Traian Bădulescu este jurnalist de turism cu o experienţă de 27 de ani, specialist în comunicare şi relaţii publice, precum şi scriitor de turism dar şi de literatură science fiction (unde este şi promotor al genului).
În 1998 a absolvit Şcoala Superioară de Jurnalistică (SSJ), ca şef de promoţie. Între 1996 şi 1998 a coordonat primul ghid cvadrilingv al Bucureştiului (editat de Crystal Publishing), iar între 1997 şi 2002 a fost şef de departament la primul săptămânal de turism din România, „Ziua turistică”. În 1997 şi 1998, a fost unul dintre organizatorii Convenţiei bucureştene de science fiction, intitulată „Picnic la marginea galaxiei”.
În 2001, a fost director de relaţii publice şi programe al Convenţiei Europene de science fiction, Eurocon, care s-a desfăşurat în acel an în România, pe insula Inelul de Piatră de la Capidava, în cadrul Academiei de vară Atlantykron. De altfel, din 2002 este purtător de cuvânt al Academiei Atlantykron, o școală de vară unică în peisajul românesc dar și pe plan mondial, organizată la Capidava.
În acelaşi an a fost ales preşedinte al Federaţiei Naţionale de Tineret pentru Science Fiction, intrând în echipa de organizare a Academiei de Vară „Atlantykron” şi apoi preluând funcţia de redactor şef al revistei Anticipaţia până în 2003. În 2003 a înfiinţat revista „ANAT Media”, a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) – publicaţie pe care a coordonat-o până în 2011, iar din anul 2005 a activat în calitate de consilier de presă şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (www.anat.ro), până în 2010, revenind apoi cu aceeași funcție din 2020 până în prezent.
De-a lungul timpului, Traian Bădulescu a susţinut diferite conferinţe şi expuneri axate pe jurnalism, marketing şi relaţii publice, respectiv turism. Astfel, se pot menţiona Conferinţele de science fiction de la Iaşi şi Timişoara, Conferinţa de astronomie de la Bârlad, conferinţe la Academia de Studii Economice, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – Facultatea de Management, la Academia de vară Atlantykron, la SmARTFest 2023 (Borsec), la diverse evenimente de turism şi seminarii motivaţionale şi de business.
Între 2007 și 2011 a editat revista lunară tour.ist şi site-ul online de turism şi afaceri touristmedia.ro. Între octombrie 2007 şi februarie 2009, Traian Bădulescu a fost ales drept prim preşedinte al Clubului Presei de Turism (FIJET România), o organizaţie ce are ca scop consolidarea şi dezvoltarea statutului de jurnalist de turism, devenind apoi vicepreşedinte, responsabil cu partea de relaţii publice şi comunicare. Printre publicaţiile unde a fost manager de proiect se numără „Business Travel Romania” (2005-2006) şi „7 Travel” (2008) (www.7travel-magazine.eu).
De-a lungul timpului a editat sau coordonat mai multe reviste de specialitate, a publicat sute de articole și interviuri de turism, a avut mii de apariții în mass-media,
A editat mai multe reviste de specialitate, a publicat sute de articole și interviuri de turism iar în 2011 a fost producător al emisiunii de turism ”Trăiește-ți viața”, difuzată pe postul TV Money Channel. A fost organizator sau co-organizator al mai multor evenimente, precum conferințele de turism ”Romanian Travel Forum” și ”Incoming Romania Travel Forum” sau campionate mondiale /europene de snooker la categoria amatori (București, 2014, 2015, 2018, 2022). În 2016 a publicat volumul de povestiri SF ”Secretul emisferei”.
Este ofiţer în rezervă al Armatei Române – specializarea artilerie terestră – absolvind, în 2003, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie Terestră şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu). În 2010 a absolvit Masteratul cu specializarea Management şi Marketing în Turism din cadrul Facultăţii de Comerţ a Academiei de Studii Economice (ASE).
Din februarie 2010 este membru al Clubului SKAL – o asociaţie internaţională a profesioniştilor din turism care încurajează şi creează o reţea de profesionişti din toată lumea. A fost consultant al Atout France (Agenţia de Dezvoltare Turistică a Franţei) pentru România între 2008 și 2013, colaborator pe partea de relaţii publice al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei la Bucureşti, iar între 2011 și 2014 a coordonat un nou proiect editorial pentru profesioniştii din turism: revista „Travel Advisor”. De asemenea, în 2011-2013 a fost consilierul emisiunii de turism „Cu lumea-n cap”, difuzată pe postul Prima TV.
De-a lungul timpului, a obţinut o serie de premii şi distincţii precum Premiul „Jurnalului SF” pentru povestirea „Dolce Vita” (Sărata Monteoru, 1993), Premii pentru proză – Academia Atlantykron (Capidava, 1994 şi 2000), Premii pentru proză – Zilele „In memoriam Dan Merişca” (Iaşi, 1996, 2006), Premiul cotidianului „Curentul” pentru absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism ca şef de promoţie (1998), Premiul „Noul val” al Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (2001), Premiul „Anda Raicu” al Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România pentru realizarea revistei „ANAT Media” (2007), Premiul Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral pentru promovarea rivierei româneşti (2008), Premiul pentru consultantul în turism al anului (2014) etc.
Optimist din fire, deviza lui Traian Bădulescu este „Nu renunţa niciodată” (unul din modelele lui de business îl constituie omul de afaceri Donald Trump – autorul cărţii cu acelaşi nume) iar motto-ul său personal este „Fă în viaţă numai ce îţi place si vei avea succes. Viaţa este ca un joc, dar unul responsabil și cu reguli care trebuie respectate”.
Legătură permanentă
Now thats sulbte! Great to hear from you.