1. Suntem OAMENI. Reprezentăm o civilizaţie tânără, mult prea tânără şi neajutorată pentru a face primii pasul spre o întâlnire cu alte fiinţe inteligente. Dacă or mai fi… Trăim aglomeraţi şi sufocaţi pe o planetă care nu ne mai poate fi mult timp cămin. Suntem atât de singuri, un punct infim în nemărginirea Universului… Noi şi Dumnezeu…
2. Am ajuns la marginile Sistemului Solar, pe care-l cunoaştem ca-n palmă. Am colonizat planeta Marte. N-aveam încotro, pe Pământ ne asfixiam. Ne-am mărit spaţiul vital, aglomerarea nu mai constituie deocamdată o problemă. Dar sentimentul singurătăţii e şi mai apăsător. Oare suntem unicii responsabili ai Universului? O oază cosmică înconjurată de nefiinţă, de abis?
3. Am, intrat în posesia unei descoperiri de mare importanţă, mult-dorită din cele mai vechi timpuri. VITEZA SUPERLUMINICĂ. Unii spuneau că ar fi imposibil, dar n-a fost să fie aşa. Totul e posibil, dacă există o puternică dorinţă. Aparatele noastre de zbor brăzdează hiperspaţiul. Dar, cu cât orizonturile se lărgesc, cu atât ne simţim mai singuri.
4. Prima întâlnire cu CEILALŢI n-a fost ceva care să ne ia prin surprindere. Ne sunt în multe privinţe destul de asemănători. În câteva secole, am reuşit să le asimilăm toate cunoştinţele. Şi ei pe ale noastre. Cu timpul, prin convieţuire, am format o singură civilizaţie. Împreună vom încerca să descoperim NOUL şi să scăpăm de singurătate.
5. Am ajuns la marginile GALAXIEI. Am contactat multe civilizaţii, diferite nouă. Cu unii am purtat războaie, cu unii ne-am aliat. Până la urmă, am ajuns să trăim în pace cu toţii. Am început explorarea galaxiilor vecine. Am descoperit şi la rândul nostru am fost descoperiţi de alte civilizaţii, cu ale căror drumuri şi destine s-au încrucişat propriile drumuri şi destine. Atâtea forme de viaţă inteligentă – unele superioare, unele inferioare, dar toate în permanentă căutare, dornice de nou şi de a scăpa de singurătate.
6. Am descoperit şi modalităţi de a călători în timp. Din motive de deontologie, n-am interferat decât cu civilizaţii din viitor. Cunoaştem aproape tot Universul în care locuim. Nu mai putem vorbi despre noi ca oameni sau despre fiecare civilizaţie în parte. Ci de o singură specie – cea a raţiunii. Nu mai ţinem cont de aspectele noastre exterioare – cauză a atâtor conflicte. Ceea ce contează acum este aspectul interior, pe care putem să-l vizualizăm. Inteligenţa, raţiunea, credinţa, spun totul despre un individ, indiferent că are sau nu cap, picioare sau creier în sensul clasic al cuvântului. Acum nu ne mai rămâne decât să răscolim ultimele cotloane „prăfuite” şi uitate ale Universului.
7. Cunoaştem tot Universul. Dincolo de graniţele lui – negură, vid. Oricum, nu putem evada din el. Am atins ceea ce doream, dar tot nu suntem fericiţi. Paradoxal, nesfârşitul a devenit îngust, limitat. Nu ne putem opri, trebuie să facem ceva, căci dorinţa continuei căutări ne mistuie sufletele. Ne dăm seama că suntem prizonieri. Şi… atât de singuri…
© Traian Bădulescu, 1995