Paralela 45 dezvoltă ofertele Blind Holiday

blind-holiday-paralela45În doar trei săptămâni de la lansare, oferta Blind Holiday lansată de către Paralela 45 în luna iulie a acestui an, a fost achiziționată de peste 30 de turiști. Conceptul Blind Holiday a fost implementat și pe alte tipuri de vacanțe. Odată cu lansarea noilor pachete, reprezentanții Paralela 45 menționează faptul că destinațiile cu care vor fi surprinși turiștii se află în întreaga lume. În doar trei săptămâni, oferta Blind Holiday a fost achiziționată de peste 30 de turiști.

„Am primit cereri de implementare a acestui concept şi pe alte tipuri de vacanțe, aşadar venim cu o actualizare a ofertelor şi cu o extindere a lor. Începând din această lună, turiştii vor putea alege şi circuite Blind Holiday, cât şi city break-uri sub umbrela acestui concept. Suntem încântați să vedem faptul că românii sunt deschişi la nou şi, foarte important, faptul că au încredere în Paralela 45 şi în ceea ce le oferim noi.”, declară Alin Burcea, președinte Paralela 45.

Pe lângă oferta Blind Holiday Basic, lansată în urmă cu trei săptămâni, agenția de turism oferă începând din această lună și variantele de Blind Holiday Premium, Blind Holiday Tours și Blind Holiday City Break.BH-Basic-Banner-x4-01-2

Blind Holiday Premium va include oferte cu prețuri de 599, 699 sau 799 de euro/persoană. Ca și în cazul Blind Holiday Basic, turiștii vor afla numărul de nopți de cazare, numărul de stele pe care le are hotelul, tipul de masă și intervalul de plecare. Data exactă a plecării o vor afla cu 48 de ore înainte, iar destinația le va fi dezvăluită atunci când ajung în aeroport.

Oferta Blind Holiday Tours va include circuite cu destinații necunoscute, cu prețuri începând de la 279 de euro de persoană pentru o vacanță de 4 nopți la hotel de 4*. Pentru românii care își doresc o vacanță de 10 zile, oferta Blind Holiday Tours este de 2599 euro/persoană și include 10 nopți cazare cu mic dejun, 3 mese de prânz și o cină la hotel de 3*, însoțitor de grup și ghid local, taxele pentru excursii opționale.

Turiștii în căutare de city break-uri pot alege să plece de acum într-o destinație necunoscută. Ofertele Blind Holiday City Break încep de la 349 de euro/persoană, pachet ce include 3 nopți cazare cu mic dejun la hotel de 3*. Cursa este directă, plecarea se face din București, iar turiștii vor primi și un serviciu cadou.

Românii care au plecat până acum în Blind Holiday au, majoritatea, vârste cuprinse între 20-49 de ani, însă există și familii cu copii care au ales o astfel de vacanță. Turiștii care au mers într-un Blind Holiday au plecat fie însoțiți de prieteni, fie cu partenerul de viață.

BH-CITY-BREAK-Banner-x4-new-model-01

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *