Adolescenţii şi banii

„Un vis este o schiţă pentru cele mai mari realizări ale tale” (Napoleon Hill)

Cine sunt eu? Ce am de făcut? Ce voi deveni? Sunt câteva întrebări puse adesea de adolescenţi. Fie că ne aflăm în perioade de criză economică, socială, sau nu. Vârsta lor este cea la care apar, de fapt, visele adevărate. Pentru că la copii, visele pot aparţine adesea şi tărâmului fantasticului. Este clar că nu vei putea ajunge niciodată în lumea Împăratului Roşu (poate doar la Disneyland) şi nu vei putea lua niciodată o parte din Soare – la propriu vorbind . Dar poţi ajunge un mare om de afaceri, poţi ajunge preşedinte de ţară, poţi ajunge om de ştiinţă, poţi ajunge un star, o mare vedetă a muzicii, poţi ajunge actor renumit în toată lumea. Astfel de vise – în fapt, realiste – apar în timpul adolescenţei şi, să vă spun un secret, pot fi îndeplinite! Indiferent că te afli într-o ţară care îşi respectă valorile ori într-una care nu.
Sincer vorbind, este greu să scrii despre adolescenţă… Pentru că aceasta este poate, cea mai importantă perioadă a vieţii. Perioada marilor descoperiri şi a primelor decepţii. Perioada primelor succese adevărate, dar şi a primelor înfrângeri trăite cu intensitate.
Cu ceva timp în urmă, mergând prin centrul Bucureştiului, un adolescent mi-a întins un material promoţional cu oferta unei firme de computere. Am acceptat-o, căci nu se ştie niciodată când ai nevoie de un sistem nou. În aceeaşi zi, un alt tânăr – nu avea mai mult de 19 ani – mi-a bătut la uşă, dorind să-mi prezinte un sistem complet de curăţare. L-am refuzat politicos, după ce am avut o discuţie scurtă cu el, prin care îmi exprimam admiraţia pentru că a intrat într-o afacere de network marketing aşa de devreme. Dar i-am spus că nu mă interesează. Punct. Poate că nu eram în toane foarte bune. El a încercat să-mi prezinte şi oportunitatea de a distribui acel produs, ca afacere care ar putea să mă angreneze şi pe mine. I-am mulţumit, spunându-i că respect sistemele de network marketing, pentru că unele beneficiază de sisteme complexe de consultanţă şi educaţie. Băiatul a deschis ochii larg şi mi-a oferit şi el numărul de telefon. S-a arătat interesat, la rândul său, de a-şi deschide orizonturile şi cunoştinţele în domeniul afacerilor.
Ei bine, în noaptea care a urmat am stat şi am reflectat. Cu ce uşurinţă am acceptat fluturaşul de la primul adolescent şi cât de reticent am fost la cel de-al doilea. Deşi, dacă stau să mă gândesc, care este diferenţa dintre cei doi? Care pare să aibă un vis mai puternic? Primul, care aşteaptă să vină lumea la el, întinzând doar o mână? Sau cel de-al doilea, care optează pentru varianta mai grea: să meargă el la lume, având puterea de a întâmpina şi refuzuri? Primul, care lucrează pentru visul altuia, distribuind fluturaşi pentru o firmă de computere (mă îndoiesc că ar fi fost a lui) sau cel de-al doilea, care încearcă să-şi atingă singur visul şi nu refuză, pe de altă parte, o altă oportunitate? Oare cine va avea o experienţă mai mare şi şanse de succes în viaţă? Întrebarea este retorică, dar răspunsul este, paradoxal: amândoi. Pentru că sunt mulţi alţi adolescenţi care nu au nici un venit, aşteptând bani de la părinţii lor sau pur şi simplu, mulţumindu-se, resemnaţi cu banii care mai pică din când în când din alocaţii. Sau visând să ajungă fotbalişti de succes (măcar dacă ar ajunge, că şi aici e nevoie de extrem de multă muncă, răbdare şi dedicare, fie că vrei să fii un Hagi, fie un Mutu). Ori cântăreţi (of, şi din ce în ce mai mulţi visează să devină interpreţi de manele).
