«Aceasta a fost întotdeauna concepţia noastră : să facem lucruri de cea mai bună calitate, să folosim cele mai bune echipamente pentru ca să ne putem menţine pe piaţă» – Ion Lazăr

– interviu cu Ion Lazăr, preşedintele Editurii Adevărul, şi fiul său, Octavian Lazăr, director general al Hotelului Caro Club –

Anne-Mary Nechita: Cu resurse proprii aţi reuşit să transformaţi hotelul Caro Club din Bucureşti într-o adevărată poveste de succes. Care este secretul din spatele acestei reuşite?

Ion Lazăr: Nu cu mult timp în urmă am luat decizia de a-mi implica mai mult copii în această afacere. Octavian a pornit de la cărat – descărcat hârtie pentru ziar. A fost portar, apoi recepţioner hotel, şef recepţie. Astăzi este cel mai implicat în acest business. Fiica mea şi-a dezvoltat un business propriu, un birou de avocatură, pentru a putea apăra proprietatea, dar ea nu a fost implicată mai mult. Deci secretul îl reprezintă familia unită. Ideea de hotel într-o fabrică de glucoză, distilerie de alcool, a plecat de la o vizită a mea la Paris, în 1992. Am văzut cu acel prilej nişte camera care se amenajau şi mi-a venit ideea de a reface întreaga vilă pe interior şi de a amenaja primele 12 camere de hotel. Soţia mea se îndoia pe atunci că voi avea măcar un singur client şi considera că ideea mea era o nebunie. Până la urmă s-a dovedit că se înşela. În 1994 am reuşit să deschidem 12 camere de hotel, cu un mic dejun foarte rafinat, şi, datorită succesului, am prins curaj. După aceea am mai făcut 8 camere, apoi alte 8 şi tot aşa…

Anne-Mary Nechita: Chiar dacă aţi lucrat modular, aţi integrat extrem de armonios toate componentele. Conceptul vă aparţine integral?

Ion Lazăr: Arhitectura datează din perioada interbelică. Exteriorul clădirii, din care vedeţi acum pereţii originali, a fost ridicat în 1930. Noi am refăcut integral interiorul, mergând pe aceleaşi coordonate. Am folosit cărămida aparentă, care dă o patină clasică, extrem  de plăcută, şi am păstrat unele elemente de decor care s-au conservat perfect, pe care le-am luat de pe clădirea demolată şi le-am amplasat pe cea nouă, pentru a-i conferi şi acesteia un aer de vechime…

Anne-Mary Nechita: Cine s-a ocupat de decorare ? Aţi apelat la un specialist sau v-aţi ocupat personal?

Ion Lazăr: Am avut o arhitectă pentru al doilea restaurant, care se pricepea foarte bine la cărămizi, cunoştea perfect stilul brâncovenesc, şi îmi făcea diverse propuneri pe care le-am respectat. Am folosit elementele pe care ea le-a definit, iar în continuare am făcut aceste module de 24 camere, care au aceeaşi structură de rezistenţă ca şi restul proiectul, diferit fiind doar elemental de amplasare. Aşa am ajuns de la 12 camere la 216 camere. Acum chiar că avem o fabrică adevărată.

Anne-Mary Nechita: A fost o perioadă în care hotelul deţinea camere clasificate la standardul de 4 stele, care coexistau cu cele de 3 stele. Aţi reuşit, între timp, amenajarea întregii capacităţi la standardul de 4 stele ?

Ion Lazăr: În 1994, când am cerut autorizarea ca hotel, neavând 20 de camere, ni s-a facut propunerea să ne clasificăm drept pensiune. Am refuzat acest lucru şi am obţinut, până la urmă, autorizarea de 3 stele, chiar şi cu 12 camere. Pe atunci era o noutate pentru România, pentru că vechile reguli spuneau că dacă nu ai 20 de camere nu poţi să fii hotel. În ceea ce priveşte diferenţierea, primele camere le-am dus iniţial la 2 stele pentru a promova rezervarea rapidă. Am dat preţuri mult mai bune pentru cele de 2 stele, şi treptat am ajuns de la 2 la 3 şi apoi la 4 stele.

Traian Bădulescu: Ne mărturiseaţi că aţi început operarea în 1994. Cânda fost momentul de explozie efectivă a afacerii?

Ion Lazăr: N-aş putea spune că a fost vreun boom. Am făcut iniţial 12 camere, apoi opt camere şi alte opt, iar la 28 camere a fost momentul cel mai dificil…

Octavian Lazăr: Aş putea detalia eu fazele evoluţiei! Tot ceea ce s-a realizat s-a realizat prin profit reinvestit. În 1994 am construit cele 12 camere, după care, la fiecare doi ani, mai terminam câte o aripă. Boomul a fost 1994 – 12 camere, 1996 – 28 camere, 1999 – 52 camere. 1999 a fost un punct de răscruce foarte important pentru noi, odată cu deschiderea recepţiei din Barbu Văcărescu. Din 1994 până în 2012 am schimbat patru recepţii.

Anne-Mary Nechita: Există în plan lansarea de camere şi anul acesta? Ce noutăţi aduce 2012 ?

Octavian Lazăr: Pentru anul în curs nu sunt proiecte majore, poate doar lucruri mici. Ne-am extins cu recepţia, urmează să dăm drumul la o terasă care să se integreze cu ceea ce deja există, şi partea aceasta de grădină. Nu cred că există la ora actuală în Bucureşti o locaţie mai verde ca a noastră. Dorim să ducem proiectul la un asemenea nivel încât să nu poată fi copiat.

“Se pare că se bat brandurile pentru noi. Noi am ţinut foarte mult la Caro. Am dorit să-l păstrăm independent”

Anne-Mary Nechita: Aveţi, într-adevăr, un spaţiu verde superb, iar la câţiva metri un lac. Când veţi inaugura şi un centru spa?

Octavian Lazăr: Nu anul acesta. Nu mai vreau să fac promisiuni, pentru că am crezut că în fiecare an vom deschide partea de spa. Anii trecuţi lucrurile mergeau atât de bine din punct de vedere al vânzărilor încât, trebuie să-i dau dreptate tatălui meu, nu merita. Se vindeau mult prea bine camerele, fără nici un fel de alt aport din alte departamente, şi de fiecare dată am renunţat la proiecte în favoarea camerelor. A venit apoi 2008 în care a trebuit să finalizăm alte 50 de camere. A fost iar un moment de răscruce, de data aceasta negativă, pentru că am dat drumul la 50 de camere în octombrie, exact când nu mai era nevoie de o creştere a numărului de camere disponibile. În ultimii trei ani atrebuit să ne revenim, adică să ajungem din nou la un grad de ocupare decent, şi de abia acum ne gândim serios să dezvoltăm partea de spa. Sunt 2000 – 3000 m2 deja pregătiţi la nivel de structură, urmează partea de finalizare – echipamente, finisaje, pentru care am dori să găsim un partener serios, care să se implice şi în finalizarea investiţiei şi în operare. Centrul va avea legătură cu hotelul, toţi oaspeţii având acces gratuit, dar spa-ul în sine va fi destinat clienţilor din exterior.

Ion Lazăr: Idei avem multe, dar ca să terminăm actuala construcţie mai sunt necesare 1,5 – 2 milioane euro. Dacă nu construieşti la un standard deosebit, nu rămâi pe piaţă. Aceasta a fost întotdeauna concepţia noastră: să facem lucruri de cea mai bună calitate, să folosim cele mai bune echipamente pentru ca să ne putem menţine pe piaţă. Aşa cum am gândit noi camerele de hotel, cu băile existente, facem faţă cu succes concurenţei cu oricare hotel nou ieşit pe piaţă. Este foarte bine să te gândeşti la calitate. La fel şi în cazul spa-ului. Trebuie făcut de foarte bună calitate ca să rămână pe piaţă. Mă gândeam chiar că, alături de spa, să ridic o clădire cu opt nivele, care să servească drept clinică de specialitate. Este o investiţie de 3 milioane de euro, aşa că momentan… milioanele acelea nu mai există. Banii aceştia se recuperează, dar nu în trei ani – cinci ani, ca în perioada 1995 – 2000.

Anne-Mary Nechita: Cum se explică faptul că pe o piaţă în care mai toată lumea se bate pe branduri nu aţi fost niciodată tentaţi să vă transformaţi din hotel independent în hotel de lanţ ?

Ion Lazăr: Se pare că se bat brandurile pentru noi. Noi am ţinut foarte mult la Caro. Am dorit să-l păstrăm independent, deşi una e când te duci într-un lanţ hotelier şi alta la un hotel necunoscut, dar din 1994 pană acum Caro şi-a impus propriul său nume, propriul său brand.

Traian Bădulescu: Care este povestea numelui, acum atât de faimos ?

Ion Lazăr: Societatea comercială s-a numit « Editura Adevărul », din care s-a desprins ziarul «Adevărul », care s-a privatizat, iar noi, editura, am rămas companie de stat. Tipăream cărţi la vremea respectivă, şi, când am dat drumul la primul hotel, nu puteam să spunem « Mă duc să dorm la Editura Adevărul », aşa că a trebuit să găsesc un nume. Am luat dicţionarul, l-am învârtit un pic şi, întâmplător, am dat la litera « c » de cuvântul « caro ». Când l-am găsit, am citit următoarea explicaţie – « culoarea roşie înscrisă în romburi». Și pentru că toate clădirile de aici, chiar şi cele vechi, erau roşii, mi-a venit ideea cu « Caro ». Mă gândeam, însă, să nu fie vreo marcă înregistrată, aşa că am pus hotelului numele « Caro Club ». I-am găsit ulterior şi o altă semnificaţie. Ar fi putut însemna şi iniţialele « Consorţiul Adevărul ROmânia ».

Traian Bădulescu: Cum era concurenţa pe vremea aceea, şi cum o simţiţi acum?

Octavian Lazăr: În 1994 eram în recepţie, şi veneau clienţi de la Hotel Dorobanţi , pentru că noi chiar ne bucuram de fiecare oaspete. Aveam apă caldă permanent. Evident, nu puteam să scriem aşa ceva pe flyere. Era jenant. Dar conta, conta enorm. Apoi oamenii au început să vină în mod regulat la noi, pentru că se simţe-au bine primiţi. La 12 camere puteam să avem grijă de fiecare client în parte.

Anne-Mary Nechita: Aveaţi grijă de fiecare client pentru că dispuneaţi de personal calificat. Ce s-a schimbat între timp în structura forţei de muncă? Vă confruntaţi cu probleme în ceea ce priveşte recrutarea şi retenţia personalului?

Octavian Lazăr: Toate fiinţele umane au nevoie de dezvoltare. Cu toate acestea, de multe ori îţi dai seama că oamenii nu vor mai mult. Aş numi acest lucru drept autosuficienţă. Se poate mai mult, dar se pare că nu se doreşte. Nu-mi dau seama de unde şi cum trebuie să abordăm această problemă. Avem şi noi fluctuaţii, la fel ca toată lumea. Unii pleacă, dar se întorc. La noi oamenii au libertate şi chiar încurajăm orice fel de iniţiativă. Când încercăm să punem nişte oprelişti, lumea e supărată. Ca idee, am oprit la un moment dat accesul pe Facebook al angajaţilor şi era… nu răscoală, dar un sentiment negativ. Noi suntem destul de moderni în abordare. Una dintre ultimele idei pe care le-am aplicat, şi sunt curios dacă le-a mai introdus cineva în România, sunt iPad-urile oferite gratuity la recepţie.

Anne-Mary Nechita: Vorbeaţi puţin mai devreme de plafonare. Le-aţi oferit angajaţilor dumneavoastră posibilitatea unor traininguri care să îi scoată din această stare nefastă?

Octavian Lazăr: Există traininguri. Dar nu mai sunt apreciate în momentul de faţă de toată lumea. Cea mai bună dovadă o oferă programele POSDRU, unde s-au rotit nişte bani şi nu s-au obţinut rezultatele scontate. Noi am dori să facem mai multe traininguri cu oamenii, dar acest lucru este foarte greu.

Ion Lazăr: Eu fac un singur training pe an, de 13 ani încoace. Ne ducem în străinătate. Cele mai interesante deplasări au fost la Paris, pe Coasta de Azur, în Italia, la Roma etc… Am fost în Germania,iar în acest an în Israel. Facem rezervările cu mult timp înainte, ca să fie nişte costuri rezonabile şi să ne încadrăm în 400 – 500 euro. La acest tariff aproape că suportăm noi integral costul şi le dăm salariaţilor banii investiţi de ei (25% din tariful excursiei) ca diurnă. De ce le luăm banii prima dată ? Ca să vedem dacă îşi doresc participarea. Acest lucru este foarte important.

“Ne-am axat foarte mult pe zona de conferinţe şi pe cea de evenimente private, petreceri. Aici se lansează preşedinţii de ţară, aici se lansează primarii… aici au venit la Summitul Europei, Lech Walesa şi Aleksander Kwasniewski”

Anne-Mary Nechita: De ce întreprindeţi aceste excursii? Vizaţi familiarizarea cu standardele hoteliere din străinătate ?

Ion Lazăr: În primul rând ca să fim mai mult timp împreună. Din 100 de oameni caţi avem acum, cam 20 participă şi se înscriu. N-am avut personae pe care să le refuzăm. Până la 30 – 40 avem invitaţi din domeniul hotelier care vin pe banii lor şi se ataşează grupului nostru. Când facem cazările încercăm ca măcar o noapte să o stăm într-un hotel de 4 stele, astfel încât angajaţii noştri să vadă cum arată hotelul, cum arată un mic dejun, să observe ce este plus, ce este minus, şi să poată comenta. Luând contact cu experienţa altora îşi pot da singuri seama unde încep să se plafoneze şi ce măsuri trebuie să ia singuri pentru a evita plafonarea.

Traian Bădulescu: Ce facilităţi le oferiţi clienţilor pentru a le produce satisfacţie? Mai bine zis ce vă diferenţiază de concurenţa acerba de pe piaţa bucureşteană ?

Ion Lazăr : Avem 17 săli de conferinţă, de la 9 locuri la 550 locuri. Un alt element de diferenţiere îl reprezintă evenimentele. Avem şi contracte a la longue cu British Council, care ţine la noi toate examenele. Marele nostru avantaj îl reprezintă, însă, locaţia…

Octavian Lazăr: Noi ne-am axat foarte mult pe zona de conferinţe şi pe cea de evenimente private, petreceri. Aici se lansează preşedinţii de ţară, aici se lansează primarii… aici au venit la Summitul Europei, Lech Walesa şi Aleksander Kwasniewski şi, tot aici, din 2009, au loc evenimente speciale pentru copii. Anul acesta suntem la a doua ediţie a ceea ce în iarnă se numeşte « Fabrica spiriduşilor », iar în primăvară « Fabrica iepuraşilor ». Ambele sunt evenimente educaţionale pentru copii, cu o durată de două săptămâni, organizate de Crăciun şi de Paşte, pe care dorim să le permanentizăm de două ori pe an. Copii vin la Hotel Caro, fac diverse ateliere (18 ateliere, timp de opt ore pe zi) şi învaţă tot felul de lucruri. Spre exemplu, există laboratoare de brutărie şi marţipan, unde copii învaţă, în joacă, să facă fursecuri, să gătească, dar şi ceea ce înseamnă igiena şi ordinea. Apoi există ateliere de confecţii de pluş, ateliere de cusut cu aţă roz, ateliere de trenuleţe. Am avut chiar şi o fermă de animale, cu oi, iepuri, găini… Accesul la ateliere se făcea cu bani, aşa că am inventat «spiridonul » şi « iepuronul ». A fost un eveniment excellent din toate punctele de vedere. Ideea ne-a venit în 2009, cand am constatat că în Bucureşti există multe lucruri interesante, dar nu sunt reunite. Ne bucură parteneriatul cu SMURD, Poliţie sau Pompieri. Au înţeles mai bine decât multe firme private rolul educativ al acestor manifestări şi efectul pe termen lung asupra copiilor noştri.

Au consemnat

Anne-Mary Nechita & Traian Bădulescu

Foto © Simion Buia/ www.simionbuia.ro şi arhiva Hotel Caro Club

Interviu publicat în revista Travel Advisor nr. 12