Astăzi vă prezint un articol scris cu suflet, de o tânără jurnalistă şi scriitoare care are origini elene şi a copilărit în legendara insulă Santorini, Mădălina Manea. Sper că acest story vă va convinge ce înseamnă spiritul grec, dacă nu eraţi deja convinşi. O veritabilă descriere a Greciei! Lectură plăcută!

Nopțile trecute stăteam pe treptele de piatră ale casei mele și priveam cerul. Încercam să-mi recapitulez ziua și să o organizez pe cea care urma să vină. M-am concentrat aproximativ zece minute, căci mintea mi-a zburat pe alte meleaguri fără ca eu să-mi dau seama. Am primit un mesaj de la un prieten vechi, care stă prin Atena. M-a întrebat dacă ne vom vedea vara asta, dacă ajung prin Grecia. I-am răspuns că nu am cum să ajung pentru că se căsătorește sora mea și e destul de multă agitație prin familie.

Printre toate amintirile care mi-au inundat capul împreună cu refuzul, am închis ochii și mi-am adus aminte de un vis cu stră-străbunica mea, grecoaica neamului. Stătea pe un scaun mic și purta o rochie neagră care-i descoperea un umăr. Părul îi atârna împletit într-o coadă pe pielea golașă, iar ochii precum chihlimbarul priveau către mare. N-am cunoscut-o, dar i-am citit memoriile din caiete îngălbenite. Ea era femeia care dădea în cărți și citea în cafea. La ea se străngeau femeile din Santorini ca să-și afle soarta. Tot ea mi-a apărut în vis de mii de ori, până ce-am început să simt Egeea prin vene. Grecia nu este doar o împletire de insule utopice, ci un suflet pur de bătrân ridat, cu povești care-ți fac pielea de găină și voce care-ți face sufletul să joace pe valuri de smarald. Grecia e un suflet alb, stropit cu albastru și împrejmuit de flori mov și roz, suit pe coloane ornate și păzit de statui ale zeilor nevăzuți. Grecia nu este doar o altă țară care trece printr-o dramă, ci este un întreg popor de legende, mituri, frumuseți povestite.

Anul trecut, prin august, am plecat cu rucsacul în spate până în Santorini ca să-mi găsesc casa din vis. Aveam poze cu grecoaica familiei și credeam că cineva, printr-o căsuță cocoțată, își va aduce aminte de femeia cu cărțile de tarot. Au recunoscut-o pe Maria. Au recunoscut-o pe chipul meu și-n vocea mea. Am fost invitată să rămân în toate casele al căror prag l-am pășit. Am mâncat, am băut și am povestit – eu cu greaca mea stâlcită, iar ei cu engleza lor balcanică. Ne-am înțeles prin suflet, prin obiceiuri și ne-am cunoscut prin amintiri și poze.

Maria, grecoaica mea, dezgolea, cândva, spiritul bătrânilor și îl îndruma pe drumuri liniștite, așa se zicea când țineai mâna bolnavului pe patul morții. Grecia nu este doar o țară despre care au fost scrise legende. Grecia este un tărâm al jocului de tradiții, un loc unde toate simțămintele pot fi eliberate în bătaia valurilor. Pământul ei cântă, iar oamenii îi dansează versurile. 

Bărbați mai dedicați decât grecii nu cred că voi întâlni. Într-una dintre primele seri petrecute printre noii mei prieteni, m-am ambiționat să joc poker cu un bunic. Oamenii susțineau că omul acela are un noroc chior și că nimeni nu-l bate. N-am câștigat prima oară, dar după mi-am dat seama cât de schematic îi este jocul. Am început să-i văd temerea în ochi. Renumele de om norocos era cam tot ce avea. Am pierdut toată seara, dar am râs și am băut cu un om minunat. Am avut șansa să joc cu un om care a avut curajul să-mi arate imediat care îi este frica. Au trecut multe nopți în compania bunicului. Mi-a răstălmăcit gândirea de mult prea multe ori.

Într-o după-amiază, bătrânul ședea la o terasă, cu o cafea și o țigară aprinsă. Făcea niște calcule. I-am ținut companie și l-am ajutat. Mi-a povestit că nu îi este ușor să treacă luna cu pensia pe care o are. Problemele din economia țării lui i-au înjumătățit pensia. Trăia cu banii din turism, căci închiria câteva camere. Nu mi-a fost milă. Nu mi-am permis să simt asta. Mi-a spus ceva ce-l apăsa cu zâmbetul pe buze.

În seara aceea, bunicul a jucat cea mai frumoasă zorba pe care am văzut-o vreodată. A dansat toate frumoasele satului și a băut cele mai simple băuturi. În ochii lui se vedea focul de pe plajă, oamenii care dansau alături, mândrele care vorbeau pe nisip. În ochii lui se vedeau anii în care nu-l dureau oasele, nu avea neajunsuri și nici nu se temea de trecerea timpului. În ochii lui se vedea fiecare val de parcă ar fi fost ultimul și fiecare răsărit de parcă ar fi fost o renaștere, o a doua șansă.

Grecia este putere, mândrie, demnitatea purtării trecutului pe chip. Grecia nu este doar o țară care are probleme economice. Grecia este ambiție nemărginită, precum e marea când te uiți spre orizont.

Tot pe acele tărâmuri păzite de mări am auzit povestea unei văduve care și-a pierdut singurul fiu. Marea îi înghițise trupul, exact așa cum făcuse și cu cel al soțului. În fiecare seară se plimba desculță prin apă. Într-o noapte, după ce-am mâncat, mi-am luat inima-n dinți și am făcut-o să-mi spună povestea ei. Mergea cu picioarele prin apă fiindcă era o legendă din bătrâni care spunea că cei care se pierd prin mare sunt luați de zei în armatele apelor. Credea că prin fiecare pas pe care-l face, își simte marile iubiri furate. Sufletul îi suspina prin fiecare por, dar nu simțea durere. Simțea că vrea să danseze cu cei pe care i-a pierdut, că vrea să îi iubească exact așa cum iubește marea – la fiecare răsărit și în fiecare strajă a lunii. De asta stelele se văd de două ori în Grecia. Pe cer sunt sufletele duse-n ceruri, iar în mare sunt gardienii, cei care apără uscatul de invadatori, de lipsa speranței. Grecul nu își văicărește sufeința cu suspin. Grecul își trăiește suferința cu mândrie.

De aceea Grecia nu va pieri niciodată, în ciuda tuturor obstacolelor pe care le va întâmpina. Grecia nu este doar o țară prin care te plimbi și vezi oamenii de la distanță. Grecia este o țară păzită de mare, jucată-n valuri liniștite. Pășind prin Grecia, iei frânturi din legendele ei cu tine și, încetul cu încetul, te transformi într-un grec care își dansează problemele pe-o plajă sau pe-o coastă. În ochii unui grec nu vezi doar un suflet, vezi mii de suflete, mii de stele, mii de valuri – pe trup vreau să port nisipul, ochii mei precum fisticul.

Autor: Mădălina Manea