Interviu cu Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului

Realizat în mai 2007, pentru revista tour.ist

– Domnule Dan Matei, aţi fost, clar, cel mai longeviv ministru român al Turismului. Aţi condus destinele industriei viselor timp de 7 ani…

– 7 ani şi spre marea mea surprindere, consilierii mei de la fostul Minister al Turismului mi-au adus o listă cu toţi miniştrii Turismului, începând cu actualul ANT (Autoritatea Naţională pentru Turism, la ora efectuării interviului). Am constatat că am fost cel mai longeviv ministru din toată istoria turismului… Deşi, înainte de 1989, cei care se perindau pe această funcţie erau generali la o anumită armă şi probabil că la un anumit ordin trebuia să părăsească poziţia respectivă şi să se ocupe de alte domenii. Aşa că, într-adevăr, am stat mult, pentru unii chiar prea mult, pentru alţii mai puţin…

Am intrat oarecum surprinzător în turism, dar a fost dragoste la prima vedere…

– La primul mandat mulţi se întrebau cine sunteţi şi de unde aţi apărut, la al doilea, mulţi deja vă aşteptau cu nerăbdare… Cum aţi ajuns ministru al Turismului în 1992?

– A fost şi pentru mine o surpriză. Aveam experienţă în administraţie. Imediat după Revoluţie am lucrat numai în Guvern. Întâi am fost director în cabinetul ministrului de stat care se ocupa de problemele sociale, Ion Aurel Stoica – Dumnezeu să-l odihnească! – un om extraordinar, un suflet mare şi un foarte bun cunoscător al problematicii sociale a României într-o perioadă atât de tulbure cum era cea de tranziţie de atunci. Apoi am ajuns secretar de stat în cabinetul Stolojan, împuternicit special cu sindicatele şi cu patronatul. Perioadă foarte interesantă, în care se făceau, aproape în fiecare zi, mitinguri, greve şi manifestaţii. Atunci i-am cunoscut pe unii din actualii lideri politici marcanţi de acum, care atunci conduceau confederaţii sindicale: Miron Mitrea, Victor Ciorbea, Liviu Luca… Am învăţat la greu complicata artă a negocierii, pe care nu o poţi deprinde din nici un manual. Având această experienţă în administraţie, atunci când s-au format guvernele FDSN şi apoi PDSR, Adrian Năstase m-a sunat – atunci eram la ministerul de Externe – şi mi-a spus că de mâine o să fiu ministrul Turismului. I-am replicat că nu cred că e o idee foarte bună, pentru că nu ştiu nimic despre turism. „Tocmai de-aia te şi pun, pentru că doresc pe cineva din afara sistemului, care să înceapă o reformă într-un domeniu aşa sensibil, cum e turismul”, mi-a răspuns Năstase. Şi aşa am ajuns ministru al Turismului, profitându-se şi de faptul că, pe lângă studiile economice din ţară, am avut şi o bursă de macroeconomie în Japonia, de 6 luni. Am intrat oarecum surprinzător în turism, dar a fost dragoste la prima vedere… Între timp m-am şi specializat în înfiinţarea ministerelor. Atunci, în prima zi, a trebuit să creez de la zero un minister. Am stat 3 zile şi 3 nopţi până când am pus lucrurile la cale. N-am plecat din minister până când nu am stabilit legislativ tot ce înseamnă organizare, de la Legea de înfiinţare, Regulamentul de ordine interioară, până la atribuţiile direcţiilor… Am mai înfiinţat o dată Ministerul Turismului în al doilea mandat şi să vedem dacă va mai fi cazul să o fac a treia oară. Oricum, aş putea să fac oricând o firmă de înfiinţat ministere.

– Vă mai amintiţi cu ce personal lucraţi în 1992?

– Niciodată Ministerul Turismului nu a fost bogat în resurse materiale sau umane. Întotdeauna am lucrat cu o medie de 100 de specialişti. Dacă din ei scădem şoferii, secretarele, şefii de cabinet, rămâne practic o mână de oameni – 60, 70… Aceştia au reprezentat nucleul în ambele mandate.

România dispăruse practic de pe harta turistică internaţională

– Care era situaţia turismului românesc în 1992, atunci când aţi preluat frâiele industriei viselor?

– Din păcate, în domeniul turismului am început cu stângul. Ideea locaţiilor de gestiune a fost foarte proastă. Adică o lipsă de curaj de a se trece rapid la o privatizare a capitalului. Au ajuns unii politicieni atunci la concluzia – nefastă, s-a dovedit în timp – a privatizării managementului. Şi s-au dat în locaţie de gestiune cam 80% din ceea ce reprezenta baza hotelieră de atunci. Sigur că locaţia de gestiune nu are nimic rău în ea ca mecanism. Dar cum a fost aplicată la noi… Majoritatea au dorit să dea tunuri, fără a face nici un fel de investiţii. În general, problema era să-şi scoată banii pe care îi dădeau pe locaţie cât mai repede. Şi atunci investiţii zero, promovare zero, pregătirea profesională, zero! Era o situaţie extrem de neclară. Am încercat din răsputeri să mai îndrept un pic acest lucru. Asta mi-a ocupat foarte-foarte mult timp, şi nervi, şi consum de energie, pe care dacă l-am fi putut îndrepta către alte domenii, nu ne mai gândeam acum ce se întâmplă cu vecinii noştri de la sud. Apoi a trebuit să lucrez mult pe partea de promovare. România dispăruse practic de pe harta turistică internaţională, din cauza ultimilor ani din perioada comunistă. Au existat unele decizii aberante pe care le-am uitat – cred că noi avem în general o memorie afectivă şi politică scurtă – restaurantele se închideau la ora 10, TUI plecase din România, Neckermann avea o prezenţă simbolică, ITS nici nu intrase, marii touroperatori părăsiseră România prin anii 85-86 şi nu aveau nici un gând să se mai întoarcă. Şi atunci a trebuit să ne concentrăm mult pe promovare. Am folosit celebrele fonduri PHARE, am scos primele broşuri, pe care le-am mai văzut şi anul acesta pe la târgurile noastre de turism. Este incalificabil acest lucru, un concept de acum 10 ani sau chiar mai mult nu mai poate fi folosit acum… În turism, totul trebuie modernizat frecvent. Revenind la trecut, atunci privatizarea era în mâna mamutului numit Fondul Proprietăţii de Stat (FPS). Şi acolo s-au făcut erori nenumărate. Primul mandat a fost cel care m-a pregătit pentru mandatul numărul doi. Am învăţat multe lucruri bazice despre turism de la oameni care au muncit o viaţă întreagă în turism, precum Viorel Păunescu. A fost o perioadă interesantă, dar nu una de succes pentru turism.

Nu strategiile sunt problema turismului românesc

– Atunci aţi ajuns şi vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT)…

– Da, a fost o Adunare Generală a OMT, la Cairo. A fost pentru prima dată când un reprezentant al Europei Răsăritene era ales în această funcţie, extrem de interesantă, pentru că OMT reprezintă practic ONU din turism. Cu peste 140 de personalităţi, oameni de turism, autorităţi… Am profitat mult de ce s-a întâmplat atunci, la OMT, pentru că am încercat să aduc în ţară expertize făcute de adevăraţii specialişti din turism. A venit şi secretarul general al organizaţiei în ţară, am accesat ceva fonduri, am creat programe de pregătire, am reuşit să facem şi un celebru Master Plan… Pentru că acum văd că este o modă şi toată lumea, când e întrebată de ce are nevoie turismul românesc, se tot discută de strategii… Eu vă spun că fiecare conducător al turismului românesc – fie el ministru sau preşedinte de autoritate – a lăsat în urma lui un metru cub de strategii. Şi strategia de acum un an a fost salutată ca o mare realizare a turismului românesc. Putea fi regăsită perfect în Master Planul realizat în timpul primului meu mandat sau în alte strategii de dezvoltare a turismului până în 2025. A fost primul Master Plan al turismului românesc, realizat de o companie de consultanţă internaţională şi a făcut o lucrare temeinică. Dar nu strategiile sunt problema turismului românesc. Este vorba de organizare. Şi e valabil nu doar pentru profesioniştii din turism. A sta tot timpul ancorat în ideea că avem o ţară frumoasă, cu toate formele de relief, cu destin şi vocaţie turistică, că oamenii sunt foarte primitori, că nicăieri nu găseşti ospitalitate ca în România, că nicăieri nu găseşti munţi, lacuri, peşteri, litoral, cetăţi, Dracula, Dunăre, nu este suficient pentru turism… Turismul este o industrie! Cine nu înţelege acest lucru – sigur, e o industrie verde, fără fum – dar este o industrie care vinde vise, care trebuie să ştie să le ambaleze, să le prezinte şi să pornească de la principiile unei mari industrii. Dacă nu ne gândim aşa, o să rămânem să discutăm 20 de ani de acum înainte despre potenţialul de excepţie pe care îl are România din punct de vedere turistic. Îl are! Dar nu este suficient! Totul trebuie valorificat prin prisma unei strategii şi tactici industriale.

– Se pare că în turism, noi, românii, suntem deja specialişti în a discuta despre ce ar putea să fie… La câte proiecte mi-au trecut prin faţa ochilor, dacă ar fi fost puse în practică măcar un sfert, am fi intrat în top 10 al destinaţiilor turistice mondiale.

– Românii sunt extraordinari la fotbal, la turism, la agricultură… Fiecare îşi dă cu părerea, fiecare are o echipă naţională… E foarte bine, dar nimeni nu vrea să pună punctul pe „i”, degetul pe rană… Avem strategii, avem profesionişti adevăraţi în România, nu contează dacă au fost formaţi în timpul comunismului sau sunt generaţii apărute după Revoluţie… Care ştiu foarte bine turism. Nu avem nevoie să vină nu ştiu ce firmă din afară care să ne spună că avem potenţial balnear, 1000 de peşteri din România care nu sunt exploatate turistic şi că Dracula reprezintă încă un brand pe care am putea să mergem. Aceste lucruri se ştiu. Avem nevoie de iniţiativă, de organizare şi în special de proiecte.

La un moment dat, în sălile de licitaţie erau mai mulţi ziarişti şi ofiţeri din serviciile secrete decât competitori

– Cum consideraţi că se prezenta turismul la finele primului mandat, în 1996? Sincer, aţi simţit un gol, v-a părut rău, din punct de vedere al continuităţii dezvoltării turismului, când partidul pe care îl reprezentaţi a pierdut alegerile?

– În al doilea mandat, desfăşurat între 2001 şi 2003, am avut câteva obiective de realizat, de care, pornind de la experienţele din primul mandat, m-am ţinut cu dinţii. Prima mea preocupare a fost privatizarea. Am ales ca metodă de privatizare ceva spectaculos, ceva care nu s-a mai făcut niciodată în România, nu doar pentru turism. Licitaţiile publice cu strigare, care au fost transmise în direct la o televiziune comercială, astfel încât aproape un milion de români au luat o lecţie de capitalism. Au văzut ce înseamnă să vinzi un hotel în care nimeni să nu se gândească că sunt bani negri daţi pe sub masă, sau în plicuri, sau în conturi… Pur şi simplu era o competiţie deschisă. Am invitat în premieră presa să participe la licitaţie. La un moment dat, în sălile de licitaţie – erau 4-5 care mergeau în paralel, la World Trade Center din Bucureşti – erau mai mulţi ziarişti şi ofiţeri din serviciile secrete decât competitori. Jurnaliştii erau curioşi să vadă cine cumpără şi la ce preţ, ofiţerii din serviciile secrete doreau să se asigure că nimeni nu subminează economia naţională… Iar investitorii erau dispuşi să cumpere. Fiecare mână ridicată cu un cartonaş în sus era un pas de privatizare care era echivalentul unui jeep sau al unei maşini de clasă medie în România. Sigur că această privatizare a avut ca scop principal retragerea definitivă a statului din administrarea hotelurilor. Ne place sau nu ne place, statul a demonstrat întotdeauna că este cel mai prost administrator. Şi aşa este peste tot în lume. A trebuit să aleg aceste metode de privatizare pentru că erau extrem de rapide. Nu am mai pus condiţii de investiţii sau de creştere a calităţii a serviciilor. Din experienţa noastră, acestea doar complicau şi birocratizau activitatea şi ar mai fi trebuit creat un minister care să urmărească dacă aceste condiţii din caietul de sarcini privind investiţiile şi plăţile au fost îndeplinite. Am preferat această soluţie rapidă, şi cu anumite inconveniente. Au fost hoteluri cumpărate de companii sau persoane fizice care nu aveau nici o legătură cu turismul, dar nici afară proprietarul lui Hyatt nu trebuie să fie cel mai bun specialist în turism din SUA. Proprietarul e proprietar, acţionarii sunt acţionari, managementul este profesionist, cei care lucrează acolo respectă condiţiile competitive. Până şi inamicii politici au recunoscut atunci că privatizarea a reprezentat un succes. Apoi am stat foarte mult pe proiecte. Am avut zece proiecte, din care 9 funcţionează şi azi. Acest lucru mă face să cred că am găsit acele proiecte viabile, de succes. Unele au fost de natură socială şi nu numai – „Litoral pentru toţi”, „O săptămână de refacere” în staţiunile balneare sau „Vacanţe la ţară”…

Inima turismului românesc încă mai bate la mare

–  …care continuă şi acum cu succes…

– …deşi poate că nu mai au amploarea din acea perioadă. Recunosc că atunci le-am ales şi pentru încărcătura socială pe care o reprezentau, dar şi pentru tentativa de a deschide în luna mai sezonul pe litoral. Inima turismului românesc încă mai bate la mare. Vrem, nu vrem, 44% din structurile de cazare hoteliere sunt acolo. Dacă nu merge litoralul, nu are cum să meargă întregul turism. Ori sezonul ajunsese la o lună şi jumătate. Practic, imposibil pentru a crea cu adevărat efervescenţă turistică în jurul Litoralului. Ca să deschizi Litoralul la 1 mai şi să-l închizi la 30 septembrie, am mers în paralel cu aceste programe sociale, dedicate în special studenţilor, tinerilor şi pensionarilor. Al doilea mare succes personal îl consider a fi întoarcerea marilor touroperatori: TUI, Thomas-Cook Neckermann şi ITS în premieră. Atunci am reuşit să conving proprietarii hotelurilor că dacă tot le deschid la 1 mai pentru o capacitate de 15-20% turişti străini, iar electricitatea tot mergea, personalul lucra oricum, de ce să nu deschidem şi pentru tineri, pentru a ţine în viaţă staţiunile. Reîntoarcerea TUI a fost un proces dificil. M-am întâlnit de 10 ori cu preşedintele Consiliului de Administraţie TUI, cu specialişti din Europa de Vest… Până la urmă am reuşit să creez şi o funcţie în board-ul TUI, aceea de specialist în România… Atunci când reprezentanţii TUI au venit în ţară, am stat 3 săptămâni numai alături de ei. Am vizitat tot ce mişca pe Litoralul românesc, de la ultimul camping, până la hotelurile de 5 stele. Şi i-am convins că revenirea în România reprezintă un lucru important, atât pentru TUI, cât mai ales pentru noi.

DAN MATEI AGATHON: Turismul n-a fost niciodată prioritate naţională

– Dacă aţi refăcut ceva concret în privinta litoralului, în primul rând e creşterea şi revenirea statiunii Mamaia. Până în 2001, Mamaia căzuse mult. Neptun era înaintea ei. Acum situatia e inversă. Am înteles că ati impus hotelierilor să-şi vopsească faţadele. Este adevărat? Nu aveau voie să deschidă până nu îndeplineau anumite cerinţe?

– În luna februarie a fiecărui an făceam prima deplasare pe litoral. Iar începând din martie, în fiecare săptămână, împreună cu toată floarea ministerului, stăteam pe litoral şi nu plecam de acolo până nu deschideam sezonul de la 1 mai. Apoi veneam periodic pentru a vedea ce se mai întâmplă. Parcă eram într-o tară bombardată şi părăsită de locuitori. Mamaia arăta cenuşiu, ca o statiune din 1960. Atunci am scos printre cele 10 proiecte „Mamaia – Riviera Estului”. Proiect pe care l-am făcut împreună cu Consiliul local Constanta şi în special cu primarul Radu Mazăre. Era un proiect de care ne-am tinut amândoi cu dintii. Fiecare proprietar era obligat să-şi facă fatada. Dar văd că ordinul ăsta nu mai functionează astăzi.

– Civilizaţia se mai face şi cu forţa. Aşa a fost şi în Occident.

– Nu prea ai ce să faci. Pentru că în România posesorii sunt obişnuiti să vină cu maşina „Dacia” până la malul mării. Nu puteam să interzic parcarea în toată Mamaia. Dar am ridicat bordurile din jurul hotelurilor şi i-am obligat să parcheze maşinile în alte locuri decât pe plajă. Cum să faci turism printre Dacii? Poti să laşi turiştii străini şi români să facă plajă la umbra maşinilor de acolo? Şi nu numai asta. A fost un întreg complex de măsuri, inclusiv bariera ceea atât de mult contestată. Bariera a fost inspirată, la fel ca şi palmierii, tot din Albena. Şi a fost creată ca o modalitate de a obtine fonduri, pentru că Primăria încasa cam 10 miliarde de lei din taxa de barieră. Toti aceşti bani au fost folositi în exclusivitate pentru statiune. Tot datorită acestui proiect a apărut şi telegondola. Atunci când am lansat-o ca idee, multi ziarişti au spus că am înnebunit şi că vreau să aduc gondole venetiene pe lacul Siutghiol. Dar astăzi acestea transportă în fiecare zi câte 5000 de turişti. Tot din acelaşi program a apărut şi „Aqua Magic”. Foarte multi specialişti spuneau că iar am înnebunit – că cine o să se ducă la un parc acvatic la 100 de metri de mare. Dar iată că şi ăsta aduce azi bani buni.

În ultimii ani am fost supuşi unui război devasatator pe care l-am şi pierdut

– Poate chiar aţi înnebunit… Un ministru al turismului nu trebuie să fie şi un pic nebun? Părerea mea e că trebuie să aibă un pic de nebunie, pentru a face fată „războiului mondial al turismului”…

– Turismul e un război comercial… aşa cum erau războiul stavrizilor şi alte războaie comerciale. Acest război va dura atât timp cât va exista turismul. Un război în care toate tările cu potential turistic, cu munti, cu văi, cu lacuri, cu litoral sau fără litoral, cu Dunăre sau fără Dunăre se luptă pentru o marfă din ce în ce mai rară care reprezintă turistul străin.

– Iar România este supusă unui atac?

– România a fost supusă tot timpul unui astfel de atac, iar în ultimii ani a fost supusă unui război devasatator pe care l-a şi pierdut.

– Mă întreb de ce sunt mereu probleme cu litoralul în primăvară? Anul ăsta, pe un post TV (2007) se anunţa că vor fi ţânţari mulţi şi alge, anii trecuţi se vorbea de poluare – de parcă bulgarii n-au, numai noi avem.

– Există o campanie. De multe ori nu-şi dau seama nici ziariştii. Campania a ajuns la apogeu anul trecut. Când toate lucrurile bune se întâmplau în Bulgaria, iar toate lucrurile proaste în România. Ori, în conditiile în care bulgarii au băgat bani serioşi în campania de anul trecut, Autoritatea noastră scumpă şi dragă din turism, care avea în mână o sumă exorbitantă pentru promovaera turismului intern – 8 milioane de euro – s-a apucat să facă promovarea litoralului pe 23 august. Mi se pare un pic cam târziu. Promovarea o faci cu 6 luni înainte de sezon şi nu la sfârşitul sezonului. Toate televiziunile comerciale, văzând că nu primesc nici un pumn de bani pe publicitate pentru statiunile de pe litoralul nostru, au luat bani de la cine au primit. Anul trecut m-am supărat pe chestia asta şi am fost de 3 ori în Bulgaria. Am fost o dată cu echipa Dinamo până la Sofia şi am intrat în contact direct cu acei celebri politişti care nu vorbesc decât în exceptionala limbă bulgară şi care mi-au cerut şpagă 100 de euro ca să mă lase să trec şi eu le-am dat 40, pentru că atât am considerat eu.

După proiectul „Mamaia – Riviera Estului”, urma „Neptun”

– Mamaia este singura statiune românească la standarde occidentale. Modernizarea ei a început în timpul mandatului dumneavoastră. De ce nu v-ati concentrat şi pe celelalte staţiuni?

– Ştii ce se întâmplă – după acest proiect „Mamaia – Riviera Estului”, pregătisem următorul proiect „Neptun” şi urma să-l preiau. N-a mai fost timp. În fiecare an aş fi lansat un proiect pentru o statiune, obligatoriu comunicând cu autoritătile locale. Dacă nu ai lângă tine pe primar, consiliul local, consiliul judetean şi apoi institutiile care erau prezente în comandament la nivel national şi la nivel local nu poti să faci statiune.

– Aţi fost destul de contestat cu palmierii plantati în Mamaia. Unii au dat vina pe sumele cheltuite, unii pe faptul că nu rezistă. Deşi, într-adevăr, am văzut foarte multi investitori punând şi ei, la scară mai mică, palmieri.

– Desigur că e o idee şocantă să pui palmieri la Mamaia. Cei din Constanta i-au dat şi nume palmierilor – „Agathonci” – şi asta mă distrează foarte mult. Am primit foarte multe semnale de tipul „cu banii pe care i-ati folosit pentru palmieri, puteati să faceti o statiune”. Acum eu mă îndoiesc că poti să faci o statiune cu 40 de mii de dolari. Cu banii ăştia poti să faci astăzi un apartament undeva în Constanta. Aici sunt două momente: ori stai în birou, nefăcând nimic şi nimeni nu te are de rău, ori începi să faci ceva şi deranjezi pe altii care sar cu criticile şi invidia, dar totuşi laşi ceva după tine. Eu am preferat a doua variantă.

Am avut putere şi am avut sprijin

– Cu 3 lucruri aţi fost contestat: palmierii, Dracula Parc şi privatizarea. Să o recunoaştem, e un adevăr: nu s-au mărit investiţiile, multi au cumpărat hoteluri doar ca să le revândă.

– Nu s-a putut în ’92-’93, pentru că nu am fost pregătiţi. Erau date în locatie de gestiune pe 10 ani, juridic erau foarte multe probleme. Nu era nicio vointă politică clară pe privatizare, altă lume, alte vremuri…

– …vremuri care oricum au început să se liniştească când ati luat al doilea mandat.

– Da. Aşa este. La privatizare, spune ceva faptul că nu m-a chemat nimeni niciodată să dau cu subsemnatul. A fost cea mai corectă privatizare care se putea face în conditiile de atunci.

– Considerati că aţi avut putere atunci în domeniul turismului?

– Da. Am avut putere şi am avut sprijin. Am avut un premier care vroia să se facă ceva în turism, am avut şi colegi care m-au ajutat. Pentru că singur nu poti să faci nimic. Iar în turismul din perioada de tranzitie şi mai ales pentru România, dacă nu eşti la masa aceea rotundă pe care o vedem acum la ştiri la televizor, care înseamnă Masa Guvernului şi Şedintele de Guvern, şi dacă nu dai cu pumnul în masă şi nu te lupti să obtii ceva pentru turism, atunci dispari… În timpul mandatului meu, zi de zi se întâmpla câte ceva. În ultimii 2 ani şi jumătate nu s-a mai întâmplat practic nimic. Facem acum un sondaj şi întrebăm cine conduce turismul din România. Nu vreau să par arogant sau îngâmfat, pentru că nu sunt aşa, dar veţi vedea că multă lume va spune că tot eu sunt pe turism, pentru că nu au retinut pe nimeni din preşedintii autoritătilor care s-au perindat într-un ritm mult prea alert la conducerea turismului. Guvernul Năstase a desfiintat atunci o serie de functii. Uniunea Europeană ne cerea să debirocratizăm administratia şi a solicitat ca acest proces să înceapă de la vârf. Şi au plecat cei de la institutia europeană de la o constatare extrem de simplă: că nicăieri în UE nu există un Minister al Turismului. Aşa şi este. Eu am spus  cu tupeu că Turcia, care e o fortă cu adevărat în industria turismului mondial, are un Minister al Turismului extrem de puternic. Israelul, în ciuda conflictelor de acolo, este o tară profund turistică, nici n-are cum să fie altfel, are un Minister al Turismului, iar de exemplu Norvegia are un Minister al Pescuitului – pentru că pescuitul pentru ei reprezintă o resursă extrem de importantă. Şi pentru România turismul ar trebui să fie o resursă foarte importantă şi cel putin în perioada asta de tranzitie pe care în sfârşit am străbătut-o cred că era necesar un minister. În asemenea conditii ni s-a cerut să desfiintăm un ministere. Doar n-aveam să desfiintăm Ministerul de Externe sau Ministerul de Interne. Desigur că s-a ajuns la Ministerul Turismului. Nu ăsta a fost cel mai rău lucru. Rău a fost faptul că acea Autoritate Natională pentru Turism n-a fost subordonată direct premierului sau secretarului general de stat, ci a fost aruncată într-un minister gigantic – Ministerul Transporturilor. În acel minister era un departament obscur în care secretarul de stat de acolo de la turism nu participa decât la consiliul ministerului, în care se discutau investitii precum 1 miliard de euro în Bechtel, refacerea autostrăzii Bucureşti-Piteşti etc.

– A ajuns a cincea roată la cărută, cum o numeau atunci şi o mai numesc liderii industriei turistice…

– Da. Cu certitudine a cincea roată la cărută cum este şi astăzi. Pentru că, un departament care are bugetul echivalent cu bugetul alocat unei gări dintr-un oraş mare, să spunem Craiova, niciodată n-o să aibă fortă un minister atât de puternic. Din acest punct de vedere, înfiintarea acestui minister al IMM-urilor, Comertului şi Turismului este de salutat. Dar depinde şi cine-l conduce. Eu încă cred că în România „omul sfinteşte locul”.

– Cum vedeţi situaţia actuală, că Bulgaria a ajuns să ne fure şi turiştii moldoveni? Sunt probleme mari cu vizele…

– Da, sunt probleme cu vizele. Sunt probleme şi privind atitudinea politică despre care eu nu mai explic. Am încercat să fac câteva gesturi, de exemplu am alocat cam 10% din locurile pe care le aveam pe programele „Litoral pentru toti” celor care sunt cetăteni ai Moldovei. Le-am acordat şi asistentă tehnică, am fost câteva ori acolo. Se mişcă mai greu lucrurile. Am vrut să fac un proiect, pe care de fapt l-am şi creat şi a început să functioneze chiar bine – „Drumul Vinurilor”. Acest include şi cramele de lângă Chişinău (Cricova, Mileştii Mici etc.). Nu a fost un entuziasm foarte mare acolo.

Dracula este în istoria miturilor umanităţii pe locul 7 – asta spune totul

– Acum haideţi să vorbim despre un brand care e legat de România – Dracula. Cum a apărut ideea Dracula Park? Am înteles că era o idee veche, care nu data din 2000 sau 2001.

– Da, ideea era mai veche. A apărut în timpul unei vizite în Spania, la parcul de distractii „Cervantes”. M-am gândit, atunci, de ce nu am face şi noi un parc de distractii „Dracula” în tară. Apoi o firmă din România a organizat în premieră un Congres International „Dracula”. La care au venit o grămadă de specialişti, unii mai ciudati, altii mai neserioşi. Dar la acel congres au sosit mai multe televiziuni importante decât au fost la Revolutie. Dacă din Japonia au venit primele 3 canale de televiziune, din SUA primele 3, CNN, Duna din Ungaria, din China de atunci, încă închisă, 2 canale de televiziune… Au fost ziarişti de m-am speriat. Am dat 46 de interviuri. Pe toate posturile TV internationale prima ştire era despre Congres, şi nu despre România cu copiii străzii. De ce nu vrem să confundăm istoria cu legenda? Dracula este în istoria miturilor umanitătii pe locul 7 – asta spune totul. În orice tară străină, când vorbeau de România se aveau în vedere: Dracula, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ceauşescu. Asta era. Altceva nu exista absolut nimic. Mai târziu, după campionatul mondial a apărut şi Hagi.

– Şi ati trecut la treabă în 2001. Ati fost totuşi criticat. Credeti că v-ati grăbit un pic? Multi spuneau că mai bine se făcea ceva şi apoi se dădea publicitătii. De exemplu ati făcut o eroare încă de la început – am înteles că nişte tineri au înregistrat marca „Dracula Land”, pentru că nu ati avut timp să o faceti dumneavoastră şi de aceea ati schimbat numele în „Dracula Park”. Apoi ne-am trezit şi cu un site Dracula Land…

– M-am trezit cu 3 puşti la mine care au spus că tin foarte mult la denumirea înregistrată, şi au venit să vorbim despre domeniul pe internet. Şi că ar tine foarte mult la marca lor, dar pentru mine o vând cu 500.000 de dolari. Şi le-am spus aşa: „Măi băieti, vă felicit! A fost o idee strălucită, exceptională. Da de ce credeti că v-o cumpăr?”. Şi atunci am dat drumul la toate procedurile prin care am înregistrat tot domeniul legat de Dracula: este şi Dracula Empire, şi Dracula Park, şi Dracula Zone, care sunt toate acum marcă înregistrată. Însă mi-a plăcut, pentru că puştanii s-au mişcat foarte repede, chiar i-am felicitat.

– Acum în 2007, considerati că v-aţi grăbit un pic?

– Nu, absolut deloc! A fost rău cu alte aspecte ce ţin de promovare. Acest proiect a stârnit valuri incredibile în media occidentală

– Şi în SUA ziariştii români erau şi mai sunt întrebati ce se întâmplă cu Dracula Park…

– Nu puteai să ascunzi un proiect în România în conditiile în care CNN a trimis de 3 ori din SUA echipa după mine pentru Dracula. Am apărut de 3 ori pe CNN – şi eram ministru, nu şeful statului, şi nici prim-ministru. Alte personalităti din România în afară de preşedinti nu apăreau pe CNN.

– Eraţi cunoscut ca „Ministrul Dracula” şi bănuiesc că nu vă deranja.

– Nu. Păi când se făceau conferintele de presă cu Dracula în străinătate mă porecliseră „Dracula Boy” sau  „Dracula Man”.

– Au apărut şi caricaturi…

– Da, da. Acum lucrez la o carte despre Dracula şi mă gândesc că o voi publica la 50 de ani după ce n-o să mai fiu. Glumesc. Ştiti ce e trist şi foarte grav pentru mine? Că e un proiect extraordinar, un proiect poate prea bun pentru România, asta a şi creat o presiune internatională fără precedent, de la Printul Charles până la Green Peace. Am primit mii de scrisori, desigur toate coordonate dintr-un anumit loc, mii de scrisori de protest din toată lumea dar care aveau acelaşi continut. Iată că după ce s-a mutat proiectul din Sighişoara la Snagov şi când toate aceste sute de organizatii non-guvernamentale verzi, albastre, roşii, portocalii tot amenintau că se vor face investitii, că se va crea o zonă extraordinară în jurul celei mai frumoase cetăti medievale locuite din lume, nu s-a întâmplat nimic altceva… Decât că de câte ori se reface câte o parte din zidurile cetătii sau din turnuri mai apare câte un han sau un restaurant. Ceea ce înseamnă că unii au văzut că prin asemenea proiect ar fi pierdut toate hanurile şi hotelurile. Parcul era conceput pentru o capacitate mult mai impresionantă. De câte ori merg în Sighişoara şi mă plimb prin cetate sau pe străzi, mă opreşte lumea şi îmi spune că regretă. N-a venit unul să mă înjure, să spună că bine că n-am mai făcut parcul.

– Dar de ce oare mutarea la Snagov a însemnat şi o cădere a interesului? Acolo n-au mai venit cei cu organizaţiile…

– Celebrii stejari multiseculari, care oricum urmau să fie protejati în interiorul parcului şi care chiar erau folositi pentru a crea mai multă atmosferă pentru Dracula, erau chiar potriviti pentru ceea ce vroiam noi să facem. Acum tot în scorburile lor îşi fac ciobanii mămăliga şi îşi fierb laptele. De exemplu, am avut o serie de proteste extrem de puternice, că există o specie de melci care nu trăieşte decât pe Platoul Breite. Altii au spus că acolo se află vestigiile unei cetăti şi că trebuie să facă nu ştiu ce săpături arheologice. Când s-au făcut primele investigatii nu s-a găsit nimic.

– Dacă facem o paralelă, acelaşi lucru apare o dată cu poluarea litoralului. Se întâmplă de fiecare dată în lunile aprilie şi mai, după aceea trece…

– Păi ce se întâmplă – gaura de ozon apare exact în luna aprilie când se semnează ultimele contracte şi apare numai deasupra litoralului românesc. Pe litoralul bulgăresc nu-i nicio gaură de ozon. Se opreşte la sud de Vama Veche. Epidemia de holeră apare obligatoriu, să spunem, în zona Tulcea, Costineşti şi niciodată nu apare la Varna. Gripa aviară apare numai în România. Ai văzut cumva vreo ştire că în Bulgaria e gripă aviară şi s-a închis sezonul pe litoral? Ai văzut vreun ministru al sănătătii sau al agriculturii din România să anunte oficial gripa aviară pe litoral? Eu dacă era ministru al agriculturii şi mă ocupam de domeniul gripei aviare, invitam 100 de ziarişti străini şi 100 de ziarişti români la mare şi mâncam pui cu ei.

– Aşa cum fac turcii.

– Bineînteles. Mâncam pui cu ei. Făceam un meniu exclusiv din carne de pui şi mâncam împreună.

Dracula Park se va face

– Turcia ar trebui să ne fie un exemplu. Ei fac după fiecare atentat info-tripuri, fac reclamă şi la ei, practic niciodată nu se întâmplă nimic rău.

– N-am reuşit să aducem modelul turc în România pe domeniul turismului. Este şi foarte greu. Au avut un guvern cu deschidere extraordinară către turism. Antalya a constituit un proiect guvernamental. Acolo s-a făcut aşa: guvernul turc a introdus o taxă de 100 de dolari pentru fiecare cetătean turc care iese din tară; din acei 100 de dolari, 50 intrau pe locuinte sociale în zona Anatolia, iar 50 pentru Antalya. Scurt. Concesiunea s-a făcut pe 99 de ani cu 1 dolar – deci plăteai 1 dolar pe metru pătrat dacă făceai un hotel în Antalya. În momentul în care un proprietar chema ministrul turc al turismului sa taie panglica la inaugurarea hotelului venea o comisie de la Ministerul Turismului, făcea verificările şi statul îi rambursa 50% din investitii. În Antalya curentul, apa, energia termică – totul se plăteşte la jumate din tariful populatiei, tarif subventionat.

– Revenind la „Dracula Park” – credeti că mai sunt şanse ca la un moment dat să se facă?

– Acest proiect se va face. Nu ştiu când, dar se va face. Ori lăsăm ca pe terenul de la Snagov să crească în continuitate porumb şi să pască vaci, în loc să-l dezvoltăm turistic.

– Dacă îl mai vedeti făcut, îl vedeţi anume la Snagov?

– Da. Pentru că Snagovul nu a fost ales fiind cu ochii închişi şi punând mâna pe hartă. În momentul în care am fost obligat să retrag proiectul de la Sighişoara, pentru că nu te puteai lupta cu o lume întreagă şi cei din Consiliul Local, datorită mai multor presiuni, au început să cedeze. Când am fost obligat să schimb locatia am adus cea mai puternică firmă din lume – PriceWaterHouseCoopers. Am lucrat cu divizia lor de la Londra – aceeaşi divizie care a făcut Disneyland Paris. Ziceam că anume cei care au făcut consultantă la Paris s-or pricepe şi la Dracula. Din 3 locatii în tară: la mare, la munte şi lângă Bucureşti, ei au spus clar că locatia de la Snagov este cea mai bună. Eu preferam să-l pună în altă parte, la Braşov de exemplu. Dar nu aveam unde.

– La noi a fost vreodată turismul cu adevărat prioritate naţională?

– N-a fost. N-a fost niciodată.

– Chiar e aşa de greu să dai nişte legi, să dai nişte decizii?

– Nu e uşor, pentru că sunt domenii extrem de sensibile – energia, industria, locuri unde lucrează o grămadă de oameni, industria automobilului… Multe guverne au declarat turismul ca prioritate sau ca domeniu prioritar al economiei nationale. Dar n-a fost niciodată. Şi o să vezi că nici n-o să fie.

– Nu e prea bună vestea…

– Nu e bună chiar deloc, aşa e.

– Deci nu sunteţi chiar foarte optimist privind şansele de redresare?

– Ar trebui ca turismul să se mai extindă…

– Ce trebuie făcut?

– Acum suntem pe calea de a pierde definitiv turismul în România. Se apropie ora 12. Dacă nu se intră acum cu finanţări, infrastructură turistică, cu proiecte şi cu promovare – ne vedem de treabă, vom avea turişti doar români.

A consemnat Traian BĂDULESCU