Istoria turismului online (1)

Primii 10 ani: 1996 – 2005

Internetul a aprins imaginaţia industriei turismului, companiile din domeniul tehnologiei lansând un număr impresionant de oferte. Până în 1996 puţine rezervări puteau fi făcute în timp real. Majoritatea paginilor web permiteau clienţilor să transmită mesaje electronice către prestatorul de servicii turistice, care mai apoi verifică disponibilitatea.

În aprilie 1996, managerul pentru marketing automatizat al reţelei de hoteluri Marriott, Peter Daniels, descrie starea în care se afla industria turistică, spunând că internetului îi este făcută o “reclamă exagerată” şi că reprezintă “o dezordine şi un coşmar navigaţional”. Editorul-şef al site-ului Amadeus avertiza companiile turistice referitor la pericolul utilizării acestei tehnologii, neavând un scop strategic bine definit.

Dar totuşi, potrivit firmei de consultanţă în domeniul tehnologiilor de călătorie Genesys, numărul ofertanţilor de turism de pe Yahoo! este în creştere, de la 1864 în iulie 1996 la 4355 în martie 1997, o creştere de 133%. Genesys afirmă că 49% din oameni au folosit internetul ca o sursă de informaţie în domeniul turimului.

Pe rând, câteva companii turistice, inclusiv Gold Metal şi Global Travel Group încep să perceapă internetul ca pe un mediu de instruire virtuală.

P&O Business Travel îşi lansează în mai 1996 propriul serviciu de internet, având legătură cu Sabre. Sistemul era deja disponibil în SUA, însă directorul pe vânzări şi marketing, Keith Haynes, afirmă că începutul va fi unul dificil din cauza unor posibile neînţelegeri.

Totuşi, un sondaj realizat de Asociaţia Naţională a Călătoriilor de Afaceri arată că mai puţin de 5% din cei ce călătoresc în scopuri de afaceri au permisiunea din partea companiilor proprii de a-şi organiza singuri călătoria.

Jumătate din managerii din turism afirmau că nu au “absolut nici un interes” în a implementa un mijloc de rezervare corporativ sau au hotărât să n-o facă deloc. 1/5 au permisiunea de a-şi putea face singuri rezervarea, în timp ce 20% plănuiesc să o introducă.

În cele ce urmează, vom urmări evoluţia sferei online a turismului prin prisma momentelor cheie ale fiecărui an.

 

Momentele cheie 1996

Iunie

  • Comisia de Turism din Australia intenţionează să-i abordeze pe operatorii din Marea Britanie cu scopul de a afla dacă aceştia doresc să-şi facă publicitate pe pagina sa.

Iulie

  • Thomas Cook anunţă că va investi 2,5 milioane de lire sterline în dezvoltarea şi promovarea unui site pe internet.
  • Radisson Hotels Worldwide include în site-ul său posibilitatea de a face rezervări.

 

Octombrie

  • Cheapflights.co.uk este lansat de către fostul jurnalist de turism John Hatt.
  • Cybernetics, iniţial prevăzută pentru a dezvolta o pagină web pentru Holiday Express’ Internet Holidays, oferă deja servicii de web-design pentru alte companii turistice.
  • Gatwick devine primul aeroport din Marea Britanie ce deschide un Cyber Café în terminalul de sud.

Noiembrie

  • Compania Imminus lansează Imminus Travel Intranet.
  • Un internet cafe se deschide pentru prima dată la World Travel Market.
  • Air Lingus devine prima companie aeriană ce oferă locuri pentru zborurile din Marea Britanie pe internet.
  • Air UK lansează un serviciu de rezervări online pentru zborurile din Stansted. Serviciul dat este extins în 1997 pentru toate zborurile.

 

Momente cheie 1997

Februarie

  • FSS îşi face apariţia în reţeaua globală cu baza de date ce conţine orarul călătoriilor cu reduceri, ARROW, prescurtare de la Airline Realtime Reservations on the Web.

Aprilie

  • Microsoft întârzie lansarea paginii web Expedia.co.uk până în iunie.
  • Sabre îşi lansează sistemul său de rezervări, Sabre Web Reservations. Amadeus lansează Private Label

Iunie

  • Marriott Hotels oferă comisioane pentru vânzările de pe internet.

Iulie

  • Prima mare “cădere” pe internet după ce o eroare umană cauzează site-urile dot.com să devină nefuncţionale.

Septembrie

  • Amadeus lansează o gamă de produse pentru internet, numită Amadeus Traveller.
  • Thomas Cook afirmă că este prima agenţie din Marea Britanie ce lansează un site web destinat rezervărilor.

Octombrie

  • Holiday Express lansează Bargain Holidays, incluzând capacitatea de a sorta rezultatul după preţ, destinaţie, aeroport şi dată.

Noiembrie

  • Lansarea Travelpoint.com al companiei Galileo International’s UK, este preconizată pentru anul următor.

Decembrie

  • FSS Travel Systems îşi conjugă eforturile cu Travel Automation Services pentru a oferi clienţilor corporativi posibilitatea de a rezerva taxe negociabile. Sistemul este numit Web Travel System.

 

Momente cheie 1998

Ianuarie

  • AITO lansează un site web realizat de Comtec.

Martie

  • Yahoo! lansează un serviciu de rezervare a hotelurilor. La început camerele pot fi rezervate prin intemediul unei terţe părţi, 1200 de camere putând fi rezervate online la sfârşitul lui aprilie. Sunt enumerate 31.000 de proprietăţi.

August

  • Worldspan lansează un produs destinat rezervărilor pe internet pentru agenţi numit Dates and Destinations, permiţând rezervarea în timp real.

Septembrie

  • Amadeus anunţă lucrul la Project Visa pentru a crea un sistem ce va face legătura dintre GDS şi internet. Acesta va permite creşterea vitezei şi simplificarea procesului de rezervare.

Octombrie

  • Brent Hoberman şi Martha Lane-Fox lansează agentul de turism online Lastminute.com.
  • Este lansat Iglu.com.

Noiembrie

  • Casa de licitaţii online Quixell lansează primul site interactiv din Europa ce permite utilizatorilor să cumpere şi să vândă produse turistice pe internet.

Decembrie

  • Expedia se lansează în Marea Britanie.

 

Momente cheie 1999

Februarie

  • Compania FSS fondează un departament dedicat creării paginilor web pentru clienţii săi.
  • Microsoft anunţă că a depăşit nivelul de vânzări de 2 milioane de lire sterline de când şi-a lansat produsul de rezervări online în Marea Britanie cu trei luni în urmă.

Martie

  • Hyatt afirmă că vânzările pe internet se vor dubla în acest an.

Mai

  • Phonelink, proprietarul provider-ului Tel-Me, cumpără Seaforths Travel.
  • Expedia se pregăteşte pentru a oferi online pachete de vacanţă. Agenţia are acces în prezent la 70000 de vacanţe, acestea fiind acordate de către Thomas Cook. La nivel global, Expedia are peste 5 milioane de vizitatori pe lună, cu vânzări de 15 milioane de dolari pe săptămână.

Iunie

  • Fostul manager al companiei Thomson, Charles Newbold devine preşedintele companiei web Iglu.com.

Octombrie

  • Travelocity şi Preview Travel fuzionează.

Septembrie

  • Este relansat site-ul pentru rezervări aeriene Ebookers.com. Include şi FareAlert, ce permite utilizatorilor să urmărească modificările de preţuri

 

Momentele cheie 2000

Ianuarie

  • Google lansează un pachet de publicitate de tipul pay-per-click.
  • Expedia.co.uk lansează o campanie publicitară la televiziune, prima campanie publicitară a unei companii de rezervări online.

Februarie

  • Site-ul de hoteluri şi destinaţii TripAdvisor.com şi compania de rezervări online Orbitz se lansează pe piaţa americană.

Martie

  • Travelstore.com cumpără Amersham Travel la preţul de 23 milioane de lire sterline.
  • Thomson lansează Thefirstresort.com.

Aprilie

  • ABTA îşi revizuieşte codul de conduită pentru a include companiile ce vând pachete turistice în noile sisteme media.
  • Lastminute.com reuşeşte să depăşească British Airways şi devine cea mai recunoscută marcă online de turism.

Iunie

  • “Câinele de pază” din telecomunicaţii Oftel ordonă BT să ofere rivalilor săi acces ieftin la reţelele sale, ceea ce înseamnă că utilizatorii de web vor face tranzacţii mai ieftine.

Iulie

  • Holiday Hypermarkets instalează un cybermarket în noul său magazin din Sheffield.

Septembrie

  • Travelocity.com instalează în pagina sa o facilitate pentru chat ce permite comunicarea cu până la trei persoane în timpul căutării vacanţelor pe site.

Noiembrie

  • Lunn Poly adaugă rezervări directe pe site-ul său.

 

Momentele cheie 2001

Februarie

  • Lunn Poly îşi deschide primul magazin în Nottigham  ce oferă clienţilor acces la internet.

Martie

  • Un studiu efectuat de STA Travel arată că 77% din studenţi sunt mulţumiţi de rezervările online.

Mai

  • Sabre lansează Sabre.Res, un instrument de rezervare online ce permite agenţiilor să iniţieze site-uri web interactive.

Iulie

  • Travel Choice lansează Travelchoice.com şi plănuieşte să instaleze terminale “standalone” în cele 207 magazine ale sale.
  • Orbitz.com este lansat în SUA.

August

  • Yahoo! lansează Yahoo! Travel. Furnizorii îi includ pe British Airways, Go, Saga Holidays şi Lastminute.com.
  • Travelocity achiziţionează Air Tickets Direct.

Septembrie

  • 11 septembrie 2001 aduce panică în industria turistică de teama unui posibil conflict global.

Octombrie

  • OTC atribuie o creştere anuală de 90% în vânzări deciziei sale de a se concentra asupra mini-vacanţelor europene şi a destinaţiilor cu risc minim de după 11 septembrie.

Noiembrie

  • Lastminute.com semnează o înţelegere cu AOL Europei şi se angajează să ofere conţinut pentru pagina sa web.

Decembrie

  • Directorul executiv al lui Lastminute.com Brent Hoberman pariază 10.000 de lire sterline cu Richard Carrick, directorul executiv de la Airtours UKLG pe faptul că în decurs de 2 ani Lastminute.com va avea mai mult succes decât site-ul MyTravel.

 

Momente cheie 2002

Ianuarie

  • Travel Technology Initiative îşi defineşte standardele ce vor permite ca toate pachetele de vacanţă să fie prezentate şi în varianta web.
  • Expedia.co.uk afirmă că numărul de pasageri a crescut cu 170% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Martie

  • Site-ul Dreamticket.com este cumpărat de Selsdon Travel.
  • Amadeus îşi combină operaţiile într-o nouă unitate de afaceri pentru a-şi dezvolta tehnologia online, numită e-Travel.

Aprilie

  • Sabre ezită în a prelua Travelocity cu suma de 420 milioane de dolari.
  • Air Miles, în colaborare cu Amadeus îşi extinde pagina web pentru a oferi rezervări online, hoteluri şi închirieri de automobile.

August

  • ABTA se luptă cu agenţiile online ce nu sunt legate de această asociaţie.

Septembrie

  • British Airways lansează BA Direct punând astfel vânzările online prin BA.com, vânzările prin telefon şi Magazinele de călătorii ale BA sub aceeaşi umbrelă.

Octombrie

  • Thomas Cook introduce e-broşurile.

 

Momentele cheie 2003

Ianuarie

  • Raportul BA afirmă că 12% din clienţi au făcut rezervări online în primele 2 săptămâni ale anului, comparativ cu 7% în 2002.

Martie

  • Opodo dezvăluie planurile sale de a creşte rezervările online pentru călătorii, ele deţinând în prezent o cotă de 30% din afacerile proprii.

Mai

  • Gazetteers apar online cu recenzii independente, reînnoite încontinuu pe Gazetteers.com.

Iunie

  • OTC cumpără Deckchair.com şi Leisurehunt.com pentru suma de 150.000 de lire sterline de la World Travel Holdings.
  • Travelbag aproape că îşi dublează vânzările sale prin internet de când a fost cumpărat de Ebookers.

August

  • Lastminute.com îl numeşte pe fostul manager de la Nokia UK Ian McCaig în funcţia de şef-operaţional.

Noiembrie

  • Cendant Travel Distribution Services cumpără Travel 2/Travel 4.
  • Thomas Cook îşi renovează site-ul pentru a creşte oferta de vacanţe de la 3 milioane la 13 milioane, incluzând MyTravel, Thomson şi First Choice.

Decembrie

  • Martha Lane-Fox părăseşte Lastminute.com.

 

Momentele cheie 2004

Aprilie

  • Yahoo! cumpără site-ul de meta-căutare Kelkoo pentru suma de 450 milioane de euro.

Mai

  • Travelstore.com devine prima companie turistică online ce face parte din Guild of Business Travel Agents (Asociaţia Agenţilor de Călătorii de Afaceri).

Iunie

  • Amadeus plăteşte 62 milioane de euro pentru 55% din acţiuni în Opodo.

Iulie

  • Lastminute.com intră în topul primilor 10 deţinători ATOL, depăşind Expedia.

Septembtie

  • Expedia achiziţionează World Travel Management pentru a putea intra în domeniul călătoriilor de afaceri.

Octombrie

  • Fostul director executiv de la First Choice Holidays, Paul Evans lansează Lowcostbeds.com.

Noiembrie

  • Thomas Cook lansează FlexibleTrips.

 

Momentele cheie 2005

Februarie

  • Travel Counsellors introduce prima parte a tehnologiei sale, utilizând Comtec’s Flight Booking Engine.
  • Global Travel Group lansează o facilitate dinamică pentru membrii săi, ca o parte a unei investiţii de 1 milion de lire sterline în tehnologie.

Martie

  • Directorul comercial al grupului Lastminute.com şi directorul de operaţiuni al grupului Holiday Autos părăsesc compania.

Iunie

  • Global Travel Group anunţă că va lansa un nou sistem dinamic de vacanţe (new dynamic packaging) în iulie.

Iulie

  • Cheapflights.co.uk lansează un site web de mini-vacanţe sub numele de Cheapshortbreaks.com.
  • Yahoo! iese în direct cu Yahootravel.com.

Septembrie

  • Octopus Travel lansează Octopustravel-gay.com cu proprietăţi destinate homosexualilor şi persoanelor gay.

Octombrie

  • Lastminute.com îşi îmbunătăţeşte rata de conversie cu 20% după instalarea unor tehnologii noi.
  • Gold Medal anunţă că renunţă la Hotelbank şi introduce Holiday Wizard –(dynamic packaging technology) – tehnologie dinamică de rezervări.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *