Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului
Vicepreşedinte, Purtător de cuvânt – Alianţa Confederaţiilor Patronale din România
Preşedinte – Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii
1.Încurajări externe
Vizita pe care Taleb Rifai, secretarul general al Organizatiei Mondiale a Turismului, a făcut-o nu de mult în România a adus o speranţă pentru agroturism. „Unicitatea României sunt muntele, câmpiile, viaţa la ţară, care au început să fie valorificate în ultimii 2-3 ani, şi aceasta este direcţia bună”, a fost de părere oficialul OMT, şi nimic mai îmbucurător nu putea fi spus pentru cei care au investit în agroturism, fie el montan, de câmpie sau de Deltă.
Un alt lucru este important pentru agroturism, mai spune Taleb Rifai, şi anume că turiştii trebuie încurajaţi să cheltuiască mai mult. Aici revenim la pregătirea celor care se ocupă de agroturism care trebuie încurajaţi să dezvolte serviii adiacente, prin care să-l păstreze mai mult timp pe turist şi să-i ofere activităţi suplimentare.
Aceste lucruri nu sunt noi, şi le-am mai spus şi eu de-a lungul timpului. Însă faptul că avem confirmarea de la nivelul Organizaţiei Mondiale a Turismului este un plus. Rifai spune lucrurile pe faţă: “Întoarceţi-vă către adevăratele avantaje, care sunt unice – mănăstirile, munţii, pădurile, traseul lung al Dunării prin ţară, gastronomia şi folclorul. Acestea nu sunt valorificate”. Aici este şansa agroturismului, dacă îşi va înţelege menirea şi specificul.
Sigur că mulţi ani agroturismul a fost neglijat pentru că părea desuet, iar românii voiau modernitate, nu întoarcerea la natură sau la tradiţii. Acum însă acestea au devenit ultimul răcnet în materie de turism, pentru că turiştii ţărilor dezvoltate s-au plictisit de zgârie-nori şi de oraşele aglomerate şi caută exact ce avem noi. Sau ce am putea avea, dacă ne-am lua în serios pe această direcţie.
Aşadar direcţia o ştim, mai rămâne să punem mâna pe treabă şi să investim nu doar bani, ci şi multă inteligenţă şi creativitate în a dezvolta un agroturism competitiv. Aici nu e vorba doar de bani, pentru că investiţiile nu sunt imense. E vorba mai degrabă de bun simţ şi de priceperea de a înţelege ce avem valoros şi cum putem vinde aceste calităţi cât mai bine şi cât mai multor turişti.
2. Confuzii şi clarificări
Probabil că nu e destul să precizăm ce avem de făcut pentru a încuraja şi dezvolta agroturismul, ci la fel de necesar ar fi să arătăm cum nu trebuie practicat acest gen de activitate. În general, lumea confundă agroturismul în România cu pensiunile pastelate în care poţi doar să te cazezi, dar de multe ori nici măcar nu poţi să iei masa pentru că proprietarul e om de afaceri şi învârte mici chioşcuri pe la oraşul din apropiere, aşa că nu are timp să se ocupe de oaspeţi. Asta ca să nu mai vorbim de alte activităţi care ar trebui desfăşurate conex.
Cea mai dramatică formă de distrugere a agroturismului am întâlnit-o de curând în Deltă, unde unii din cei care au pensiuni îţi pun casa la dispoziţie şi te lasă să te descurci, pentru că ei se ocupă cu prindere şi cu vândutul peştilor, o activitate mult mai remunerată. Nu tu produse tradiţionale, nu tu ciorbă de peşte la ceaun, pentru că oamenii sunt ocupaţi cu supravieţuirea şi nu pot trăi din cei câţiva turişti care ajung pe acolo pe timpul verii. Nu-i poţi condamna, pentru că nu au altă sursă serioasă de venituri. Dar nu aşa se face agroturismul.
Tocmai de aceea consider necesar să precizez că agroturismul reprezintă o formă de turism complexă care se realizează în mediul rural, în exploataţia agricolă sau în mediul natural şi care urmăreşte deschiderea unor noi posibilităţi de odihnă şi recreere pentru locuitorii oraşelor tot mai poluante, în primul rând, ca şi oricăror altor solicitanţi din ţară şi din străinătate.
Conform teoriei, activitatea agroturistică constă în găzduirea turiştilor într-o clădire amenajată special, dar care trebuie să poarte amprenta unei locuinţe rurale separată de locuinţa gospodarului, sau integrată în ea, dar cu funcţionalitate independentă, şi care păstrează farmecul vieţii de altădată, fără a neglija confortul dorit de către turiştii de azi, adică să fie dotată cu echipamentul necesar pentru un sejur complet.
Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinţa de expansiune şi petrecere a timpului liber şi a vacanţelor la „ţară” constituie preocupări vechi mai ales ale împătimiţilor de natură. Un fel de agroturism în familie se practică în România de mult, cu celebrele vacanţe la ţară unde cei stabiliţi la oraş se duceau pe perioada verii. Nou este modul în care a evoluat această formă de turism atât cantitativ, cât şi calitativ, în ultima perioadă, el tinzând să devină un fenomen de masă.
Această formă de turism trebuie să se dezvolte prin valorificarea caracteristicilor celor trei elemente principale ce caracterizează şi dau specificul acestei activităţi, şi anume spaţiul rural ca suport al procesului de vieţuire şi derulare a activităţilor specifice, populaţia rurală ca element al continuităţii obiceiurilor şi tradiţiilor populare ale satelor şi produsele naturale care au menirea de a împlini cerinţele personale ale celor care vin în ospeţie.
Ce nu se înţelege despre agroturism este faptul că acesta nu cuprinde doar cazarea într-un loc frumos, într-un cadru natural şi cultural deosebit, ci şi derularea unor programe, prestarea unor servicii de bază şi suplimentare specifice, plus activităţile economice predominant agricole sau practicarea unor ocupaţii tradiţionale, la care se adaugă modul de petrecere a timpului liber adecvat zonei respective. Turismul se dezvoltă în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală, ceea ce conduce la interdependenţă dintre aceste două laturi. Tocmai de aceea, dispariţia economiei agrare locale aduce un grav prejudiciu agroturismului pentru că îi distruge specificitatea.