“Cârcotaşii – Cronica succesului” – O emisiune tip “bufonul regelui”

Interviu realizat in iulie 2003, pentru revista @ccess Partner

Rep: Toată lumea ştie că sunteţi în concediu. Totuşi, ce ne mai pregătesc Cârcotaşii?
Şerban Huidu: Cel mai important proiect al nostru dezvoltat în vară este legat chiar de una dintre temele revistei voastre – publicitate. În această primăvară am fost contactaţi de organizatorii Festivalului de la Portorož, din Slovenia, intitulat „Golden Drum”. Acesta se va desfăşura la începutul lunii octombrie şi este cel mai mare festival de publicitate din Europa de Est şi reprezintă practic o confruntare între Europa de Est şi Europa de Vest. În ceea ce priveşte festivalurile de publicitate, Europa de Vest are Cannes, care este deschis tuturor dar este politizat şi, de ani de zile, acordă premii agenţiilor mari şi celor care activează în Occident. Acest festival de la Portorož, „Festival of New Europe”, aşa cum îl intitulează băieţii care de 12 ani continuă să uimească. De 12 ani de când se desfăşoară, festivalul este cam slav, la el participând fostele ţări ale Iugoslaviei, Rusia, Polonia, Cehia… Acum câţiva ani a intrat Ungaria, acum a intrat Austria. Câţiva ani, România a câştigat constant, prin spoturi, billboard-uri… Anul trecut, chiar taraful a câştigat Marele Premiu.
Mihai Găinusă: Era să avem şi un om în juriu…
Ş.H.: Era vorba de Lucian Georgescu, de la Grafitti. Organizatorii au hotărât să dea mai multă importanţă României, ba chiar şi-au propus să organizeze o Seară românească. Există seri dedicate fiecărei naţiuni care participă. Noi de aceea am fost aleşi să mergem acolo. Am fost numiţi un fel de ambasadori ai Festivalului de la Portorož în România şi ne ocupăm de găsirea unor soluţii pentru executarea unor nopţi senzaţionale acolo. Începând cu mici şi cu creaţiile de modă ale Ginei Georgescu şi terminând cu mămăliga. Vrem să-i facem praf, cu alte cuvinte. Vrem să le arătăm că România e totuşi o forţă în zona asta.
M.G.: Până acum, România nu a avut seară din aceasta, naţională. Este destul de greu să unifici toate firmele şi noi având contacte cu majoritatea…
Ş.H.: Firme de publicitate, şi noi fiind cât de cât independenţi, atunci asta o să încercăm să facem, să le ducem pe toate acolo.
M.G.: Să fie un numitor comun.
Ş.H.: Deocamdată se prefigurează un ajutor neaşteptat din partea Guvernului, prin Ministerul Afacerilor Externe, care are nevoie de un lobby în zona asta şi de acum înainte urmează să vedem cine se mai oferă să ajute manifestarea română de la Portorož, care este foarte importantă.
Rep: Acum, să revenim la oile noastre… media. Cât de credibil vi se pare vouă statutul de vedetă? Vreţi, nu vreţi, asta e, aţi ajuns vedete…
Ş.H.: Cam incredibil…
M.G.: Incredibil, da, nu vezi că umblu camuflat, în curând o să mă vezi ca Rambo pe aici (n.r. Mihai Găinuşă chiar era „camuflat” cu o şapcă şi o pereche de ochelari de soare).
Ş.H.: Într-un fel e bine, într-un fel e rău.
Rep: De ce bine şi de ce rău?
M.G.: Este bine că reacţia oamenilor când ne văd e să zâmbească, nu să ne ia la bătaie, deşi am avut şi reacţii de acest gen.
Rep: Aţi acceptat statutul vostru de vedetă?
M.G.: Ştii care sunt de fapt vedetele? Sunt cele care se trezesc la ora 10 dimineaţa şi se duc la sala de fitness, la solar. Noi ne trezim la şase dimineaţa când suntem la radio, şi apoi urmează muncă toată ziua, până seara.
Ş.H.: E greu statutul de vedetă, dar există, într-adevăr, în accepţiunea clasică. În România nu prea există vedete veritabile şi, din păcate, aceasta este şi cauza din care emisiunile bazate pe talk-show-uri şi pe vedete nu ţin. La americani există talk-show-uri cu vedete care, nene, îţi spun lucruri interesante şi au şi personalitate şi ştiu să-ţi dea răspunsuri inteligente, ştiu să te facă să râzi… Ştiu să poarte o discuţie foarte rapidă, cu un tonus foarte ridicat, ceea ce în România…
M.G.: Dacă vreţi vedete încercaţi la Pro TV…
Rep: Să ştiţi că pot să redau numele posturilor TV amintite de voi, deoarece suntem o revistă de media… fără perdea, dar serioasă.
M.G. şi Ş.H.: Da, poţi să redai ce vrei tu…
Ş.H.: Poate-l întrebaţi pe Nicu…
M.G.: Nicu e mare vedetă…
Rep: Cu toţii cunoaştem un Nicu, asta e… Chiar doream să detaliem puţin subiectul „vedete”. De exemplu, Prima TV a terminat, recent, difuzarea emisiunii „Big Brother”. Şi participanţii la „Big Brother” pot fi consideraţi persoane publice, vedete? Ei n-au făcut nimic altceva decât să aibă curajul de a se înscrie la concurs şi de a sta non-stop sub camerele de luat vederi.
Ş.H.: Nu contează asta, ei sunt, într-adevăr, persoane publice. Nu şi-au dat seama decât atunci când au intrat acolo şi s-au prins că toată lumea îi ştie, toată lumea îi cunoaşte. Cred că le este foarte greu. Adică, au intrat acolo ca necunoscuţi şi au ieşit oameni cunoscuţi de toată România, mai mult sau mai puţin.
M.G.: Am citit cronici despre fenomenul „Big Brother” în care „Prima TV” era acuzată că n-ar fi făcut nimic. Adică a fost un „bullshit” şi un mare rateu. Ceea ce nu este adevărat.
Ş.H.: Din punctul meu de vedere a fost o mare reuşită.
M.G.: Cred că nu există român care să nu ştie că a fost difuzat „Big Brother” la Prima. De exemplu, sora mea a venit din Statele Unite şi în două săptămâni era fan „Big Brother”. Se uita practic la toate emisiunile.

„EMISIUNEA SE FACE ÎN MARE PARTE ÎN COLABORARE CU PRIVITORII”

Rep: Să ne reîntoarcem la Cronica Cârcotaşilor. Ce echipă se află în spatele vost? Cum monitorizaţi, săptămână de săptămână, atâtea şi atâtea emisiuni?
M.G.: Suntem un „Big Brother” mai rău, cu ochii pe ceilalţi.
Ş.H.: E secretul nostru. De monitorizat se monitorizează tot, se înregistrează tot, însă emisiunea se face în mare parte în colaborare cu privitorii, pentru că ei sunt cei care semnalizează cele mai multe dintre „chiftelele” prezente pe micul ecran.
M.G.: Ne monitorizează chiar şi pe noi.
Ş.H.: Da, până chiar şi pe noi. Ne monitorizează inclusiv pe noi şi se numără printre cei mai aspri critici ai noştri. Şi este cel mai bine să ţii cont de părerea lor, pentru că este foarte importantă.
Rep: Voi, practic, criticând pe alţii nu v-aţi creat o imagine de infailibili…
M.G.: Nu, în nici un caz. Să vă oferim cazul „sandalei”, care este clasic în această meserie. Deci noi ne-am dat cu „sandaua” în cap…
Ş.H.: Cred că este foarte normal ca oamenii să se comporte aşa. E foarte important să ştii unde ai greşit şi cu ce ai greşit. Totuşi, cazul „sandalei” este mic copil pe lângă cazul Crişului Repede care curgea prin Craiova…
M.G.: Am încheiat citatul din Radu Coşarcă.
Ş.H.: Sau a „efectivului” repetat obsedant. Şi noi greşim şi ne dăm pe post greşelile. Acesta este punctul nostru forte. Am o întrebare: cuvântul „salvamarist” este corect sau incorect?

L-AM DAT JOS DE PE SOCLU PÂNĂ ŞI PE PRUTEANU

Rep: Acum, că aţi preluat voi iniţiativa de reporteri, aş zice să „salvamar” ar fi singura variantă corectă. Dar nu sunt sigur.
Ş.H.: Ba e corect… Mai este o problemă. Limba română reprezintă un organism viu care evoluează. Ca şi în cazul „sandalei”. „Sandală” este totuşi un substantiv destul de rar folosit în ziua de azi, când se foloseşte mai des cuvântul „sanda”, dar încă este corect. Sau evoluţia limbii cu care nu sunt de acord şi nici Mişu (n.r. – Găinuşă) nu a fost de acord. Am remarcat dispariţia acuzativului, dispariţia lui „pe care”. „În loc de paharul pe care l-am băut”, nouă oameni din zece o să spună „paharul care l-am băut”, asta e… E o greşeală, dar şi o evoluţie a limbii…
M.G.: Trebuie totuşi să ţinem cu dinţii pentru că sună „super naşpa”… O altă reacţie a noastră este aceea că l-am dat jos de pe soclu până şi pe Pruteanu.
Ş.H.: Chiar de mai multe ori.
M.G.: Şi n-a fost nici o răzbunare din partea lui.
Ş.H.: De exemplu, este memorabilă faza cu „Scrisoarea a treia”. Atunci când a dat „Scrisoarea a treia” şi citea de fapt „Împărat şi proletar”.
Rep: Consideraţi că emisiunea voastră poate fi numită, datorită tematicilor abordate, cea mai serioasă emisiune de umor, tip pamflet?
Ş.H.: Păi e singura…
M.G.: Cea mai serioasă? Nuuu…
Ş.H.: Este cam singura care face aşa ceva. Eu aş asemăna-o cu „bufonul regelui”. Cel care este bufon le zice, dar le… zice! Aşa se întâmpla pe vremuri, când bufonii erau personaje foarte interesante. Făceau atmosferă…
M.G.: Tu eşti tu… Eu mă consider un trubadur, lasă-mă…
Ş.H.: Mă scuzi, menestrelule. Deci, bufonii făceau lumea să râdă, dar spuneau adevăruri cam dureroase…
Rep: Unii vă acuză că profitaţi de faptul că emisunea este înregistrată…
M.G.: Emisiunea de televiziune este înregistrată, dar la radio avem zi de zi trei ore „live”.
Ş.H.: Cred că se poate demonstra foarte simplu. Şi îi stăm la dispoziţie oricui, inclusiv Andreei Esca, cea care ne-a acuzat că facem o emisiune înregistrată, pe când ea citeşte din prompter de mama focului…
M.G.: Este cea mai bună cititoare din România, de la ştiri.
Ş.H.: Este foarte bună. O aşteptăm când vrea ea, unde vrea, dimineaţa, la radio, timp de o săptămână. Nu-i cerem mai mult decât să stea cu noi la radio. După cele 15 ore adunate, o lăsăm să-şi dea verdictul, să spună dacă putem sau nu să facem o emisiune în direct.

„CEI CARE NE ACUZĂ SUNT MAI CÂRCOTAŞI DECÂT NOI”

Rep: Alţii v-au acuzat că sancţionaţi uneori, la emisiunile voastre de pe „Prima”, şi greşeli nesemnificative, datorită faptului că nu puteţi depista săptămânal greşeli majore.
M.G.: Poporul nostru este un popor cârcotaş, deci pur şi simplu cei care ne acuză sunt mai cârcotaşi decât noi. Nici o greşeală nu este nesemnificativă, pentr că se poate agrava şi transforma într-o greşeală mai mare.
Ş.H.: Sunt câteva exemple de greşeli care au rămas monumentale în mintea oamenilor. Este vorba de acel „mă înspăimântează” al lui Mircea Radu, este „schinozofria” aceluiaşi Mircea Radu, apoi vine cel de la „Realitatea TV” care l-a invitat pe Romulus Vulpescu şi i-a citit o poezie scrisă de altcineva, disperându-şi interlocutorul.
M.G.: Cred că Mircea Radu este un fel de Leonardo da Vinci al limbii române, adică un inventator.
Ş.H.: Un Edison, pentru că-i mai aproape de noi…
Rep: Aţi mai avut parte de oferte de la alte posturi de televiziune?
Ş.H.: Am avut chiar oferte consistente… Le mulţumim pentru încrederea arătată, dar deocamdată mergem pe drumul nostru…

PROBABIL, VIITOAREA NOASTRĂ MESERIE VA FI PUBLICITATEA

Rep: Pentru că una din tematicile revistei „@ccess Partner” este un domeniu cu care cochetaţi şi voi – publicitatea – aţi putea să ne oferiţi câteva xemple de reclame pe care le agreaţi?
Ş.H.: Unele sunt destul de bunicele…
M.G.: Mie îmi place reclama de la Cappy, cu cocoşul care cade de pe gard… Are un final neaşteptat.
Ş.H.: Ce putea să-i placă lui Găinuşă decât spotul cu cocoşul? Mie mi-au plăcut şi reclamele sociale de la McCann Erickson, cu ţiganii. Puţină lume ştie că şi Graffiti a avut iniţiative sociale, care au trecut neobservate pe la noi, dar afară au fost foarte premiate.De exemplu, Asociaţia Oamenilor cu Handicap, care a avut o susţinere foarte bună de billboard – „leagă-ţi mâinile şi leagă-ţi picioarele şi încearcă să bei un pahar de apă”. Pentru un handicapat nu este un exerciţiu.
M.G.: Eu prefer în general spoturile cu umor.
Ş.H.: Mie îmi plac foarte mult spoturile făcute de Graffiti pentru Romtelecom şi Comitetul Olimpic Român. Nu cred că o să ia niciodată vreun premiu, pentru că nu sunt ieşite din comun, dar sunt foarte bine făcute şi foarte emoţionante.
M.G.: Mie îmi plac foarte mult spoturile audio pe care le-am făcut noi pentru Kamarad – Cârcotaşii în oraş”. Cele cu Puffi, de exemplu. Au fost destul de bune. Din şase propuneri, cinci au fost acceptate.
Ş.H.: Una a fost refuzată şi s-a transformat în spot Zapp. Este vorba de cea cu melodia „Hai acasă, hai cu mine”. În spotul iniţial erau nişte prieteni care i-au pus la telefon altuia o melodie… Acelaşi spot a fost refuzat de Connex.
M.G.: Probabil, viitoarea noastră meserie va fi publicitatea….

ROMÂNII SUNT, DEOCAMDATĂ, MARI CONSUMATORI DE TELEVIZOR

Rep: Ce veţi face cu „Hodoronc-Tronc Production”?
Ş.H.: Este vorba de antreprenoriatul „Hodoronc-Tronc Production” şi „Trosc-Pleosc Production”…
M.G.: Pentru noi a fost foarte interesant să înscriem firmele la Registrul Comerţului. Le-am zis: „Dom’le, este în dicţionar”.
Ş.H.: Noi am lucrat deja diverse proiecte cu multe agenţii de publicitate, cu care am dezvoltat o serie de parteneriate şi împreună cu „Cronica Cârcotaşilor”. Deţinem, deocamdată, un studio de producţie audio şi am avut destule idei acceptate. Au existat şi adversari cu care ne-am certat pentru că, deşi au stat mult timp în emisiune, n-au înţeles că este de succes şi acum plâng şi vin pe la uşă ca să-i primim. Dar nu se mai poate, pentru că avem doi parteneri cu care ne înţelegem foarte bine din punct de vedere creativ – Tuborg şi Connex. Din punctul nostru de vedere sunt cele mai creative branduri iar oamenii cu care lucrăm sunt foate pertinenţi. Şi cu asta, basta…
Rep: Deci tragem următoarea concluzie: păzea, Cârcotaşii intră în publicitate!
M.G.: Încă nu, dar suntem şi pe-acolo… Mai avem ceva de spus în televiziune şi apoi intrăm şi în publicitate.
Ş.H.: Cred că o emisiune de tipul Cronicii Cârcotaşilor este una pe care dacă cineva vrea să o realizeze poate să conceapă pentru un timp nelimitat, deoarece este un tip de emisiune care se bazează pe realitatea apropiată, pe televiziune. Românii sunt, deocamdată, mari consumatori de televizor şi mari consumatori de evenimente. Şi atunci, cel puţin în România, cât timp cineva va dori să facă emisiunea, va avea succes.
M.G.: Acum, să vă dau eu un final. Cronica Cârcotaşilor: Buy Now!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.