Dacă în anii ’90, Atlantykron era o tabără de creaţie SF, în anii 2000, manifestarea s-a transformat în Academie de Vară multidisciplinară, tradiţie care a continuat şi în anii 2010… Cândva, au fost voci care au criticat marea metamorfoză, susţinând că astfel a fost trădat genul SF. Poate că sunt extrem de subiectiv, numărându-mă printre organizatorii evenimentului, dar nu consider că este vorba de o trădare, ci de o evoluţie absolut necesară.

Insula dobrogeană „Inelul de piatră”, care găzduieşte Academia Atlantykron şi este cunoscută, în afară de localnici, mai degrabă sub acest ultim nume, a asistat la o primă „descălecare” în 1989. Jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexandru Mironov dorea continuarea tradiţiei unei tabere de creaţie SF în natură. Acesta şi profesorul de limba română Aurel Cărăşel, care coordona cenaclul de creaţie literară SF „Atlantis Club” din Cernavoda şi Sorin Repanovici, preşedintele cenaclului şi licean la acea vreme, alături de mai mulţi cernavodeni, membri Atlantis, au debarcat pe insula „Inelul de piatră” situată în proximitatea cetăţii antice Capidava şi a satului cu acelaşi nume. Locul a fost recomandat de Sorin Repanovici, care ştia de existenţa acelei insule. Şi… „let it be”. În 1990 a avut loc prima ediţie a taberei Atlantykron. Doar la corturi. În 1991 a venit primul bac ponton şi curentul electric. Iar de atunci Sorin Repanovici nu a mai avut „linişte”, fiind principalul organizator al Atlantykron-ului şi asumându-şi pe deplin responsabilitatea.

Au trecut 25 de ani… Şi 22 pentru mine, care am călcat prima dată pe acea insulă în 1993. Şi n-am mai lipsit de atunci. De multe ori, în afara cadrului natural în care toţi participanţii se vedeau cel mult o dată pe an, restul revederilor erau prilejuite de hazard sau, din păcate, de dispariţia unora dintre noi… De-a lungul timpului, au fost pe insulă şi au plecat dintre noi (unii prea devreme) Dan Merişca, Harald Alexandrescu, Ion Hobana, Romulus Bărbulescu, George Anania, Paul Rosner, Mihail Grămescu, Ştefan Ghidoveanu… Şi, la începutul acestui an, Valentin Nicolau, fondatorul şi directorul editurii Nemira. Nu ştiu să fi fost an în care Valentin Nicolau (un om care ne-a influenţat viaţa măcar prin nenumăratele cărţi publicate) să fi lipsit de pe bătrâna dar, în acelaşi timp, avangardista insulă.

Aşa că ne-am hotărât să generăm o ocazie optimistă de a ne revedea cu toţii, chiar dacă în mediul urban. Şi am creat evenimentul „Prietenii Atlantykron”.

Gazda Atlantykron-ului a fost, de această dată, adică pe 26 februarie, elegantul Restaurant Elisabeta, care a încercat să suplinească atmosfera insulei 🙂 Nu s-a mai băut bere, ci mai rafinatul vin al Domeniilor Ostrov. Mă bucur şi sunt onorat că am fost organizator al evenimentului, prin Innovation Travel (firmă pe care o reprezint alături de Raluca Repanovici), împreună cu, fireşte, echipa de organizare a Academiei Atlantykron, condusă de Sorin Repanovici. Şi îmi face plăcere să amintesc şi ceilalţi membri ai echipei Atlantykron: Mihai Manea (DJ Croco), director de sunet, Bogdan Cismariu şi Bogdan Ioan (Asociaţia Română pentru Inovaţie) – „IT”-ştii noştri, Valentin Ionescu, graficianul oficial al Atlantykronului. Alături de noi s-a aflat şi îndrăgitul actor de comedie Cristian Greţcu (care vrea, nu vrea, rămâne „Iliescu” de la Divertis), care a fost şi prezentatorul evenimentului. Cristian Greţcu a fost de două ori pe insula Atlantykron.

http://youtu.be/3xLbb8Z-rt0

Într-un fel sau altul, toţi cei circa 100 de participanţi la evenimentul „Prietenii Atlantykron” au contribuit la realizarea celui mai longeviv și îndrăzneț proiect de învățare și cunoastere realizat în afara școlii, construit pe o insulă în mijlocul Dunării timp de un sfert de secol, vară de vară. Dacă proiectul va continua, depinde de noi toţi.

Ne-au cântat şi încântat şi ne-au pregătit momente speciale actorii Adrian Păduraru şi Smaranda Caragea, solistul Vladimir Pupăzan, formatia Barock Group şi, fireşte, Cristian Greţcu. Sunetul ne-a fost asigurat de „The God of Music”, DJ Croco (alias Mihai Manea, printre altele şi membru al Barock Group şi sunetist al Academiei Atlantykron din… 1999, de când ne-am eclipsat de soare pe insulă).

Printre invitaţii de onoare s-au numărat Alexandru Mironov, fondator al Academiei Atlantykron, astronautul Dumitru Prunariu (care a fost pe insulă în ultimii trei ani), Andi Caragea (Centrul pentru Studii Complexe) şi exploratoarea Uca Marinescu (care a „explorat” şi insula Atlantykron în 2013).

A fost o atmosferă optimistă, dar şi nostalgică. S-au reîntâlnit oameni care nu s-au mai văzut de ani de zile. S-au cunoscut oameni care aveau prieteni comuni. S-au relegat prietenii, amiciţii, colaborări. Toate acestea, în numai 3 ore. Am văzut şi am simţit asta. A fost, de fapt, un Atlantykron la scară mai mică. Fireşte, marea lipsă au fost copacii, natura, Dunărea.

La deschiderea evenimentului a fost proiectat un film gen „time lapse”, care reproducea drumul către Atlantykron. Pe fundal, Oxygene 2, de Jean Michel Jarre. Mă gândeam, urmărind, printre picături şi discuţii, acel film, că drumul la propriu către Atlantykron este dublat de un drum iniţiatic. „Drumul către Atlantykron”. Un drum parcurs, mai mult sau mai puţin, de către „Prietenii Atlantykron”. Unii nu se vor oprit niciodată. Cred că printre ei mă număr şi eu…

Am descoperit fenomenul Atlantykron datorită bunului meu prieten, care pot zice că îmi e şi mentor, scriitorul şi life coach-ul Constantin D. Pavel (dar noi îi spunem Cătălin). În 1992, datorită unei întâlniri aduse de hazard (dar nimic nu este întâmplător, nu?) cu Cătălin, la redacţia revistei Anticipaţia, care atunci se afla în Casa Presei (Libere la acea vreme 🙂 ), am aflat că a doua zi el înfiinţează un cenaclu de creaţie SF. Eram pasionat, aşa că peste nici 24 de ore intram într-o nouă lume, care mi s-a deschis foarte repede. Datorită acelui cenaclu, denumit „Planetar SF”, am publicat SF, literatură în general, am cunoscut lume, am ales şi calea jurnalismului, indirect şi pe cea a turismului şi, nu în ultimul rând, am descoperit insula Atlantykron. Apoi l-am cunoscut pe Sorin Repanovici, un alt mentor al meu (e bine să ai mentori în viaţă, şi să încerci să dai mai departe şi să fii şi tu la fel). Cred că Atlantykron în sine este un „mentor”, ca fenomen.

E mult de povestit… Multe lucruri din viaţa mea se leagă de Atlantykron şi de mediul SF. Chiar mi-aş dori ca acest fenomen să continue, pentru a schimba şi viaţa noilor generaţii, aşa cum mi-a schimbat-o mie şi altora. Mă pot mândri că şi eu am schimbat viaţa altor tineri, printre altele pe acea insulă predând, timp de 10 ani, un curs de jurnalism şi comunicare, alături de scriitorul Aurel Cărăşel. Sincer, dar sincer, mă bucur enorm că am sprijinit câţiva tineri să aleagă calea jurnalismului, a comunicării şi a relaţiilor publice. Toate acestea, o repet, datorită… Atlantykron!

Atlantykron nu te schimbă imediat. Aşa cum suntem noi, românii, cârcotaşi, ne putem întreba: ce ne-a adus şi ce ne aduce Atlantykron? Mergem acolo doar să asistăm la conferinţe în iarbă, să cunoaştem lume şi să ne distrăm? Ei bine, cred că Atlantykron aduce mult. Pentru unii, tot!

Atlantykron a schimbat generaţii. Şi la propriu, şi la figurat. În timpul evenimentului « Prietenii Atlantykron » m-am confruntat cu o situaţie foarte interesantă. Au venit atât membri fondatori ai cenaclului de creaţie SF « Planetar », care au trecut pe această legendară insulă pe la începutul anilor ’90 (Cătălin Pavel dar şi Codru Păun ori Cătălin Ştefan), cât şi colegi veniţi mai târziu, unii şi în urma fuziunii cu Clubul Star Trek, care a avut loc pas cu pas în 1997-1998. Ei bine, eu îi ştiam pe toţi, dar cele două « găşti » nu se ştiau între ele… Atunci mi-am dat seama cât timp a trecut, câte generaţii au trecut…

De asemenea, au venit prieteni jurnalişti şi bloggeri, care au fost anul trecut pe insulă prima dată, unii dintre ei doar o jumătate de zi, invitaţi fiind la evenimentul « Dunărea – Comoara turistică a Europei », organizat de Innovation Travel. Mai toţi ar dori să prindă tot Atlantykronul pe viitor. Aş înşira numele tuturor celor 100 de participanţi la eveniment, dar mi-e că uit pe cineva…

Ar mai fi multe de spus, dar promit că voi dedica un articol amplu, zilele astea, fenomenului Atlantykron în general.

Mulţumesc încă o dată celor care ne-au sprijinit la organizarea şi succesul acestui eveniment: Restaurantul Elisabeta, Domeniile Ostrov şi Green Sound.

Aş încheia mai personal, pentru că aşa simt. Mulţumesc Cătălin Pavel pentru Planetar SF şi pentru deschiderea acestui drum, mulţumesc Raluca Repanovici pentru Innovation Travel (apropo – ideea creării firmei a apărut tot pe… Atlantykron). Şi… mulţumesc Sorin Repanovici pentru Atlantykron!

Foto: Istvan Sebestyen

Grafica: Valentin Ionescu