Revoluţia new media: pot fi consideraţi bloggerii jurnalişti?

Încep cu consideraţia mea personală: da, dar nu orice blogger poate fi jurnalist. Pe de altă parte, nu orice jurnalist REUŞEŞTE să fie un blogger de succes. Iar un blog nu trebuie să fie neapărat de calitate dacă are un milion de accesări pe lună, să spunem. Bloggerul, cât de multe accesări ar avea pe site, nu va fi automat jurnalist pe acest considerent. Dar ce înseamnă jurnalist? Un jurnalist este cel care colectează şi distribuie ştiri şi alte informaţii şi îşi obţine veniturile din această muncă. În funcţie de context, profesia de jurnalist poate include diferite tipuri: redactori, editorialişti, cronicari, reporteri radio şi TV dar şi fotoreporteri. Pe de altă parte, un reporter este un acel tip de jurnalist care cercetează, scrie şi raportează informaţiile care urmează să fie prezentate în mass-media. Mass-media implică presa scrisă (ziare şi reviste), mass-media electronice (televiziune, radio, film documentar), şi, de circa 15 ani, media digitală (cum ar fi jurnalismul on-line). Reporterii au surse, realizează interviuri, efectuează cercetări, anchete, analize etc.
Jurnalismul a dezvoltat, de-a lungul timpului, o varietate de etici şi standarde şi aici vorbim de deontologia jurnalistică. În timp ce obiectivitatea şi lipsă de părtinire sunt adesea considerate importante, unele tipuri de jurnalism, precum jurnalismul de advocacy şi de lobby, adoptă în mod intenţionat un punct de vedere subiectiv.
Eu unul am absolvit o facultate de jurnalism. Însă acord o atenţie din ce în ce mai mare internetului şi canalelor new media. PRWeek şi Nasdaq au realizat, în 2010, un studiu în urma căruia rezulta că 52% din bloggeri se consideră jurnalişti. Este clar că bloggerii câştigă o influenţă din ce în ce mai mare, pe măsura trecerii timpului. Colectiv, bloggerii au o acoperire egală sau chiar mai mare decât media tradiţionale din mai multe categorii. La ora actuală, atât bloggerii, cât şi instituţiile media tradiţionale, au capacitatea de a răspândi informaţii pe web în acelaşi ritm – adică rapid, în timp real. Dar cât de credibile sunt informaţiile de pe bloguri? Acelaşi studiu PRWeek – Nasdaq a constatat că 91% dintre bloggeri folosesc blogurile şi reţelele sociale „întotdeauna” sau „uneori” pentru cercetare (în comparaţie cu 35% pentru ziare). Cele mai multe blog-uri se bazează pe alţi bloggeri – şi pe oricine care se află pe reţelele sociale – ca surse pentru articolele lor. De asemenea, studiul a constatat că 64% dintre bloggeri şi 36% dintre reporterii online folosesc Twitter ca un instrument de cercetare pentru story-urile lor, dar numai 19% dintre reporterii de ziare şi 17% din reporterii revistelor tipărite utilizează acest mediu social ca o unealtă  de cercetare. Oricum, şi Twitter sau Facebook devin din ce în ce mai accesate de către jurnaliştii tradiţionali. Ofer ca exemplu zvonul recent, privind posibila asasinare a liderului nord coreean Kim Jong-Un. Chiar dacă e un zvon, informaţia a fost preluată rapid de pe Twitter şi difuzată de toată mass-media. Specificându-se, fireşte, că este un zvon lansat pe acest canal de social-media.
De multe ori, paradoxal, se întâmplă ca unii jurnalişti să devină bloggeri şi viceversa. De ce aleg jurnaliştii (aşa cum am făcut şi eu) să deschidă blog-uri? Simplu: pe blogul personal poţi urmări imediat reacţiile cititorilor şi îşi poţi exprima propriile păreri. Iar blog-ul unui jurnalist îi poate satisface acestuia dorinţa de a comunica şi de a se afirma mai mult ca lider de opinie. Blog-ul său poate deveni o mică instituţie media în sine. De multe ori, jurnaliştii clasici sunt mai „leneşi” în privinţa blog-urilor. E normal, ei au de scris şi pentru suporturile mass-media pentru care lucrează, pe când bloggerii „puri” se concentrează de cele mai multe ori pe blog şi atât. Invers, de multe ori, bloggerii au contracte cu anumite instituţii mass-media iar articolele le sunt preluate de cotidiane, reviste tipărite etc.
În general, blog-urile reprezintă o nouă formă de a-ţi împărtăşi ideile, un nou stil de a face acest lucru. Sunt şi miniştri, şi politicieni, care deţin propriile blog-uri. Ei nu pot fi consideraţi în niciun caz jurnalişti. Bloggerii scriu pentru că vor. Jurnaliştii scriu pentru a fi plătiţi, pentru că este job-ul lor. Dar ce ne facem cu bloggerii care au început să scrie de plăcere, pe un anumit subiect (turism de exemplu) şi apoi încep să fie plătiţi pentru asta? Cum adică plătiţi – veţi spune? Simplu: prin bannere publicitare, datorită informaţiei de calitate şi a numărului mare de accesări. Agenţiile de publicitate au început să contacteze, de câţiva ani buni, aceşti bloggeri. De asemenea, din ce în ce mai multe companii şi organizaţii includ bloggerii populari în baza lor de date mass-media. Aşa am procedat şi eu, pentru că mă interesează ca informaţia pe care o furnizez să aibă răspândire şi impact, diseminare puternică pe canalele online. Pe partea de turism, în România sunt câţiva bloggeri de succes, care sunt invitaţi la diverse evenimente în ţară şi străinătate, precum infotripuri sau conferinţe. Sunt bloggeri care publică interviuri proprii cu personalităţi din diverse domenii. Din păcate, sunt bloggeri care scriu mai bine decât un jurnalist mai începător, care mai e şi plătit pentru asta.
Un judecător american din Oregon – Marco A Hernandez – a decis că bloggerii nu sunt jurnalişti. Cum a argumentat acesta? Pe pagina 9 a unei hotărâri de 13 pagini, judecătorul a stabilit cerinţele de calificare pentru profesia de jurnalist:

1. Educaţia în jurnalism.
2. Acreditare sau dovada de afiliere cu o entitate mass-media recunoscută
3. Dovada de aderare la standardele jurnalistice, cum ar fi editarea, verificarea faptelor sau dezvăluiri privind conflictele de interese
4. Menţinerea convorbirilor şi interviurilor realizate
5. Înţelegere reciprocă sau un acord de confidenţialitate între acesta şi sursele sale
6. Crearea unui produs independent, mai degrabă decât asamblarea scrierilor şi postărilor altora
7. Contactarea surselor pentru a obţine toate laturile şi toate părerile avizate asupra unui subiect.

Ei bine, pe mine nu m-au convins acest puncte. Dar deloc. Le iau pe rând. Educaţia. Am terminat Şcoala Superioară de Jurnalistică – în anii 90, probabil cea mai practică instituţie de învăţământ superior dedicată presei scrise. Am fost şef de promoţie în 1998. Dar nu o spun ca să mă laud. Susţin că nu trebuie să ai neapărat studii de jurnalism ca să fii jurnalist. În România sunt mulţi jurnalişti importanţi care la bază sunt, de exemplu, ingineri. Cristian Tudor Popescu nu este jurnalist? Dacă am fi aplicat acest punct, peste jumătate dintre jurnaliştii români nu s-ar califica. Acreditare… Hm… Sunt din ce în ce mai mulţi jurnalişti care au părăsit mediile tradiţionale pentru a-şi crea propriile site-uri de ştiri. Unele, de mare succes. Acestea nu sunt considerate deja instituţii de presă, dacă au angajaţi şi mulţi vizitatori unici lunar? Şi bloggerii trebuie să respecte anumite standarde, altfel ar putea fi daţi în judecată pentru calomnie sau insultă, ca orice jurnalist. Da, poate ar sta mai slab la partea de susţinere în instanţă faţă de instituţiile media clasice, aici e încă un punct slab. Privind interviurile şi convorbirile realizate, cred că bloggerii care se respectă le păstrează, având şi ei înţelegeri de confidenţialitate. Pe de altă parte, sunt mulţi bloggeri care îşi publică propriile ştiri, fără a prelua. Şi contactează toate sursele avizate. Deci, care ar fi conflictul aici?

Tot acel judecător, Hernandez, afirma că doar publicarea de ştiri reprezintă presă. Aici, citez revista Forbes, care ia apărarea bloggerilor în cadrul unui amplu articol. David Coursey, colaborator al Forbes, spune: „Când am scris pentru ziare, articolele 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 erau standard. Aici, la Forbes, reuşesc să respect punctele 2, 3, 4 (foarte rar ), 5 (din nou, foarte rar) şi 6 (deşi cele mai multe materiale includ conţinut din alte surse)”. Forbes nu este presă? Ar fi absurd să susţinem contrariul. Şi renumitul The New York Times a lansat o dezbatere privind condiţia bloggerului. Ellyn Angelotti, care predă social media, tendinţele digitale şi dreptul mass-media la Institutul Poynter, şcoală de jurnalism şi democraţie din St. Petersburg, Florida, susţine, în paginile NYT, că „noi ar trebui să sărbătorim modul în care tehnologia ne permite săne exprimăm discursul mai mult decât oricând înainte – fără discriminări. Asta nu înseamnă că editorii online nu ar trebui să fie judecaţi în funcţie de un set de evoluţia a standardelor şi practicilor „non-jurnalistice.”.
Dacă stăm să analizăm, şi multe instituţii de presă tradiţionale încalcă principiile informării obiective, realizând campanii înverşunate împotriva unor partide (de exemplu) sau făcând adevărate campanii de relaţii publice subtile pentru o anumită persoană sau organizaţie. Aici, poate că bloggerii ar putea fi mai independenţi. Este un adevăr: în spatele fiecărei instituţii mass-media există interese economice şi politice. La fel se poate întâmpla şi cu bloggerii care încep să fie plătiţi. Este un cerc vicios din care nu se poate ieşi. Altfel, mass-media ar funcţiona mai greu.

Ar fi multe de spus pe această temă şi voi aprofunda subiectul în timp. Concluzia mea este că un blogger poate fi considerat jurnalist dacă:
1. Publică articole, ştiri şi informaţii de interes public verificate, din surse proprii sau compilate, scrise cu responsabilitate şi cu profesionalism. Profesionalism care poate proveni şi din experienţă, nu în urma unor studii. Mulţi bloggeri au început ca amatori şi s-au perfecţionat în timp.
2. Actizează ca un jurnalist free-lancer sau ca o instituţie mass-media. Asta înseamnă că trebuie să obţină personalitate juridică (PFA sau firmă) ori să aibă un contract de preluare a propriilor ştiri cu o instituţie mass-media. Există blog-uri individuale şi blog-uri colective, unde semnează mai mulţi autori.
3. Are confirmarea publicului: accesări multe (de la mii de vizitatori unici pe lună în sus, în funcţie de nişa abordată).

Ies din calcule blog-urile cu conţinut ok, dar cu 10 vizitatori pe lună, dar şi blog-urile cu (prin absurd) un milion de vizitatori pe lună, dar care conţin bârfe, bla-bla-uri, materiale preluate permanent de pe alte site-uri, precum videoclipuri, bancuri etc. Un blog de succes nu este neapărat jurnalism.

Articolul este interactiv, aşa că aştept opiniile voastre. Eu am aruncat mânuşa…

19 comentarii


  1. Felicitari pentru documentare si pentru argumentare (cu care nu sunt 100 % de acord, dar foarte aproape…)! Sunt curios ce alte comments o sa ai. Poate era interesant sa adaugi si un sondaj de opinie (sau poti sa il incepi separat). Si eu am declansat o discutie pe tema asta intr-un grup, dar merge greu cu raspunsurile…

    Răspunde

    1. Gabriel, iti multumesc pentru aprecieri. Am dorit sa deschid o tema… arzatoare. Macar sa stabilim impreuna, cu totii, conditia bloggerului de turism. Nu stiu daca un sondaj de opinie ar fi relevant: aici cred ca va conta parerea specialistilor. Inclusiv a noastra 🙂 Sau poate un sondaj de opinie printre jurnalisti si bloggeri cunoscuti, doar atat. Nu cred ca parerea publicului larg ar fi relevanta. Ce te faci daca, in urma unui sondaj de opinie general, cu multi respondenti, publicul va raspunde ca televiziunile si cotidianele nu sunt presa? Inseamna ca asa va fi?

      Răspunde

  2. Foarte intersant acest articol.
    Ar trebui sa povestesti aici un pic si despre bloggerul sef (bloggerul sef este acel blogger care scrie ceva si in secunda doi preiau inca 30 de bloggeri mai mici; exista acum retele si de 100 de bloggeri).
    Desi marea majoritate a bloggerilor sunt absolventi ai Facultatii de Jurnalism, consider ca bloggerul NU este un jurnalist. Parerea mea!

    Răspunde

    1. O sa aprofundez subiectul, Petre. Referitor la bloggeri, sa nu generalizam. Un Razvan Pascu sau Mihai Vasile, cred ca pot fi considerati jurnalisti. Daca ne referim la conflictul pe care l-ai avut recent, ei bine da, acei bloggeri, tinand cont de limbajul utilizat, pot fi numiti, eventual, creatori sau lideri de opinie, nu jurnalisti. Un blogger poate fi jurnalist daca INFORMEAZA, iar informatia este obtinuta pe baza unor surse. Nu daca barfeste… Desi, daca stau sa ma gandesc, cele mai vandute cotidiane sunt, in Romania, cele gen Can Can, Click, Libertatea…

      Răspunde

  3. Traian, in primul rand felicitari pentru argumentare si pentru cum ai pus problema in articol.

    In al doilea rand, multumesc tuturor (inclusiv tie, Traian) pentru aprecieri.

    Haideti sa va spun si parerea mea: pentru mine conteaza mai mult cum ma considera altii si cum ma vad altii decat cum cred eu despre mine ca sunt. Daca sunt invitat la infotripuri prin diverse tari alaturi de jurnalisti de la publicatii cunoscute si daca am parteneri puternici printre agentiile de turism si companiile aeriene inseamna ca lumea ma percepe ca pe un formator de opinie in turism si acest lucru ma onoreaza. Mai mult, inseamna ca cei care lucreaza alaturi de mine ma asimileaza oarecum categoriei de jurnalisti de travel.

    Totusi eu sunt genul de om care sta in banca lui si isi vede lungul nasului. Jurnalistii adevarati au studii de Jurnalism si fac ceea ce fac de multe ori atat din pasiune cat si din constrangere: asta e jobul lor. Eu o fac doar din pasiune. Jurnalistii au sefi, raspund in fata sefilor pentru ceea ce scriu si fac, duc mai departe numele publicatiei si trebuie sa fie obiectivi de fiecare data.

    Eu ca blogger nu vreau si nici nu o sa fiu vreodata obiectiv. Lumea care citeste blogul meu si ma place pentru ceea ce scriu o sa ma placa in continuare doar daca eu o sa fiu la fel de sincer si corect si doar daca o sa scriu in continuare de bine atunci cand am ceva bun de spus, si de rau daca am trecut si prin lucruri neplacute intr-o calatorie. Eu pe blog prefer sa scriu din experienta mea, si nu din carti. Jurnalistii scriu de multe ori dupa comunicate de presa.

    In concluzie, eu cred ca adevarul este undeva la mijloc. Iar bloggerii sunt ceva de genul „jurnalisti 2.0”. Lumea a evoluat si odata cu ea evoluam si noi. Jurnalistii nu trebuie sa fie in conflict cu bloggerii, pentru ca fiecare are o alta treaba: jurnalistul de travel trebuie sa informeze obiectiv, iar bloggerul de travel trebuie sa scrie subiectiv.

