România, ţara mediei

Şi când spun asta nu mă refer la mass-media. Ci la… medie. Adică mijloc. Nu suntem nici primii, dar nici ultimii din Uniunea Europeană, în multe privinţe. Lăsând la o parte PIB-ul şi veniturile pe cap de locuitor, unde suntem penultimii, doar înaintea Bulgariei.

Nu suntem o ţară neapărat de top, dar am fost destul de sus în multe situaţii, de care se pare că uităm. România este a noua ţară din Uniunea Europeană ca dimensiune şi a şaptea ca populaţie. Bucureştiul este al şaselea oraş din UE ca număr de locuitori. Culmea, statistici nu stăm rău nici la capitolul atât de blamatelor şosele. Avem doar câteva sute de kilometri de autostrăzi, dar la total drumuri publice, conform unor statistici chiar vechi, deţinem 8.849 km la 1000 de locuitori, şi stăm cică mai bine decât Italia, cu 8.427 km la mia de locuitori. Într-un top realizat de nationmaster.com, ne situăm pe locul 46 dintr-un total de 194 de ţări. În fine, să nu ne comparăm la capitolul autostrăzi cu italienii, unde confraţii noştri latini sunt maeştri. Oricum, nu avem şosele mai rele decât vecinii bulgari de la sud care, totuşi, ne-au dat lecţii de turism la greu. Şoselele noastre sunt mai bine semnalizate dar, cu ce folos, pentru că… turiştii tot la sud de Dunăre merg pe litoral sau la munte. Dacă revenim la autostrăzi, avem 331 de km daţi în folosinţă, urmând să mai beneficiem de 1705 până în 2016. Să sperăm că aşa va fi, că de proiecte şi de promisiuni suntem sătui. Aici, vecinii noştri bulgari ne-au luat, cu cei 459 de km ai lor.

Avem cea mai mare clădire administrativă din Europa şi a doua din lume – Palatul Parlamentului -, avem legenda lui Dracula şi unul din cele mai cunoscute castele din lume – Bran. Avem unica deltă a Uniunii Europene – Delta Dunării, menţionată consistent şi pe prezentarea UE de pe Wikipedia. Până şi realizatorii cârcotaşei emisiuni Top Gear au rămas uimiţi de Transfăgărăşan. Şi ei nu se lasă aşa de uşor impresionaţi.

Potrivit altor topuri, românii sunt a doua naţiune europeană după cea olandeză, raportat la uşurinţa de a învăţa o limbă străină. Referitor la câţi locuitori cred în Dumnezeu, suntem pe locul 1 în UE, cu peste 90%. Deci, avem credinţă. Credem!

Totuşi, suntem singura naţiune europeană căreia îi e ruşine de ţara în care trăieşte. De fapt nu de ţară, ci de naţiunea care o populează. Şi totuşi, fiecare dintre noi suntem – vrem, nu vrem – membri ai naţiunii române. Spunem că avem o ţară frumoasă, dar păcat că este locuită. Totuşi, conceptul de ţară nu este ceva geografic. Nu ţine de peisaje, de munţi, câmpii, dealuri şi mări. O ţară este determinată şi formată de populaţia care o locuieşte, strânsă la un loc de o limbă comună, de obiceiuri comune etc.

Atunci, dacă spunem că avem o ţară frumoasă, de ce ne e ruşine că suntem români? Întrebaţi un ungur sau un bulgar ce părere au despre ţara lor, şi vă vor invita, chiar vă vor exagera un pic realitatea. Avem o ţară frumoasă, deci şi noi suntem frumoşi.

E criză – cuvânt de care ne-am săturat. Cu toţii o duc mai rău decât înainte, nu doar românii. Doar că noi ne lamentăm. În loc să facem ca americanii: „avem o problemă, hai să găsim soluţia”, parcă ne jelim, ca la o înmormântare naţională. Dacă ne referim la politică, avem politicienii pe care îi merităm pentru că nu ne implicăm şi noi. Nu avem curaj, ne lăsăm călcaţi în picioare. Noi îi alegem, noi în putem da jos, în diverse forme, dacă merită acest lucru. Sau mă înşel?

Scriu acest editorial sub impresia zilei naţionale. Premierul Emil Boc a fost huiduit. Pot fi două judecăţi de valoare. Una, că lumea nu respectă ziua naţională. A doua: populaţia ţine la România, dar are dreptul să îşi exprime poziţia faţă de anumiţi lideri. Oricum, îmi pun acum o întrebare: unde eşti tu, Ferdinand, unde eşti tu, Brătianu sau Maniu? Sunt sigur că mai avem români care ar putea să se ridice la nivelul lor, dar sunt undeva, ascunşi, în stare latentă. Oare avem nevoie de criogenizare, ca să ne conservăm adevăraţii lideri?

Sunt adeptul gândirii pozitive şi cred că dacă am gândi pozitiv, fiecare dintre noi, dacă am avea mai multă grijă – în mod activ – de ce se întâmplă în jur, pornind de la gunoaiele de pe stradă până la politică, am progresa mult. Ideea acestui articol mi-a venit în urma unei conferinţe pe teme hoteliere şi de turism. Majoritatea speaker-ilor – unii străini – spuneau că, din multe puncte de vedere, România se află la mijlocul clasamentului referitor la situaţia hotelurilor. În niciun caz ultimii. Suntem codaşi, din păcate, la capitolul credite şi finanţări, deoarece băncile nu prea acordă pentru infrastructură de turism, preferă imobiliarele. Aşa cum suntem şi la capitolul fonduri europene. Mda, se pare că noi, românii, nu suntem comercianţi buni, nu ştim să cerem bani, nu ştim să ne vindem şi suntem uneori prea umili.

Putem să trecem peste asta. Să ne gândim că până în 1989 eram Coreea de Nord a Europei. Să nu fim ipocriţi, am progresat mult. Să ne amintim cum era înainte de 89. Dacă vreţi să vă daţi seama cum am fi ajuns dacă ar fi continuat regimul comunist, căutaţi pe youtube filme despre Coreea de Nord.

Oare nu putem să trecem peste toate astea şi să progresăm? Problema noastră e că, faţă de alţii, avem un ritm lent şi timid. Ştiu, e greu să facem ceva, pentru că suntem latini, balcanici şi am stat peste 50 de ani sub comunism… Eu sunt încă optimist, rămân hotărât să nu-mi părăsesc vreodată ţara. Iar pentru cei care doresc să plece, le recomand să vizualizeze pe internet cele 273 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte de a pleca din România, iniţiativă venită de la o utilizatoare facebook.

Indiferent dacă vom intra sau nu în spaţiul Schengen în acest an (probabil că nu în martie), indiferent de amiciţia sau inamiciţia Franţei sau a altor state, nu mai suntem o ţară de ignorat. Beneficiem de un mediu de afaceri cât de cât prietenos, în pofida schimbărilor peste noapte a legislaţiei şi a taxelor şi… să fim optimişti! Măcar moderat…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *