Turismul poate reprezenta o componentă importantă a unei strategii de dezvoltare economică comunitară. Dacă o comunitate dispune de atracţii naturale importante, de anumite avantaje istorice sau culturale, de baze sportive, facilităţi pentru diverse evenimente şi alte bunuri similare, atunci marketingul turistic poate atrage mai mulţi vizitatori în comunitatea respectivă, care vor petrece timp şi cheltui bani pentru a beneficia de aceste avantaje.
Potenţialii turişti sau vizitatori din mediul de lucru actual au mai mult timp liber. Tot mai frecvent, personalul angajat se pensionează din ce în ce mai devreme; pensionarii – în special în Europa – merg în vacanţe de vară prelungite, în multe situaţii angajaţii luându-şi mai multe vacanţe scurte.
Deşi trăim ani de criză, studiile internaţionale realizate la ora actuală au relevat faptul că familiile şi persoanele cheltuiesc un procent mai mare din fondurile proprii pentru călătorii şi agrement.
De asemenea, putem vorbi de căutarea unei diversităţi a experienţelor în materie de agreement. Există studii care arată că vizitatorii îşi doresc adesea mai mult decât o simplă călătorie la malul mării sau în munţi şi că ei caută de fapt mai multă diversitate.
Avem mai multe opţiuni. Internetul a deschis o adevărată lume de opţiuni şi experienţe vizuale, în timp ce utilizarea foarte largă a televiziunii aduce lumea în faţa potenţialilor călători.
Cum va arăta turismul în 2020? Potrivit unui studiu realizat de către corporaţia Amadeus, vor fi patru tipuri de turişti: seniorii activi (cei născuţi în perioada 1945-1970, deci aşa numiţii “baby boomers”), reprezentanţii clanurilor globale (deja 191 de milioane de oameni lucrează şi trăiesc în afara ţării de origine; aici putem vorbi, deci, de “turism etnic”), comutatorii cosmopolitani (din ce în ce mai mulţi oameni nu au program fix iar jobul lor le impune să se deplaseze des) şi executivii globali (cei care deţin funcţii importante şi trebuie să supervizeze activităţi ale corporaţiilor în care lucrează pentru diferite pieţe).
Deşi poate că o să vă mire, da, turismul poate reprezenta şi un mijloc mass-media! Iar canalul media de bază în reprezintă AGENŢIA DE TURISM, fie ea şi virtuală. Agenţia diseminează informaţia şi ne trimite la o anume destinaţie. Din punct de vedere al globalităţii constatăm că turismul nu numai că foloseşte mijloacele de mass-media moderne, dar este el însuşi unul foarte puternic acţionând în folosul celor care obţin profituri directe sau mediate din acestă activitate: grupuri de interese, politicieni etc .
Începând cu anii ’60, turismul s-a transformat într-o mişcare de masă. Făcând comparaţia cu mass-media vom contata că are toate atributele acestora: găsim un loc unde se elaborează mesajul (o informaţie) care este apoi distribuit prin canale specifice urmărind aceleaşi scopuri. Mai mult, turismul ca mass-media (mijloc de informare în masă) permite “ţintei” să verifice informaţia primită prin contactul direct cu realitatea, în timpul călătoriei (un fel de “feed back”), ceea ce îi conferă un mare grad de credibilitate. În ţările dezvoltate, la procesul turistic participă un număr de oameni mai mare decât tirajul ziarelor, al ascultătorilor radio sau TV semnificativi (nu ocazionali). Participarea se extinde însă şi la locuitorii zonelor de destinaţie, cu care turiştii intră în contact direct sau imediat. Copilul se obişnuieşte cu vacanţa de la o vârstă fragedă. Apoi, de la dorinţă, de la broşuri la vacanţa în sine noi creăm imaginea, iluzia fericirii. Noi le vindem turiştilor propriile lor amintiri. Este consecinţa faptului că suntem mereu în imediat contact cu viaţa şi realitatea, dar realitatea aşa cum o oferim noi. Este până la urmă turismul industria viselor… împlinite?
Legătură permanentă
O mică observaţie legată de o premisă destul de larg răspândită, dar care s-ar putea dovedi FALSĂ, respectiv aceasta:
„Tot mai frecvent, personalul angajat se pensionează din ce în ce mai devreme; pensionarii – în special în Europa – merg în vacanţe de vară prelungite”
În primul rând, dat fiind dezastrul demografic din Europa, personalul angajat este obligat să se pensioneze la vârste tot mai înaintate, iar intervalul 65-68 de ani tinde să devină o regulă în acest sens.
Apoi, deşi acum mulţi şi-or mai permite, pur şi simplu nu există premisele economice ca mase de oameni ca până acum să îşi permită să cumpere această „iluzie a fericirii”.
Poate oi fi eu excesiv de sceptic, de pesimist… dar dacă nu-s?!