Viena vine la Bucureşti

Biroul de promovare turistică al Austriei de la Bucureşti, împreună cu Vienna Tourist Board, au organizat, ieri, la restaurantul Charme din Centrul istoric, o conferinţă de presă inedită: prezentarea Vienei turistice, o degustare de vinuri susţinută de  Fritz Wieninger – maestrul vienez al vinurilor, precum şi aprinderea luminiţelor vieneze de Crăciun pe Strada Lipscani, unde am fost prezenţi cu toţii, alături de trecătorii curioşi. Cinci lustre identice cu cele care împodobesc strada Graben din centrul Vienei vor străluci în perioada 19 noiembrie – 3 decembrie pe strada Lipscani din Centrul Vechi din Bucureşti transpunând trecătorii în atmosfera magică de dinainte de Crăciun. Iar una din cele cinci lustre va fi aprinsă cu ajutorul ‚Like“-urilor fanilor de pe Facebook.

Ofertele de primă clasă vor îmbogăţi începând cu anul 2013 viaţa culturală a Vienei. Nikolaus Gräser din cadrul Asociației de Turism a Vienei ne-a informat cu privire la noutăţile pregătite de Viena pentru anul 2013 şi la tema anuală: „Cultura savorii“. De altfel, Viena a ales să se promoveze din ce în ce mai mult prin intermediul evenimentelor. În Viena, cele mai frumoase aspecte ale vieţii se lasă îmbinate în cel mai minunat sens. Locuitorii Vienei sunt experţi în arta savorii: înainte de a pleca spre operă ei se opresc să cineze cu stil, după teatru, cel mai bine

De la stânga la dreapta: Gabriele Lenger (Oficiul de Turism al Austriei la Bucureşti), Nikolaus Graser (Media relations, Vienna Tourist Board) şi Fritz Wieninger, specialistul în vinuri nr. 1 al Vienei

merge un pahar de vin într-un bar, iar cafeaua este băutura perfectă pentru o pauză de la cumpărături. Lăcașurile destinate savorii sunt răspândite prin tot oraşul, însă există câteva zone în care densitatea lor este foarte mare – acestea sunt în jurul Sălii de Artă sau al Centrului Muzical Augarten.

Cumpărături de lux în centrul Vienei

La sfârşitul anului 2012 zona cu magazine de lux formată din străzile Kärntner, Graben şi Kohlmarkt va fi mărită prin ataşarea „Cartierului de Aur“. Acest complex de clădiri istorice, care se întinde între Tuchlauben, Bognergasse şi Am Hof, este pe ultima sută de metri a procesului de transformare într-o zonă de cumpărături de lux. Printre primele magazine care se vor deschide înainte de Crăciun 2012 se numără cel de-al 12-lea magazin Louis Vuitton ca mărime din Europa, Miu Miu şi Emporio Armani.

Date statistice turistice despre Viena

Cu 11,4 milioane înnoptări (+5 % comparativ cu 2010) Viena a înregistrat în 2011 un nou record. Sosirile au crescut și ele cu 7,2 % în anul precedent ajungând la o valoare de 5,2 milioane. Din țara de destinație România au fost înregistrate 269.567 înnoptări cu 4,5 % mai multe comparativ cu 2010, iar sosirile au crescut și ele cu 7,9 % ajungând la o valoare de 126.160, situând România pe locul 11 în cadrul țărilor de proveniență a turiștilor.

Din ianuarie până în septembrie 2012 din păcate s-a înregistrat o scădere de 4 % la înnoptări și 6,3 % la sosiri.

Studiul de evaluare a calităţii vieţii făcut anual în 221 metropole de către compania internaţională de consultanţă Mercer, a desemnat în anul 2011 pentru a treia oară consecutiv Viena ca fiind oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă din lume.

Viena – oraşul vinului

Vinul face parte din Viena – la fel ca şi catedrala Sf. Ştefan sau Palatul Schönbrunn. Nu îl găsim doar în tradiţionalele taverne vienze, ci este pe punctul de a cuceri întregul oraş. Viena şi vinul sunt două cuvinte care merg bine împreuă. Viena este singura capitală din lume care produce pe teritoriul ei o cantitate semnificativă de vin – de aceea vinul este unul dintre aspectele marcante ale metropolei. Dar vinul vienez reprezintă mai mult de atât: el este foarte important din punct de vedere economic, face parte din imaginea de ansamblu a oraşului, contribuie la forma actuală a ecosistemului urban şi, nu în ultimul rând, la starea de spirit a oamenilor – ceea ce este valabil atât pentru localnici, cât şi pentru oaspeţi. După ce timp de foarte mulţi ani, chiar decenii, vinul a fost văzut doar ca parte a tavernelor, acum a ajuns să fie pomenit la tot pasul de-a lungul capitalei Austriei. Viena începe tot mai mult să se încadreze printre regiunile cultivatoare de vin. De aceea, vinul vienez se află în centrul numeroselor evenimente care au loc pe tot parcursul anului şi, totodată, este plasat în poziţii cheie în baruri, vinoteci şi localuri din oraş. Pe scurt: este foarte uşor să găsiţi vinul vienez – şi, binenţeles să îl degustaţi. În mod tradiţional, vinul vienez se bea cel mai mult în taverne. Legea viticolă din zilele noastre îşi are punctul de plecare într-un decret emis de Împăratul Josef II. în anul 1784, prin care le permitea hangiilor să servească la tavernele lor vin din producţie proprie. Adevăratul vin vienez de tavernă poate fi recunoscut prin simboluri speciale, care indică anul în care a fost deschis localul. Cele două simboluri reprezintă şi garanţia faptului că vinul respectiv provine din cultura viticolă vieneză. Atmosfera relaxată, culturile de viţă de vie de la marginea oraşului, vinul bun şi gustările delicioase, fac din taverne o destinaţie foarte îndrăgită. Dar expresia „de tavernă“ are şi o altă semnificaţie: ea se referă la vinul produs în anul curent, care este botezat Martini (pe 11 noiembrie) şi în aceeaşi zi a anului următor devine „vin vechi“.

Viena ca regiune viticolă

Viena nu este doar capitala unui land federal şi a Austriei, ci şi o regiune viticolă de sine stătătoare cu o suprafaţă cultivată de aproximativ 700 de hectare. În jur de 80% din această suprafaţă este dedicată culturii de struguri albi, ca Riesling, Weißburgunder, Grüner Veltliner, Sauvignon blanc sau Muscatel galben. Totuşi, numărul viticultorilor care produc şi vin roşu este în creştere – accentul este pus în cazul acesta pe soiuri ca Zweigelt şi St. Laurent, dar o atenţie aparte le este oferită şi soiurilor internaţionale ca Merlot, Pinot noir sau Syrah.

Fritz Wieninger

Savoarea vinului vienez este influenţată de clima panoniană şi de răcoarea vântului nordic, care îi conferă prospeţime şi corpolenţă. Această combinaţie perfectă a forţelor naturii  dă naştere unor vinuri elegante, foarte savuroase, ce se potrivesc perfect alături de bucatele tradiţionale vieneze.

Extraordinar şi aproape de natură

Viticultorii vienezi încep să se specializeze şi pe vinurile îmbuteliate, care au fost foarte bine primite în gastronomia vieneză.

Alături de Fritz Wieninger

Calitatea ireproşabilă a acestor vinuri este confirmată de numerosele premii primite la degustări organizate de reviste renumite şi în cadrul Salonului Vinului Austriac. La secţiunile Riesling şi Weißburgunder, producătorii din Viena au fost prezenţi în mai multe rânduri cu cele mai bune vinuri ale Austriei. În plus, datorită apropierii lor de oraş, activitatea viticultorilor vienezi este orientată spre prezervarea mediului înconjurător şi spre sustenabilitate. Unii merg chiar şi mai departe în acest sens – aceştia sunt viticultorul fruntaş al Vienei, Fritz Wieninger, noul sosit Stefan Hajszan sau Jutta Kalchbrenner, care experimentează cu principiile biodinamicii. Aceasta se traduce prin renunţarea completă la stropirea culturilor cu substanţe chimice şi înlocuirea acestora prin extracte naturale, ca de exemplu ceaiuri, care pot ajuta la protejarea plantelor.

Asociaţia WienWein – împreună pentru vinul vienez

Cei mai buni şi implicaţi viticultori vienezi s-au unit în anul 2006 sub umbrela Asociaţei WienWein. Ea reprezintă idealurile lor de calitate, entuziasmul şi angajamentul faţă de vin. Ei îşi doresc să definescă standardele de calitate ale vinului vienez, să evidenţieze caracterul deosebit ale acestuia şi să transmită mesajul vinului vienez atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Din Asociaţia WienWein fac parte viticultorii Rainer Christ, Michael Edlmoser, Fritz Wieninger, potgoria Cobenzl (progoria oraşului Viena) şi potgoria Mayer am Pfarrplatz.

Unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi a asociaţei este readucerea în atenţia consumatorilor a clasicului „amestec“ vienez. În aprilie 2011 a fost publicat „Decretul vinului vienez mixt“ a cărui menire este să definească profilul acestui tip de vin: el trebuie să provină 100% dintr-o cultură de viţă de vie vieneză, formată din cel puţin trei soiuri de struguri, care sunt culeşi şi prelucraţi împreună. Cantitatea dintr-un anumit soi nu trebuie să depăşească maxim 50% sau minim 10% din cantitatea totală de struguri.

Pe de-o parte activitatea asociaţei este orientată pe aspecte interne, ceea ce înseamnă că prin consultarea cu experţi externi se încearcă îmbunătăţirea continuă a calităţii vinului şi crearea de strategii pe termen lung. Pe de-altă parte, viticultorii îşi prezintă vinurile în cadrul a numerose evenimente şi le împărtăşesc celor prezenţi ideile şi exeprienţele lor, după Motto-ul: „Vinul vienez este mai mult decât doar un vin!“ În plus, o dată pe an, membrii asociaţiei îşi prezintă vinurile în anumite locaţii selecţionate de ei (www.wienwein.at).

Viena magică de Crăciun

Viena este cunoscută pentru faimoasele târguri de Crăciun din această perioadă, parfumul de vin fiert şi turtă dulce dar şi pentru instalaţiile de lumină spectaculoase care împodobesc întreg oraşul. Cele mai faimoase străzi din Viena sunt împodobite în această perioadă cu şiraguri de luminiţe, steluţe sau globuri roşii, strada cu magazine de lux Kohlmarkt este decorată diferit de strada Kärntner sau strada Mariahilfer. Însă cel mai festiv şi impresionant este decorată strada Graben.

În perioada 19 noiembrie – 3 decembrie 5 lustre identice cu decoraţiile de Crăciun specifice străzii Graben din Viena vor străluci pe strada Lipscani din Bucureşti. Mai precis 4 dintre ele vor fi aprinse pe data de 19 noiembrie urmând ca a cincea să fie aprinsă cu ajutorul fanilor de pe Facebook care vor trebui să dea în total 500 de  ‚Like“-uri la o anumită postare de pe pagina www.facebook.com/ViennaTouristBoard.

Cu această ocazie Viena pune la bătaie şi o vacanţă pentru 2 persoane inclusiv zbor cu Austrian Airlines care poate fi câştigată pe www.vienna.info/lustre. Astfel oricine are şansa să vadă instalaţiile de lumini originale chiar în Viena înainte de Crăciun.

Viena de Crăciun…

Viena este deosebit de romantică în perioada dinaintea Crăciunului: peste 30.000 de luminiţe asigură atmosfera magică doar în Piaţa Primăriei. Această strălucire nu înconjoară doar Pieţele de Crăciun din Viena ci se găseşte în această perioadă pretutindeni. Concertele specifice precum „Christmas in Vienna“ întregesc atmosfera. La Pieţele de Crăciun se îmbină ideal şarmul imperial cu dispoziţia dinainte de Sărbători – precum în faţa palatului Schönbrunn, Belvedere şi în Piaţa Maria-Theresia. Cea mai mare Piaţă de Crăciun din Viena este cea din faţa Primăriei care emană din plin atmosfera magică.

Magia Crăciunului din faţa Primăriei din Viena (Rathaus) a fost “inaugurată“ prima oară în 1986. Combinaţia dintre Piaţa de Crăciun şi atmosfera magică din Piaţa Primăriei este unică. Atmosfera romantică de Crăciun care este susţinută aici de parfumul vinului fiert, fructe

… şi Bucureşti de Crăciun

confíate şi luminiţele de Crăciun se poate vedea şi în statisticile turiştilor. De la inaugurarea vestitei Pieţe de Crăciun numărul înnoptărilor a crescut de trei ori în această perioadă de la 631.000 la 1.861.000. De asemenea succesul acestei prime Pieţe de Crăciun a dus la inaugurarea altora (precum cele din Piaţa Karlsplatz, din faţa palatului Schönbrunn, între Muzeul de Istorie Naturală şi Istorie a Artei, la Belvedere, pe Spittelberg etc.), care sporesc şi mai mult atractivitatea Vienei ca destinaţie turistică în această perioadă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *