Anunţul era laconic: “Vând fericire”. Ziarul se oprea aici. Gill ridică tremurând receptorul, împingându-i cartela de telefon în fantă.
– Alo? Mai aveţi? Aş…
Vocea îi tremura de parcă ar fi cerut un lucru interzis. Oare nu era? De dincolo îi răspunse o voce sigură, monotonă.
– Avem, domnule. Avem destulă. Cât doriţi?
– Nu vă supăraţi, este vorba despre anunţul privind fericirea?
– Nu ne supărăm şi este chiar aşa, domnule Gill Bertold. Gill rămase trăznit. Ezită câteva clipe…
– Asta-i bună… Dar de unde ştiţi…
– Ştim!, răspunse pe un ton ironico-părintesc vocea. Cum să nu ştim? Noi?… Şi apoi, mai avem atâţia clienţi care abia aşteaptă pe fir… Zi câte kilograme vrei. Pentru fiecare 50 de kilograme achiziţionate se mai oferă 5 gratis.
Gill deveni perplex. Aproape că îi căzu receptorul din picior.
– Vreau explicaţii! Şi le vreau acum! Acum, înţelegeţi? De unde naiba îmi cunoaşteţi numele şi de unde ştiţi că eu, Gill Bertold, miriapod de pe planeta X, vreau să vă dau telefon acum?
– Domnule Gill, dacă nu vă exprimaţi coerent cererea cât mai repede va trebui să reveniţi peste 40 de minute universale pentru că, v-am spus, sunt foarte solicitat.
– Bine, vreau… 50 de kile, e bine? Cât mă costă?
– Un miliard de dolari universali…
Gill simţi că totul se învârteşte în jurul lui.
– Dom’le, n-am atâţia… De unde… Ma bine sun la un “hot-line” galactic şi nu dau decât un milion de dolari. Îmi va răspunde cea mai penală miriapodă universală şi voi ajunge pe cele mai înalte culmi ale fericirii.
– Asta e ceea ce numeşti tu fericire? Câteva clipe de plăcere? Nu uita că după aceea îţi va veni o notă de plată usturătoare. Brr…
***
– Deci, domnule Bertold… Preferaţi să folosiţi un “hot-line” sau vreţi să vă bucuraţi de serviciile mele? Aveţi grijă, pentru că mă aflu la o distanţă considerabilă de dumneavoastră şi convorbirea costă… Deja, cred că datoraţi poştei intergalactice cam… vreo juma’ de miliard!!
Gill îngheţă. De ce dăduse telefon? Pentru că voia să iasă din acea stare de subzistenţă pe care o cunoştea din cea mai fragedă pruncie. Văzând anunţul, luase câteva guri de vodcă galactică, băutura săracului, şi plin de curaj încercase…
– Ştii, dom’ Gill, că pentru evaziune fiscală poţi fi condamnat chiar şi la suprimare fizică? Gill, neştiind ce să mai facă, luă încă o gură din licoarea salvatoare.
– Dar noi suntem buni, Gill. Nu trebuie să plătiţi acum. Nici măcar telefonul. Noi am stabilit preţul şi dumneavoastră trebuie să ne daţi acordul. Asta e tot!
– Tot? Atunci, mai vreau… Mai vreau încă vreo…
– Nnnnu!… Aţi făcut comanda prea târziu. Atât rămîne. Voi, plebea, vreţi din ce în ce mai mult… Hămesiţilor!!…
– Şi… Nu voi mai face pârnaie galactică?
– Acum, domnule Gill Bertold, să vă dau veste cea bună. Nu mai trebuie să ne plătiţi nimic. Nici măcar convorbirea. E un cadou din partea firmei şi a societăţii intergalactice de telecomunicaţii.
Gill radia de bucurie. Ce frumoasă era viaţa… De fapt, o ducea bine şi în jurul său nu exista altceva decât armonie. Economisise un miliard şi jumătate de dolari universali. Primise… fericirea.
© Traian Bădulescu, 1995