Bruno Medicina: Nu numai cu pâine…

Viaţa se accelerează: asta e senzaţia pe care toată lumea o percepe din ce în ce mai mult. Evenimentele se petrec unu după altul (sau chiar în acelaşi timp…) şi nu ne permit un moment de pauză nici pentru răsuflare.

Şedinţe, întâlniri, cozi, obligaţii, termene de respectat, totul pare să se aglomereze, şi să nu vorbim de mobil, că de la un instrument de lucru şi de socializare comod s-a transformat într-un coşmar de conectare permanentă cu sursele de stres.

În goana noastră după bani, obiective, performanţă, încercăm să comprimăm cât mai multă experienţă într- un timp din ce în ce mai scurt, abordând viaţa cu o atitudine “cantitativă”, cu ideea “cât mai mult, cât mai bine”, fără sa ne punem întrebări despre calitatea momentelor pe care le trăim.

Nu ştiu prea bine unde ne va duce stilul ăsta de viaţă, cu cerinţele care devin din ce în mai ridicate şi care dau senzaţia de a fi nişte hamsteri care aleargă în roata lor, dar ştiu că nu suntem făcuţi numai pentru asta, şi că latura noastră spirituală (da, avem şi asta, dacă cineva a uitat cumva…) are exigenţele ei şi dacă nu primeşte atenţia suficientă ne va face ca viaţa noastră să ne pară complet lipsită de sens, independent de cât de mult succes avem pe plan material şi social.

Evident, fiecare îşi va alege după gustul lui felul în care îşi va deconecta din treburile zilnice pentru a intra în contact cu această latură.

În ceea ce mă priveşte, în fiecare an reuşesc să îmi fac un spaţiu pentru a pregăti la orgă nişte piese de muzică sacră veche, şi simt că aceste momente petrecute în compania maeştrilor din trecut chiar sunt ceva aparte, din care sufletul meu are nevoie.

Dacă credeţi că puteţi lăsa o oră mobilul închis, şi vreţi să descoperiţi dacă muzica sacră vă ajută să intraţi în contact cu o parte din voi des neglijată, dar cât se poate de importantă, vă invit sâmbătă 15 decembrie la ora 19.00 la Biserica Italiană din Bucureşti.

http://www.brunomedicina.com/ro/organ-recital-bruno-medicina/

http://www.facebook.com/events/172295629579851/

Vă aştept cu drag,

Bruno

Un comentariu


  1. A devenit un lux sa te poti detasa de toate problemele si activitatile cotidiene si sa faci ce te relaxeaza in adevaratul sens al cuvantului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.