Interviu cu Dan Anghelescu – candidat la Consiliul Director ANAT
Vineri, 20 mai, hotelul Ramada Nord din Bucureşti va găzdui Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), în cadrul căreia vor avea loc alegerile pentru funcţia de Preşedinte şi pentru membrii Consiliului Director, pentru un mandat de doi ani. Unul dintre candidaţii pentru Consiliul Director al ANAT este Dan Anghelescu, proprietarul agenţiei La Piovra Turista. Dan Anghelescu are o experiență de aproape 30 de ani în turism, începută ca ghid încă de pe băncile Liceului “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Atunci a aflat de şcoala de ghizi organizată de BTT (Biroul de Turism pentru Tineret), urmându-i cursurile timp de 6 luni. De 24 de ani deține propria agenție de turism, La Piovra Turista, și de aproape 20 de ani este membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
T.B.: Ce te-a determinat să candidezi la Consiliul Director al ANAT acum, când sunt vremuri de mari provocări şi transformări pentru agenţiile de turism?
D.A.: Acum este un moment în care toţi care activăm pe piaţa turistică trebuie să strângem rândurile, sa uităm „războaiele” şi să nu mai ascultăm bârfele. Acum este momentul când trebuie să ne luptăm pentru afacerile noastre şi pentru viitorul agenţiilor de turism din România. Consider că pot, în interiorul Consiliului Director, să ajut ca activitatea viitoare a agenţiilor mici şi medii, asa cum este şi La Piovra Turista, să se poată desfăşura într-o normalitate pe care ne-o dorim toţi.
T.B.: Prin ce crezi că te deosebeşti de ceilalţi candidaţi?
D.A.: Este o întrebare dificilă, fiecare candidat are părţi bune şi părţi mai puţin bune, chiar şi eu. Pe majoritatea îi cunosc de foarte mulţi ani, sunt profesionişti şi dispuşi să îşi consume foarte mult timp pentru activităţi benevole în folosul breslei. Precum ştii, activitatea depusă în Consiliul Director al ANAT nu este retribuită în niciun fel. Eu am reuşit în ultimii ani să mă specializez în resurse umane şi formare profesională, cea mai importantă resursă a unei agenţii de turism.
T.B.: Care este strategia ta pentru următorii ani, ca membru al Consiliului Director?
D.A.: Trebuie să creştem eficienţa agenţilor de turism, a rezervărilor on line prin intermediul agenţiilor de turism româneşti, să formăm viitori agenţi de turism foarte buni. Iar actualii agenţi de turism din agenţiile membre ANAT să se poată perfecţiona la ATC (Centrul de formare ANAT) gratuit.
T.B.: De ce nu ai mai candidat la funcţia de preşedinte?
D.A.: Consider că persoana care candidează la funcţia de preşedinte, Dl.Alin Burcea, este în măsură să realizeze obiectivele pentru care ne-am asociat în ANAT.
T.B.: Care consideri că sunt cele mai mari provocări pe care le înfruntă ANAT şi, în general, breasla agenţiilor de turism?
D.A.: Turismul este un domeniu foarte versatil, iar din această cauză provocările apar des. Pentru moment, cel mai important este ca agenţiile de turism să se replieze pentru a putea trece mai uşor prin crizele geopolitice actuale cu schimbări bruşte de destinaţii „vedetă”, pe care s-a mizat ani in şir. De aceea este necesară cooptarea şi implicarea în Consiliul Director, în comisiile de specialitate sau consiliile regionale a oamenilor care au demonstrat în ultimii ani că se poate face performanţă în turism.
T.B.: Ce aşteptări ai de la următorul Consiliu Director al ANAT? Dar de la viitorul preşedinte?
D.A.: Implicare în rezolvarea problemelor agenţiilor de turism membre, analiza cu discernământ a obiectivelor viitoare şi responsabilitate faţă de noi, cei din agenţiile de turism.
T.B.: Te interesează foarte mult partea de training-uri şi de educaţie în turism. De ce?
D.A.: Cum spuneam, „cea mai importantă resursă a unei agenţii de turism” este lucrătorul din agenţie. Acesta trebuie să fie informat, calificat şi specializat cât mai bine pentru a putea fi „altceva” decât o pagină pe internet. Dar să nu uităm că şi seful trebuie să lucreze cu bugete, cu lucrătorii din agenţie dar şi cu clientul.
T.B.: Ce realizări consideri că ai avut în ultimii ani, ca membru al C.D. ANAT?
D.A.: Cea mai mare realizare este modernizarea Standardului Ocupational pentru agentul de turism, menţinerea cursurilor IATA organizate de ANAT, acreditarea cursurilor de agent de turism organizate de ANAT, deschiderea cursurilor IATA la Braşov. Aceste lucruri s-au realizat cu sprijinul executivului şi al colegilor din vechiul Consiliu Director, doamna Lucia Morariu şi doamna Mihaela Chiru, pentru că aşa trebuie să se întâmple, să funcţionăm ca o echipă!
T.B.: Cum vezi viitorul ANAT? Cu curaj, atât varianta optimistă, cât şi cea pesimistă.
D.A.: Viitorul ANAT îl creăm noi, cei care facem parte din familia agenţiilor de turism. Numai de noi depinde unde vrem să ajungem.
A consemnat,
Traian BĂDULESCU