    Răspunde

    1. Razvan, iti multumesc si eu pentru interventia ta argumentata. Intr-adevar, bloggerii au ceva – uneori – in plus fata de unii jurnalisti. Anume, pasiunea. Daca ar fi sa compar bloggerii cu jurnalistii, referindu-ma la pictura, as spune ca primii sunt pictori naivi sau amatori, iar ceilalti, pictori profesionisti. Numai ca si un pictor naiv sau mai ales amator poate ajunge in timp, datorita experientei, profesionist. Sunt jurnalisti care nu scriu din pasiune ci pentru ca le impune jobul.
      Pe de alta parte, imi permit sa te contrazic in mai multe privinte. Contrazicere care vine totusi in favoarea ta.
      1. Multi jurnalisti, dupa cum o spun si in articol, nu au la baza studii de jurnalistica. Eu am, dar nu inseamna ca ii reneg pe cei care nu au. Si unii dintre ei sunt chiar sefi. Ma refer la Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac etc. Unii s-au specializat intre timp si au facut scoli de jurnalism.
      2. Exista jurnalisti care sunt proprii lor sefi: free lancerii sau cei care au site-uri independente de stiri.
      3. Si jurnalistii pot fi subiectivi. Uneori, nepermis… din pacate. Alteori, genul jurnalistic le permite. Anume, reportajul. Multi jurnalisti de turism sunt subiectivi atunci cand scriu reportaje, pentru ca asa trebuie. Asta faci si tu, scrii reportaje.
      Cu acordul tau (citandu-te), o sa-mi permit sa imprumut termenul de „jurnalism 2.0” intr-un viitor articol.

      Răspunde

      1. De-acord. 🙂

        Dar sa amintesti si parerea mea ca bloggerii si jurnalistii nu trebuie sa fie intr-un conflict, ci intr-o relatie de colegialitate si suplinire reciproca.

        Răspunde

        1. Corect… pana la urma, bloggerii si jurnalistii trebuie sa realizeze ca sunt de aceeasi parte a baricadei.

          Răspunde


  4. Felicitări, Traian! Mi-a plăcut articolul tău. Era momentul ca cineva să să explice aceste fenomene, într-o manieră comprehensibilă.
    Am distribuit articolul pe Facebook, în grupurile în care sunt.
    În acelaşi timp, salut iniţiativa ta, eu mă lovesc de aceeaşi problemă şi explic tuturor oamenilor care nu ştiu diferenţa între marketing şi relaţii publice în ce constă fiecare dintre aceste meserii. Şi duc munca cea grea, pentru că sunt om de PR. 🙂
    Încă o dată, felicitări!

    Răspunde

  5. Traian, în primul rând felicitări pentru un articol bine documentat. Titlul ar putea deveni şi vice-versa. Jurnaliştii pot fi bloggeri? Şi de aici poate pleca o altă dezbatere …
    Dar să revin. Eu cred că esenţial este faptul că jurnalştii sunt şi trebuie să fie obiectivi, bloggerii prin natura lor sunt subiectivi. Cele două noţiuni nu trebuie privite ca absolute (a;a cum ai arătat şi tu), dar un blogger de travel întotdeauna va povesti (sper cel puţin) despre un loc prin prisma sentimentelor pe care i le trezeşte. Amestecă în poveste impresii, gusturi, trăiri pe care le transmite mai departe către publicul cititor prin intermediul blogului. Există evident şi obiectivismul care trebuie să însoţească ceea ce ai spus şi tu – şi anume informaţia brută, analiza de caz, etc. Şi da, bloggerii scriu pentru că vor, pentru că sunt pasionaţi de ceea ce fac. Ei „livrează” conţinut din respect pentru cititorii lor şi nu pentru a primi un salariu. Cu monetizarea blogurilor este altă poveste grea, lungă şi nu cred că e cazul să intrăm şi în aşa ceva, cel puţin acum. Şi încă ceva, oamenii caută pe lângă informaţia corectă şi obiectivă şi acea doză de subiectivism care ar putea răspunde la întrebarea: „Oare mă voi simţi şi eu bine acolo?” sau poate „E sigur locul x” sau …

    Dacă am vrea să fim jurnalişti ar trebui să acţionăm ca atare. Eu cel puţin nu vreau asta :).

    Răspunde

    1. Iti multumesc pentru comentariu, Alex. Eu cred ca unii bloggeri pot fi incadrati in categoria „presa 2.0”. Fireste, nu orice jurnalist nu poate si nu doreste sa fie blogger, si e valabila si reciproca. Insa bloggerii reprezinta, vrem, nu vrem, o noua forma de comunicare in masa. Iar comunicarea in masa inseamna mass-media. Unii bloggeri pot fi echivalati cu comentatorii sau cu reporterii din presa clasica. In ambele situatii apare subiectivismul, insa in mass-media clasica, acesta este dat de interesele comerciale din spatele institutiei mass-media. In cazul bloggerilor, subiectivismul poate fi de doua feluri: unul natural, sincer (bloggerul scrie ce gandeste), dar si unul, la randul sau, comercial (si bloggerii au uneori sponsori). Oricum, nu ignor fenomenul blogurilor, dimpotriva. Consider ca reprezinta o importanta forma de comunicare si de documentare. De altfel, de ce mi-am facut si eu blog? 🙂

      Răspunde

      1. Buna!Acum cateva zile am fost la lacul Sf. Ana si Tinovul Mohos.A fost f. fromus;pe malul lacului nu erau gratare,erau barci pe apa,multa lume pe mal si in apa;se poate face plaja ,era curat.Intrarea in rezervatie se plateste cu 20 lei daca mergi pana la lac iar daca masina ramane la cabana se plateste 10 lei;exista multe scurtaturi prin padure.Tinovul Mohos a fost de asemenea fromus ,se merge cu ghid,din ora in ora,este interesant faptul ca se merge numai pe „dalele”de lemn,vegetatia este interesanta si stratul de turba la fel ,care era ca un burete,la fel „lacusele”care aveau o adancime de 17-20m.Pana la lac se poate ajunge numai cu masina,nu sunt autobuze,noi am venit de la Brasov -80 km,prin Sf. Gheorghe apoi la Bixad la dr.Pentru orice informatie va astept intrebarile!

        Răspunde

      2. Salut. Si eu tocmai m-am inorts de 1 saptamana din zona Tusnadului unde m-as intoarce chiar acum. O liniste inimaginabila, un aer pe care din pacate nu-l vom avea niciodata la oras, si nu in ultimul rand frumusetile regiunii. Lacul Sfanta Ana este din fericire vizitat nu doar de romani, sau de localnici ci si de straini. Totusi avand in vedere ca se plateste si o taxa de intrare, nu ar strica repararea drumului cam plin de gropi. Recomand cu desavarsire oricui sa mearga in zona!

        Răspunde

    2. Am vizitat si eu lacul Sf.Ana in 9 iulie 2011.Mi-a lasat un gust amar, tot ce am gasit acolo.Desi am pitalt 20 lei, taxa de vizitare chipurile a „”REZERVATIEI””,am gasit acolo un strand unde faceau baie o multime de oameni, gratare cu mici si carne la greu, barci si saltele pe apa unde copii puteu sa-si faca nevoile in apa lacului, fara probleme.Numai a rezervatie nu semana.E exemplul tipic de distrugere romaneasca a tot ce avem mai curat si sfint, pe acest pamint.Greu imi vine sa cred, ca se poate intimpla asa ceva.Am parasit acele locuri, unde dupa 26 de ani speram sa gasesc micuta capela si lacul asa cum le stiam eu curate si linistite, ca pe vremea pe care multi o hulesc dar si mai multi o regreta.Rusine sa ne fie ca popor si tara.

      Răspunde

    3. Salutare Alexandra si salutare tuortur cititorilor blogului tau!Aseara cativa prieteni de-ai mei au pus corturile langa lacul Sfanta Ana, la nici 20 de minute dupa si-a facut aparitia un Mos Martin asa…potrivit ca marime care a inceput sa dea tarcoale locului, in ciuda focului de tabara zdravan si a unui caine inimos care s-a luat la harta cu ursul…Urs care pana la urma s-a plictisit si a plecat, lasand in urma in sufletele amicilor mei fiorul primei intalniri cu ursul si emotiile unei nopti care din fericire a decurs ok pana dimineata…

      Răspunde

Lasă un răspuns la Mona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *