Iubesc mult bătrânul fluviu. Mai bine de jumătate de an (10 zile pe an constant, în fiecare august, începând cu 1993) mi-am petrecut-o pe o insulă în mijlocul Dunării, la Capidava, în preajma Cernavodei. Acolo unde se organizează o Academie de vară, fostă tabără de creaţie Science Fiction, denumită Atlantykron.

Lângă insulă se află ruinele cetăţii antice Capidava. În rest: sate pescăreşti, sălbăticie, natură neatinsă, O zonă care ar fi ajuns departe din punct de vedere turistic dacă ar fi avut şansa să fie în Ungaria sau Austria. Şi tocmai de aceea mă întreb mereu: noi de ce nu profităm? E o întrebare retorică, pe care ne-o punem uneori agasant şi într-un mod introspectiv: de ce noi nu putem? Chiar dacă nu avem tot, avem mult. Natura ne-a dăruit destul, şi nu mi-e ruşine nici cu mediul… antropic.

Orice şcolar ştie că Dunărea reprezintă cel mai mare fluviu al Uniunii Europene şi al doilea după Volga în tot spaţiul european. De asemenea, este singurul mare fluviu european care curge de la vest la est. Napoleon numea Dunărea „regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga, „cea mai bogată în daruri”. Cele 10 ţări prin care curge sunt Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

Iată care sunt cele 18 oraşe româneşti din lunca Dunării: Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești, Cernavodă, Hârșova, Brăila, Galați, Isaccea, Tulcea și Sulina. Dunărea este traversată de cinci șosele și de două căi ferate. În curând va fi dat în funcţiune şi noul pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria, care uneşte Calafat de Vidin.

Şi încă o informaţie utilă: ştiaţi că şi Bucureştiul este oraş din arealul dunărean, putând fi considerată capitală la Dunăre? Asta deoarece orice localitate aflată la cel mult 70 de kilometri de fluviu beneficiază de acest statut.

De asemenea, Dunărea are unica Deltă a Europei. Deltă care se află în cea mai mare parte pe teritoriul României şi pe care începem să o respectăm şi să o promovăm cum se cuvine. Oricum, Delta Dunării nu poate fi deschisă turismului de masă. Prea mulţi vizitatori ar distruge ecosistemul.

Dar ce ne facem cu restul Dunării? Dintr-un total de 2860 de kilometri, 1050 trec prin România. Şi nu facem nimic cu aceşti… kilometri. Pentru că aşa îi şi tratăm: asemeni unor kilometri.

Este bine de ştiut că România este membru fondator al Asociaţiei de promovare a ţărilor dunărene – „Die Donau”. În 2002 a şi găzduit cea de-a XI-a editie a Bursei Dunărene de Turism, la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Acea reuniune, la care am participat, a fost marcată de un eveniment deosebit în istoria bătrânului fluviu european: reintroducerea în circuitele de croazieră a cursului inferior şi a Deltei. Puţini ştiu că Dunărea detine este cel mai popular fluviu european dar şi mondial dedicate croazierelor. Ocupă 36% din segmentul de piaţă internaţional al croazierelor fluviale, fiind urmată de Nil, cu 31%.

În 1991, pe bătrânul fluviu operau 14 vase de croazieră, iar în 1992 – deja 60. Cifra ajunsese la 109 în 2009 şi la 115 în 2010, an în care au fost transportaţi aici 230.000 de pasageri. În 2012, peste 120.000 de turişti străini au ajuns şi pe sectorul românesc al Dunării. Majoritatea (80%) sunt germani, iar in jur de 10-15%, din SUA.

Alin Burcea, proprietarul touroperatorului Paralela 45, anunţa în 2002, când era secretar de stat în Ministerul Turismului, că reincluderea României în circuitele de croaziere însemna de fapt redeschiderea Dunării de Jos, iar obiectivul era de 15.000 de turişti la acea vreme. Atunci se încercase şi lansarea programului “Croaziere pe Dunăre”. Ei bine, croazierele există (operate la sol în special de touroperatorii români Karpaten Turism şi Prestige Tours) şi acum vorbim de 120.000 de turişti. Un număr care pare încă insuficient. De fapt, problema este că turiştii vin, dar… unde debarcă şi ce fac la noi?

Un prieten îmi spunea, la un moment dat: dacă avem mari probleme cu autostrăzile şi cu infrastructura rutieră, avem o autostradă care nu va avea niciodată gropi şi nu va trebui amenajată: Dunărea.

Cu excepţia Deltei, nu valorificăm deloc restul Dunării. Cu mici excepţii, precum Cazanele (unul dintre cele mai spectaculoase peisaje riverane din Europa şi din lume) şi Orşova, Portul Cultural Cetate al poetului Mircea Dinescu, şi oarecum oraşele Cernavoda, Brăila, Galaţi şi Tulcea – care încep să se dezvolte din punct de vedere turistic.

Am putea avea porturi turistice, plaje amenajate, ministaţiuni sau  minicroaziere organizate pentru români şi rezidenţi. Am putea dezvolta turismul rural şi turismul vitivinicol la Dunăre.

Marea majoritate a ideilor au tot fost expuse, de ani şi ani de zile, ca proiecte. Dar noi, românii, avem o plăcere de a ne împotmoli în proiecte grandioase dar… nici măcar începute, ca să nu spun nefinalizate. Acum fix 10 ani, auzeam, ca jurnalist de turism, promisiuni că Giurgiu (eternul oraş necunoscut nouă, bucureştenilor, deşi este la 60 de km sud; din păcate, trecem pe lângă el în drumul spre Bulgaria şi atât) va avea un sat de vacanţă iar Călăraşi, un Danubius Park. Aş parafraza vestita melodie “Parole Parole” cântată de Dalida şi de Alain Delon şi aş spune: “Proiecte, proiecte…”. În 10 ani au avut loc de două ori alegeri generale, de trei ori alegeri locale, s-au schimbat primari şi Consilii judeţene… Şi, ca de obicei, de la an la an s-au schimbat viziunile. Tot investitorii privaţi sunt cei care au mişcat câte ceva, atât cât au putut.

În următorul articol mă voi concentra pe o altă regiune uitată de lume şi de turism, dar care ar putea fi exploatată. Nu vă spun care. Dar dacă maghiarii reuşesc să o facă bine de tot cu Pusta lor, de ce nu am putea şi noi… Poate ghiciţi.

Iar despre Dunăre, ce credeţi? Poate fi un reper important pentru turismul românesc?

Traian Bădulescu, 2012