Totuşi, generaţia actuală de adolescenţi este dinamică şi va oferi surprize plăcute. Acum câţiva ani buni chiar urmăream, pe câteva liste de discuţii de pe Internet, câteva mesaje incredibile. Pe o listă dedicată unui joc pe computer de mare succes, tinerii – majoritatea lor, cu vârste între 13 şi 20 de ani – discutau aprins despre noile versiuni sau despre strategii de joc. Unii visau chiar la câştigarea unor titluri naţionale sau internaţionale care, obţinute în cazul unor competiţii, le aduceau o sumă frumuşică. La un moment dat, pe o altă listă, de data aceasta, de afaceri, apare un tânăr de 18 ani, la fel de pasionat de acel joc, care se întreabă cum poate face EL bani pe marginea pasiunii sale. Tot el îşi oferă răspunsul: vrea să deschidă un Internet-Cafe şi sală de jocuri. Sau, de ce nu, o firmă care să producă acele jocuri. Tânărul adolescent căuta soluţii de finanţare. Majoritatea răspunsurilor primite au fost descurajante. Principalul motiv de neîncredere invocat de ceilalţi? Vârsta. Ei bine, ştiţi ce a răspuns adolescentul? A răspuns că principalul său motiv care îi dă încredere este TOCMAI vârsta. Pentru că ştie că are încă destul timp pentru a greşi şi realizează că la un moment dat VA REUŞI. Pentru că VREA asta. Cine ştie, poate că acel tânăr a şi reuşit să deschidă internet cafe-ul, căci e ceva timp de atunci, şi între timp o fi dezvoltat o nouă afacere (ţinând cont că de câţiva ani internet cafe-urile au cam dispărut, pentru că world wide web-ul ne-a pătruns în case şi apoi în… telefoanele mobile).
În Statele Unite, părinţii îşi obişnuiesc copiii încă de la vârste fragede să ia viaţa în piept. La 16 ani, unii tineri locuiesc deja singuri. Chiar şi unii părinţi înstăriţi îşi îndeamnă copiii să se angajeze, deşi le pot oferi odraslelor bani de buzunar pentru o zi cât câştigă un român într-un an. Atunci, de ce oare fac ei acest lucru? Simplu, pentru a-i obişnui pe adolescenţi cu responsabilitatea financiară. Până la urmă, ce poate fi mai periculos decât să ai un copil de bani gata sau, dimpotrivă, unul neajutorat, care nu primeşte bani, dar nici nu ştie să se descurce în viaţă? Vorbeam deunăzi cu un cunoscut om de afaceri care îmi spunea: „din păcate, am timp pentru copii mai ales duminica, pentru că în rest muncesc de dimineaţa până noaptea. Îţi dai seama că doresc să le pun lumea la picioare. Dar prefer să o fac acordându-le atenţie, educându-i şi dăruindu-le ce e necesar. Mi-e tare frică să îi învăţ cu toate de-a gata, pentru că eu am muncit din greu şi riscând să fac banii ăştia”.
Adolescenţa este o vârstă importantă şi… trece foarte repede. De asemenea, adolescenţa a devenit, în prezent, o… raritate. Nu vă miraţi, căci potrivit ediţiei din 1995 a „World Almanac”, adulţii reprezentau 70% din populaţie iar adolescenţii, doar 10%. O minoritate, însă atât de importantă… Scriitorul Marshall Brain spune, în bestseller-ul său „Ghidul Adolescenţilor pentru lumea reală”, că „Pe pământ există de şapte ori mai mulţi adulţi decât adolescenţi. În alte cuvinte, dacă mâine ar ateriza un OZN şi ne-ar fura toţi adolescenţii, lumea va observa cu greu lipsa lor… În marea schemă a lucrurilor, adolescenţii sunt lipsiţi de importanţă… Adulţii sunt cei care fac regula. Nu poţi schimba cu nimic situaţia”. Aşa este… Însă, culmea este că toţi trecem prin această perioadă atât de importantă pentru noi şi atât de ignorată în general de lumea adulţilor. La adolescenţă ne facem primele idealuri, primele planuri concrete asupra vieţii.
„Majoritatea adolescenţilor nu înţeleg importanţa banilor. De asemenea, ei nu înţeleg cantitatea de bani necesară pentru a trăi o viaţă normală. Acest aspect apare dintr-un motiv simplu – părinţii le oferă copiilor totul. Astfel, adolescenţii trăiesc într-o lume de vis. Momentul în care părăseşti acest vis şi trebuie să trăieşti pentru tine, îţi schimbă dramatic percepţia asupra banilor” – spune tot Brain.
Încă nu sunt părinte, dar am fost adolescent. Îmi amintesc cât de mult mi-a schimbat viaţa un moment: primii bani câştigaţi. Aveam 16 ani şi am primit drepturile de autor pe o povestire publicată într-o revistă de SF – una dintre marile mele pasiuni. Deşi nu a fost o sumă prea mare, a însemnat enorm pentru mine. Şi parcă din acel moment am început să privesc altfel banii, valoarea lor. Nu spun că adolescenţii ar trebui exploataţi -ei nu au dreptul, de exemplu, să se angajeze cu carte de muncă, decât dacă au împlinit 18 ani. Dar nu ar fi rău ca un adolescent să aibă măcar o dată, până la suma majoratului, ocazia de  FACE bani. Şi, repet, pe lângă o aşa zisă superficialitate (uneori fals percepută aşa), constat un pragmatism dezvoltat la actuala generaţie de adolescenţi. Este drept, mai e de lucru la capitolul cultură generală, însă aici au un mare rol părinţii, şcoala, televiziunea, anturajul şi… foarte mult, internetul.
În Statele Unite, Dale Carnegie cu al său bestseller „Secretele Succesului” se studiază în unele şcoli. Tot acolo a început să fie introdusă şi educaţia financiară pentru adolescenţi. De ce nu ar fi şi la noi aşa? Poate că astfel, noile generaţii de absolvenţi de licee şi universităţi nu ar mai fi atât de derutaţi la terminarea studiilor. Ei încă nu ştiu că nimeni nu le oferă nimic ci ei sunt cei care ar trebui să-şi croiască un drum în viaţă. Mai ales acum, când trecem printr-o perioadă de junglă economică, denumită (m-am săturat de substantivul ăsta) CRIZĂ. Trecerea de la boema adolescenţei şi a tinereţii la realităţile aparent crude ale vieţii este adeseori şocantă pentru ei. Nu cumva întreaga societate suferă din cauza faptului că adolescenţii nu sunt învăţaţi să ia viaţa în piept? Majoritatea sunt încă deprinşi să aştepte… Aşteaptă să li se ofere, trimit CV-uri aşteptând să fie sunaţi. Deşi Bill Gates sau Steve Jobs nu au făcut aşa.
Dacă tinerii ar fi învăţaţi să treacă la acţiune şi să-şi câştige primii bani de la 15, 16 sau 17 ani? În România avem nevoie ca de aer de o educaţie antreprenorială şi de responsabilizare. Adolescenţii mai pot avea un avantaj. Ei încă nu ştiu ce înseamnă să-ţi vinzi timpul. Singurul timp pe care îl „vând” este doar şcoala. Încă de la vârste fragede, pot fi învăţaţi să fie întreprinzători şi, repet, să FACĂ bani, nu să îi câştige vânzându-şi timpul. Dar cum? Nu pot oferi un răspuns sau o reţetă, ci doar o întrebare retorică… Nu la adolescenţă, oare, visele sunt cele mai puternice? „Am descoperit foarte devreme că ratam 100% loviturile pe care NU le trăgeam”, spunea Wayne Gretzky. Adolescenţii trebuie învăţaţi să treacă la acţiune şi să… greşească. Oare ce experienţă de viaţă va avea, să zicem, la 25 de ani, tânărul adolescent care dorea să-şi deschidă un Internet Cafe, dacă a trecut la acţiune de la 18 ani? Poate că în prezent a devenit provider de servicii internet, are site-uri de succes sau o firmă de IT. Poate e bun pe marketing. Poate a deschis un restaurant…
„Dar în final învingător va fi acela care spune ’Cred în mine’!” (Burke Hedges – „Afirmă-te sub propria firmă).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *