de cimitirul din Sapanta). Ma doare ca avem pentru ca avem atat de mult si nu stim sa pretuim mai nimic din ceea ce ne ofera tara asta. Puteam fi cu adevarat bogati ,nu cersetori in U.E. POATE TE GANDESTI LA UN PROGRAM DE MANAGEMENTUL PROIECTOLOR IN TURISM, TOT NE DA UNIUNEA BANI SI NU STIM SA-I AVEM SI SA-I FOLOSIM. M=AS ALATURA SI VOLUNTAR, DOAR SA VAD CA SE MISCA CEVA . Stii , Traian, acum vreo trei ani am fost in Italia , la Parma, si un profesor de acolo m-a intrebat de ce oare nu se face mai mult pentru promovarea monumentelor istorice -aceasta ca urmare a vizionarii unui reportaj realizat in Moldova si in urma caruia a fost impresionat de ceea ce-a auzit despre Stefan cel Mare , Piatra-Neamt etc. Tot el vazuse Romania si pe vreme lui Ceausescu , cunostea litoralul, Delta Dunarii , apele minerale si termale ,dar si vinurile romansti . Crezi ca italianul – profesor doctor in ape termale- stia suficient despre noi, despre ceea ce le-am putea oferi turistilor straini? Si ca un corolar :” o tara fruoasa, femei frumoase, vinuri bune”- zicea el; restul adaugam noi , dar suntem capabili? Hai sa fie o provocare, deci eu sunt ceva mai rezervata, spre deosebire de optimismul tau, pe caare il salut , dar… Sa auzim de bine si etic ,estetic si util in comunitatea romaneasca. Care comunitate? aceasta faramitata si scindata in nenumarate directii pe orbita Terrei. Si nu e SF !!!

    Răspunde

    1. Va multumesc mult pentru aprecieri! Nu pot sa spun decat ca incerc sa fac ceva pentru turism prin mijloacele media de care dispun: revista, site-uri, emisiune pe Money Channel. Pentru ca turismul romanesc are mare nevoie de comunicare. Ministrul Elena Udrea este o persoana deschisa la propuneri, a promovat si implementat multe proiecte al caror rezultat se va vedea in timp. Oricum, cred ca Romania se poate dezvolta, atat ca atitudine (ma refer la educarea si increderea populatiei), cat si ca economie, prin turism. Si nu e ceva… SF ceea ce cred 🙂

      Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *