România – o fotografie şi o poveste (2)

Cai la Herghelia de la Lucina

Puţini stiu (din păcate) că în nordul Bucovinei, aproape de graniţa cu Ucraina, la Lucina, există o herghelie de cai huţuli, cu o tradiţie de 150 de ani. În primul rând, trebuie să spunem că numele cailor vine de la cel al unei etnii care trăieşte în Obcinele Bucovinei şi în Maramureş, precum şi în Ucraina: huţulii, denumiţi de români huţani. Popoarele migratoare slave, în expansiunea lor spre vest, ajungând la Munţii Carpaţi, au dat de populaţia şi toponimia românească. Este foarte cunoscut faptul că vocabularul păstoresc al slavilor, care sunt mai ales agricultori de câmpie, cuprinde şi acum elemente de origine daco-valahă. În incinta Hergheliei Lucina – situată la o altitudine de 1200 de metri, la poalele Muntelui Lucina (1588 m) – se află amplasată pensiunea cu acelaşi nume, recent modernizată. Aceasta dispune de 8 camere cu 2 locuri, fiind clasificată la 2 margarete. Aici se desfăşoară uneori programe turistice pentru elevi. La herghelie, turiştii au parte de demonstraţii şi prezentare ecvestră, iar Organizaţia Huţulilor poate oferi dejunuri cu specific huţul, acompaniate de un taraf folcloric huţul, la 4 km de Lucina, la Cabana Obchioara.

2 comentarii


    1. Doriti sa faceti Revelionul la Lucina, din cate am inteles? Daca da, va rog sa-mi spuneti si ma interesez, promit.

      Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *