România: o destinație apreciată mai ales de străini

Din păcate (sau poate că nu), de multe ori străinii sunt mult mai buni ambasadori ai turismului nostru decât noi, românii (cel puțin, o parte semnificativă), care avem o ”tradițională” lipsă de încredere în ceea ce putem oferi. În regulă, nimic nu e perfect ci perfectibil, dar probleme întâmpină orice țară. Important este ce avem de oferit (și sunt convins că avem) și cum putem rezolva problemele existente. Străini precum Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, cunoscutul realizator TV și jurnalist Charlie Ottley, echipa Top Gear, fostul Ambasador al Israelului la București, David Saranga, ca să ofer câteva exemple, au arătat de nenumărate ori că avem o țară frumoasă și cu potențial mare. Străinii care vin pleacă de cele mai multe ori încântați. Că nu vin suficient de mulți, este partea a doua. Noi ar trebui să facem o promovare la nivel înalt, cu bugete și cu strategii, ei fac tot ce pot. Dar noi din păcate nu credem… Chiar și o firmă sau o corporație nu poate să iasă ”în afară” cu succes dacă managerii și majoritatea angajaților nu cred în ceea ce fac. Doar în acest an am fost la Fundata, localitatea din România aflată la cea mai mare altitudine, la Borsec, ”patria” legendarei ape minerale, cu tradiție mai veche decât Evian și care era Perla Europei acum peste 200 de ani, la Sibiu și Cisnădioara unde avem bisericuța Sf. Mihail, o adevărată ”Capelă Rosslyn” a României, la excelentul complex Casa Timiș de lângă Ploiești sau la Timișoara, capitala culturală a Europei în 2023. Toate acestea după ce am fost în Cornwall, Anglia, UK, la începutul anului, și am rămas, firește, fascinat de aceste tărâmuri legendare, pe urmele Regelui Arthur și ale Cavalerilor Mesei Rotunde. Până și acolo am întâlnit localnici care au fost la Cluj sau la Constanța și da, le-a plăcut! Dar apoi, revenind, am rămas fascinat și (re)fascinat de România. Anul trecut am experimentat o croazieră dunăreană în România și Serbia și am vizitat de mai multe ori litoralul românesc, Țara Oașului și județul Satu Mare. Constat în fiecare an că avem și ospitalitate, și structuri de cazare de calitate, și prețuri accesibile. Tot aud că în România totul e scump și murdar. Mă uit în jur și nu văd. Până în prezent pot spune că am vizitat aproape toată țara (mai am puține ”puncte albe” pe hartă) și am fost găzduit de sute de structuri de cazare.

Oare nu este timpul să credem și noi în această frumusețe și să ne împărtășim cu mândrie bogăția și diversitatea noastră turistică? Destinațiile turistice de care am amintit mai sus reprezintă doar câteva exemple ale frumuseților și potențialului pe care România le oferă. Este important să depășim mentalitatea negativă și să încredem în propriile noastre resurse turistice. România chiar este o țară de o frumusețe surprinzătoare, bogată în peisaje variate, patrimoniu cultural și istoric, dar și într-o mare diversitate a tradițiilor și obiceiurilor locale. Cu toate acestea, repet, turismul românesc este adesea subapreciat de către români înșiși. Cu o industrie turistică în continuă dezvoltare și o ofertă variată de servicii și facilități, este timpul să răspundem scepticismului cu optimism și cu gândire pozitivă. Important e să construim, nu să ”demolăm”.

Iată câteva dintre atuurile țării noastre, constatate de către turiștii străini:

Peisaje spectaculoase și natură diversă:

România este binecuvântată cu peisaje naturale uluitoare. De la Carpații impunători, cu vârfuri înzăpezite, chei adânci și cascade impunătoare, până la Delta Dunării, cea mai mare deltă fluvială din Europa, care adăpostește o bogată biodiversitate. Avem și regiuni viticole pitorești, cum ar fi Dealurile Hușilor sau Podișul Transilvaniei, precum și plaje spectaculoase pe litoralul Mării Negre (în câțiva ani tot litoralul va beneficia de plaje extinse). România oferă o varietate incredibilă de destinații naturale, perfecte pentru iubitorii de aventură și frumusețe naturală.

Patrimoniu cultural și istoric:

România este o adevărată comoară de istorie și cultură. Avem cetăți medievale impresionante, cum ar fi Castelul Bran, Cetatea Făgăraș, Castelul Huniazilor și Cetatea Alba Carolina. De asemenea, Bucureștiul găzduiește Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă civilă din lume (sediul Pentagon se află pe locul 1 dar este clădire administrativă militară). Satele tradiționale din Maramureș, Bucovina, Apuseni, Oltenia de sub munte sau zonele săsești din Transilvania îți oferă o incursiune într-o lume autentică și fermecătoare. Pe lângă acestea, România este cunoscută și pentru celebrele sale mănăstiri, cum ar fi Mănăstirea Voroneț sau Mănăstirea Horezu, care reflectă arta religioasă și spiritualitatea profundă a poporului român.Patrimoniul mondial UNESCO din România include în prezent în lista sa șapte situri culturale și două naturale. Primul sit din România, Delta Dunării, unică în Europa, a fost adăugat la cea de-a XV-a Sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial⁠, desfășurat la Cartagina în 1990.

Delta Dunării. Foto: Traian BĂDULESCU

Diversitatea activităților și evenimentelor:

Turismul în România nu se limitează doar la vizitarea obiectivelor turistice. Există o varietate de activități și evenimente care îți pot încânta simțurile. Poți explora peșteri impresionante, cum ar fi Peștera Scărișoara sau Peștera Urșilor, sau te poți aventura pe trasee montane prin Munții Bucegi sau Făgăraș. Festivalurile tradiționale, precum Festivalul Enescu sau Festivalul Cerbul de Aur (care sper să își reia tradiția), dar și noile festivaluri Untold, Neversea sau Electric Castle, oferă experiențe culturale memorabile, iar gastronomia românească bogată în preparate tradiționale te va răsfăța cu arome autentice și delicioase.

Dezvoltarea infrastructurii turistice:

În ultimii ani, turismul intern din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Hotelurile și pensiunile s-au modernizat, oferind facilități și servicii de calitate. De asemenea, s-au dezvoltat numeroase rute turistice, cu indicatoare și facilități adecvate pentru vizitatori. Investițiile în infrastructură turistică au contribuit la creșterea confortului și atractivității destinațiilor românești.

Prețuri bune:

România nu mai poate să aibă prețuri mici precum în anii ’90 sau la începutul anilor 2000. Să nu uităm că atunci, un salariu de 100-150 de dolari era deja decent, pe când acum majoritatea românilor câștigă de la 500-600 de euro lunar în sus. Însă față de țările vestice prețurile sunt încă ok. O bere, între 1,5 euro și 3 euro, o masă în 2, între 30 și 70 de euro, o noapte de cazare pornește de la 150-200 de lei camera în cazul unor pensiuni și al unor hoteluri de 2-3 stele. Vi se par prețuri mari? Și la noi taxele sunt mari și firmele au angajați care trebuie plătiți cu de la 500-600 de euro în sus. Mergeți în Paris sau la Londra și rar veți găsi cazare sub 150-200 de euro camera pe noapte, și nu foarte central. Da, veți spune, vorbim de mari capitale europene. Dar de ce să gândim așa? România este mai prejos? Nu cred.
În turism și în servicii va fi nevoie de oameni, cu tot respectul pentru AI, care se dezvoltă fulminant și sunt sigur că va putea sprijini. Voi continua curând să vă prezint argumentele mele pro turismul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *