Țările europene, Lumea Veche, cu o tradiție îndelungată în ceea ce priveşte viticultura, au înțeles de mult timp că vinul nu este doar o licoare într-o sticlă, au înțeles că vinul este o poveste, este istorie și civilizaţie, este tradiție rurală și farmec urban. Au înțeles că  este la fel de important ca iubitorii de vin și nu numai nu trebuie să se bucure de vinuri prestigioase în restaurante sau acasă ci și să pășească pe tărâmul viței de vie, acolo unde ea crește – în fermecătoarea vale a Loirei sau în însorita Sicilie, pe majestuoasele coline ale văii Rinului sau în misterioasa Transilvanie.

Cu nu mai mult de un secol în urmă, nimănui nu îi trecea prin cap să viziteze o podgorie. Era ca și cum ai fi vizitat o batoză de treierat grâul sau un siloz de porumb. Lucrurile s-au schimbat radical după cel de-al doilea război mondial; iar schimbarea a pornit din Franța. Aici, încă din perioada interbelică, existau mugurii unui turism viticol în special datorită faptului că multe podgorii erau asociate unor domenii nobiliare importante. În 1953, în Alsacia,  a apărut „primul drum al vinului”- concept foarte apropiat de ceea ce știm azi că este. Acest drum al vinului încă mai există și astăzi, are o lungime de 170 km și străbate ținutul colinar dintre localitățile Marlenheim și Thann. Evident, Alsacia nu a strălucit foarte mult, deoarece în scurt timp, în Bordeaux,  pe Valea Loirei,  pe Valea Ronului si  în Burgundia apăreau zeci și zeci de drumuri ale vinului. Germania, Italia sau Spania au urmat imediat exemplul și au trasat noi rute turistice pe valea Rinului,  în Toscana sau  în Castilia. Lumea Nouă s-a aliniat și ea acestui trend, iar in cele din urmă drumurile vinului au devenit destinații turistice propriu zise și în Europa de Est – în Ungaria sau Slovenia.

Conceptul de drum al vinului și plusul de valoare adus unei destinații turistice

Drumul vinului reprezintă de fapt un traseu turistic bine marcat și delimitat într-o zonă cu potențial viticol și cu suficiente atracții turistice naturale și antropice ce poate fi urmat de către turiști, în mod organizat sau individual, în anumite perioade ale anului. Aceste drumuri, în functile de lungimea lor dar și de densitatea obiectivelor, pot fi parcurse pe jos, cu bicicleta cu autoturismul și chiar cu trăsura. În Austria de exemplu peste 70% dintre aceste drumuri sunt proiectate ca trasee pentru biciclete. Astfel celebrul traseu de biciclete de pe Valea Dunării, de la Passau la Viena,  se suprapune parțial cu “Weinstraße Niederösterreich”.

În ultimii 5 ani statisticile viticultorilor nu sunt foarte încurajatoare. Franța și Italia au pierdut în medie 4,7% din suprafața viticolă iar  România 6.2%. Cantitatea de vin produsă a scăzut și ea simțitor: în Franța cu 11%, în Italia cu aproape 15%, România a punctat pozitiv aici producția crescând cu 12%. Și în ceea ce privește consumul de vin cifrele sunt interesante: în Franța de exemplu în 1996 s-au consumat 54 l de vin / locuitor, pentru ca în 1999 cantitatea să scadă la 45 de litri. Același trend descendent s-a înregistrat și în Italia, Spania, Germania. În Ungaria căderea a fost de 30%. Cum au stat lucrurile în România? În 1996, consumul oficial era de 11.63 l/locuitor, în 1999 consumul a crescut la 22.17 l/locuitor adică în 3 ani s-a dublat.

Două lucruri trebuie să deducem din cifrele de mai sus:

1. Piața vinurilor la nivel european este în scădere, iar această scădere poate fi compensată cu creșterea circulației turistice în zonele viticole.  Producătorii încep să câștige și din turism;
2. Viticultura în România este într-o perioadă de renaștere, este în plin avânt. Românii încep să redescopere vinurile, producătorii devin din ce în ce mai experimentați, vinuri de foarte bună calitate încep să fie produse și la noi. Totuși, în ciuda acestor atuuri legătura dintre viticultură și turism este  aproape inexistentă.

Franța este campioana turismului mondial și nu se dezice de acest statut nici pe segmentul turismului viticol. În Bordeaux 75% din circulația turistică este legată de viticultură, Pe Valea Ronului, a doua zonă viticolă a Franței,  există o adevărată industie turistică orientată spre viticultură – 25.000 de locuri de cazare în unități specializate cu o cifră de afaceri anuală de peste 150 de milioane de euro. Lucrurile stau asemănător și în Austria. În Langenlios (Austria de Jos) – Loisium Wine World – muzeu și hotel deopotrivă – ambele dedicate vinului, a devenit deja una dintre emblemele renașterii viticole ale tării dar și o uriașă atracție turistică. Investiția a fost de 24 de milioane de euro, iar regiunea este  una exclusiv viticolă. Loisium Wine World  a devenit foarte repede o intersecție a câtorva drumuri ale vinului ce străbat această zona a Austriei

Occidentul ne arată ce se pot scoat bani frumoși din turismul viticol iar noi avem aproape tot ceea ce au și ei, la o altă scară, adevărat. Avem crame, avem podgorii, avem istorie, avem obiective turistice și de bine de rău avem și ceva drumuri. Nu avem locuri de cazare și nu avem organizare. Nu avem structură și coerentă. Nu am scris nimic nou, nu?

Drumurile vinurilor din România

În România, drumurile vinurilor au fost concepute și lansate cu mare gălăgie în preajma anului 2000. Teoretic avem drumuri ale vinului în 11 județe. Practic nici unul nu este funcţional. Pentru că la nici unul dintre ele nu există o structură sau o schemă de funcționare. Nu există la intrarea pe niciunul dintre aceste drumuri un panou explicativ cu itinerariul. Foarte multe dintre acestea duc către nicăieri. Cel mai recent drum al vinului s-a deschis în 2011 în județul Buzău, județ cu un enorm potențial viticol și turistic. Drumul are o lungime de 60 de km și pleacă din DN 10 către Pietroasele și Monteoru. Cu mici abateri turiştii pot ajunge la Vulcanii Noroioși și la Măgura. Investiția a fost de 24 milioane de euro. 

În județul vecin Prahova, drumul vinului deși mai bine conturat, se transformă destul de repede într-o aventură pe două sau pe patru roți. De la Florești până la Tohani, acest drum ar fi trebuit să ne poarte prin 11 domenii viticole și nu mai puțin de 20 de alte obiective turistice, însă cu excepția a 4 crame, nimic altceva nu se poate încadra în cerințele turismului contemporan.

Totuși inițiativa privată ia avânt si există niste semne concrete de revenire. Halewood, prin Conacul Urlățeanu din Urlați și prin Pivnițele Rhein din Azuga, contorizează anual 12-13.000 de turiști. LaCerta, un domeniu viticol nou în Dealul Mare, deține una dintre cele mai spectacuoase crame de la noi, iar vinurile excelente și atmosfera caldă și prietenească dă un nou suflu turismului din zonă.  În cealată parte a țării, cei de la Recaș fac pași curajoși în ceea ce înseamnă integrarea în circuitul turistic a propriei podgorii.  Murfatlarul are o tradiție îndelungată și situarea sa aproape de litoral face ca numărul vizitatorilor să fie în fiecare an aproape de 10.000.

Chiar când scriu aceste rânduri câțiva oameni deopotrivă iubitori de vinuri și de turism se străduiesc să pună pe picioare un circuit viti-turistic în Dealul Mare. Circuitul presupune vizitarea a patru crame (LaCerta, S.E.R.V.E, Crama Basilescu și Domeniile Săhăteni), degustări de vinuri la fiecare cramă, 2 nopți cazare cu pensiune completă și transport inclus. Prețul ar fi de 390,00 lei /persoană. Acest gen de iniţiativă este una dintre cele mai eficiente modalități de a pune efectiv pe picioare turismul viticol. Partea tristă este că mulți dintre potențialii turiști, deși ar fi încântați de  o asemenea excursie, ba ar vrea să fie gratis, ba ar vrea sa fie atunci când nu este programată, ba ar vrea să fie puțin schimbat programul și așa mai departe. Încă suntem reticenți în a cheltui puțini bănuți pentru a fi vedea și simți memorabil aici, la noi în țară, la 90 de kilometri de București.

Sper, de fapt sunt convins, că în scurt timp unii dintre noi, și apoi din ce în ce mai mulți, vom păși cu încredere pe scara autocarului și vom spune: “Haideți la să vedem podgoriile și cramele noastre! Haideți să savurăm o Fetească Neagră acolo unde se face ea cel mai bine! Haideți să ne revedem țara!”

Două rute ale vinului remarcabile din Italia și Austria – modele de urmat.

Italia – Toscana, evident!

Cu siguranță Toscana este una dintre cele mai romantice destinații din lume. Farmecul Florenței sau al Siennei se îmbină perfect cu căldura și blândețea zonelor rurale. Podgoriile din Chianti sau Montalcino reprezintă cadrul ideal pentru o vacanță de neuitat. În Toscana sunt deschise 14 drumuri ale vinului, numite si “strade del vino”. Acestea sunt foarte bine structurate, astfel dacă vrei să te axezi pe o anumită categorie de vinuri poți alege un anume itinerariu. De exemplu pentru Vinurile Nobile di Montalcino puteți alege La Strada del Vino Nobile di Montepulciano. Drumul este suficient de scurt – 35 km – pentru a fi parcurs în 2 zile cu bicicleta – o oportunitate extraordinară de a vă bucura pe îndelete de farmecul Toscanei, însă este foarte concentrat în ceea ce privește densitatea obiectivelor turistice. De-a lungul acestui drum sunt mai puțin de 44 de podgorii, de 30 de ferme agroturistice, 75 de obiective turistice și 45 de restaurante sau taverne.

Drumul vinului din Austria de Jos – “Weinstraße Niederösterreich”

Această rută din inima Austriei are peste 830 de km lungime, fiind astfel unul din cele mai lungi drumuri ale vinului din lume.  Drumul ne poartă prin Wachau, Kremstal, Traisental, Kamptal, Wagram, Weinviertel și  Carnuntum, prin peste 150 de localități și adună pe toată lungimea sa peste 1700 de puncte de interes legate de vinuri ( de la cochetele “heurigen” până la elegante și sofisticate restaurante gourmet, de la crame minuscule până la domenii viticole mari, de la muzee ale vinului până la mici repere istorice). Acest drum nu ne poartă numai printre podgorii si crame, ne îmbie simțurile și cu magnifice mănăstiri precum Göttweig or Klosterneuburg, cu cetăți și fortărețe medievale sau cu castele si palate în stil baroc.

Cristian Pitulice este manager la Edelweiss Travel şi la IMEXWINES

De asemenea, deţine blogul Vinland, dedicat vinurilor şi călătoriilor, pe care vi-l recomand!