Paralela 45 asigură zboruri din 10 orașe românești
La ora actuală, peste jumătate dintre turiștii români cumpără pachetele turistice tip sejururi în regim early booking. Majoritatea absolute a cererii se orientează către destinațiile calde, pentru sezonul estival. Touroperatorii români au început să introducă oferte tip early booking încă din octombrie-noiembrie, însă majoritatea turiștilor cumpără mai ales în ianuarie – februarie pentru sezonul estival din acea vară. Majoritatea ofertelor early booking foarte avantajoase pot fi achiziționate până la finele lunii martie.
Astfel, Paralela 45, unul dintre principalii touroperatori din România, are oferte cu reduceri substanțiale, sub denumirea de ”Final Early Booking”, până pe 30 martie. Principalele destinații sunt Turcia, Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Dubai iar ca destinații care și-au revenit puternic, Egipt și Tunisia. Zborurile sunt din București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Târgu Mureș, iar din acest an, și din Arad, Oradea, Suceava, Bacău, Baia Mare.
Cele mai importante reduceri sunt pentru destinațiile din Turcia – Antalya, Alanya si Bodrum. Acestea pot ajunge încă până la 25-32%.
„În sfârşit, turiştii români au trecut de etapa gen plăteşte unul şi pleacă toată familia, sau vacanţe la un euro. Oamenii se ridică din punct de vedere al cunoaşterii şi ştiu să ceară servicii şi produse de calitate. Eu mă bucur. S-a terminat cu etapa în care spui preţul plus taxe. Nu mai merge. Noi ştim că poţi să minţi turistul o dată, dar a doua oară nu îl mai ai de client”, preciza, pentru Agerpres, Alin Burcea, proprietarul Paralela 45. Alin Burcea consider că în acest românii trebuie să îşi organizeze mai din timp vacanţele deoarece cazările pentru multe destinaţii se epuizează mult mai repede. Printre destinaţiile în „pericol” de a nu mai putea fi accesate în perioada dorită se află Antalya, dar şi litoralul românesc. „Pe litoralul românesc, se vinde în primul rând ce este scump. Noi, românii avem mentalitatea asta, de 50 de săptămâni suntem slugă, iar două săptămâni suntem regi. Mentalitate întâlnită mai ales în Moldova şi în Ţara Românească. În Transilvania este puţin altfel. Nu se mai vinde ce este foarte ieftin, pentru că românii au învăţat că este ieftin este şi foarte prost”, a spus şeful de la Paralela 45.