Străbatem cu pași liniștiți, dar plini de curiozitate, cu încredere și cu bucurie, încă o destăinuire de suflet a celei care a dat viață cărții prezente lângă noi, ce își ia zborul către cititor, spre lumea care mai iubește litera și cuvântul împodobite cu fapta. Vom privi valuri, de multe ori înspumate și ieșite din matcă, ale trăirilor unei ființe intrată pe poarta vieții cu un dar primit încă de la naștere: iubirea! Iubirea curată, iubirea de cântec, mai ales, dragostea de viață, apropierea și situarea lângă siguranța și șansa împlinirii.
Plecată foarte devreme de acasă Teresa Tina, alias Cristina Boboacă, a găsit momentul potrivit, clipa! Deși era doar o copilă, a știut să își pună curajul la încercare, a adăugat hotărâre în pașii săi ce-și potriveau mersul cu drumul pe care îl visa și a început să-și înrădăcineze dorința în sufletu-i foarte tânăr.
Copil trecut prin școala vieții satului și cu deosebire a bunicii, o ardeleancă al cărei trai era îmbrăcat în hărnicia lucrului bine făcut, îndemnată de tatăl său, un om deschis și cu sufletul luminat de bunătate, care i-a cultivat, cum a putut, dorința de a nu ezita să-și însușească arta interpretării cântecului și a făcut-o să muncească pentru dotarea și înzestrarea corectă cu puterea acestuia pentru suflet, Tina Cristina a intrat încet, dar corect și cu îndrăzneală, în lumea muzicii. Nu i-a lipsit nici îndemnul mamei sale de a umbla cu atenție pe drumul ce trebuie prețuit cu grijă. Drumul era lung, iar clipa scurtă… Drumul era și a fost cu multe suișuri și coborâri, ca orice viață sau mai mult decât altele.
Un pas uriaș a adus-o din ulița satului în Capitală cu tot ceea ce primise în ziua intrării pe poarta vieții. Purta în gândurile sale clipa încercării, a îndrăznelii, a cutezanței, a transformării dorinței în farmec, în realizare. Iar clipa dorinței a însoțit-o tot timpul, a îmbrățișat-o. Niciodată, spune mereu, crede și respectă, nu a ocolit-o clipa curajului, dar nici îngerul păzitot nu a părăsit-o, mai ales atunci când a pierdut prima lacrimă și următoarele. Atunci când i s-a risipit, ca un vis neterminat, prima iubire… Și, tocmai în cele mai grele momente a fost ajutată, îndreptată și orientată, pentru că a privit înainte și s-a îndreptat spre lumina ce-i scânteia, venită din suflet, să o ajute să găsească drumul lung către altă omenie, altă bunătate, altă conștiință, altă inimă…
Clipă lângă clipă, fiecare zi, filă din cartea sufletului, a fost marcată, însemnată cu neuitarea! Ne-a vorbit Cristina Tina, pentru că nu îi mai poate uita, cum așa, căci sunt, acum, prietenii ei, și despre maeștrii din Tibet, care o sfătuiau să fie interesată doar de prezent, ne-a vorbit spuneam, despre ordinea atât de necesară pentru memorie, despre calitatea sa de a putea să ierte… Așa a reușit să nu-i plece nimeni din suflet!
Una din clipele îmbrăcate în neuitare se numește Teresa Teng și este, pentru cine nu știe o spun, Doamna muzicii asiatice, ființa care, chiar dacă Tina Cristna nu a avut bucuria și fericirea de a o cunoaște când se afla în lumea noastră, i-a schimbat, să nu vă surprindă, drumul vieții! Odată cu intrarea Teresei Teng în trăirea ei – de câte ori nu s-au văzut în visuri – Cristina Tina a trecut prin clipele pe care mi le închipui și le văd: erau momentele în care plecau, dispăreau suferințele Teresei Tina, durerea i se vindeca miraculos cu cântecele neegalatei Teresa Teng, care plecase din lumea aceasta prea repede, dar dăruise, ca o floare de Nu-Mă-Uita, peste 1700 de cântece devenite nemuritoare. Din acest tezaur Teresa Tina a învățat destule pe care le-a interpretat în China și în România, în limba de origine, cu pasiune și apropierea cât mai multă de stilul celei care le-a dat viață. Pe Cristina Tina, autoarea cărții ce-și va lua astăzi zborul „oficial” spre cititor, cântecul fermecat al Teresei Teng a legat-o pe viață de prea devreme plecata Doamnă a muzicii asiatice, iar fericirea, momentul, clipa în care a descoperit aceste „comori” a devenit începutul unei neînchipuite prietenii, dominate de Teresa Teng, pe care a considerat-o ocrotitorul ei. A văzut-o în vis, i-a vorbit, în vis, a dat viață cărții dedicate ei. A promis, ca într-un adevărat jurământ, că se va apropia și mai mult, tot mai mult de marea artistă, rămânând – o citez -:„ sub tulburătoarea și eterna ta umbră de frumusețe”.
Am citit, recitit și răstălmăcit această carte și nu mă pot desprinde de unele vorbe ale maeștrilor tibetani, unde Cristina Tina a reușit să primească vorbe de vindecare ale sufletului și ale vieții sale. Veți vedea cum acolo, la maeștrii tibetani, a învățat să-și însușească deprinderea, obiceiul de a lăsa totul în urmă din ceea i s-a întâmplat, vezi o iubire pierdută și nu doar atât, pentru că trecutul este o vâltoare. Dezvoltarea spirituală înseamnă să cunoști lumea în întregime, să nu te înverșunezi asupra unor laturi potrivnice, să nu stea nimic între tine și adevăr. Cel care plânge este el însuși vinovat, pentru că nu este decât o barcă plutind în derivă, în ocean! Și așa mai departe… Asta a învățat și a renăscut!
Viața aceasta pe Pământ înseamnă Desăvârșire și fiecare ființă vine cu o menire, iar în viață – spunea un maestru – nu există devreme sau mai târziu, totul se întâmplă la timpul potrivit. De vrei să-ți cunoști lumina eternă scoateți din minte trecutul și viitorul, trăiește clipa de acum. Ea este tot ce este și va fi vreodată.
Clipa îți poate oferi, rememora, rula ca un flash toată viața sau tot ce ai construit cu râvnă, cu iubire, cu blândețe, cu fericire, cu lacrimi de satisfacție… Clipa e o scânteie din focul întregii trăiri. Așa spunea sau ar putea spune ființa născută în cântec, trecută prin viață, în clipa de față, tot prin cântec și schimbată, după un drum al iubirii cu sau fără întoarcere, cu sau fără iertare… Clipa este aripa ce știe ce-i pripa și duce în zbor orice doritor, orice muritor… Clipa e cât viața, viața e cât clipa!
Marin Bulugea