Articol scris în 2003, în timpul satisfacerii stagiului militar la Şcoala de Ofiţeri „Ioan Vodă” (artilerie terestră şi rachete)

În viaţa civilă sunt jurnalist. În prezent satisfac stagiul militar la o Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, urmând să devin ofiţer în rezervă al Armatei române. De multe ori m-am întrebat, înainte de a fi încorporat, ce implicaţii are efectuarea stagiului militar asupra vieţii? Are un rol pozitiv, sau constituie pur şi simplu o pierdere de timp? Acum, aproape de finalul acestei experienţe de viaţă, am ajuns la câteva concluzii pe care îmi doresc să vi le împărtăşesc cu sinceritate. În primul rând, am învăţat multe lucruri noi şi am căpătat deprinderi şi obişnuinţe care altădată mi se păreau străine. Sistemul militar este dominat de un cuvânt care, pe mulţi civili îi face să… o ia practic la fugă. Este vorba despre ORDINE. În Armată, ea este impusă de regulamentele care trebuie strict respectate. Este drept, un militar devine, în timp, fără nici o constrângere, o persoană ordonată, care îşi preţuieşte TIMPUL la adevărata sa valoare. Un civil ajunge mai greu la această performanţă, deoarece, în cele mai multe cazuri, aici apare un alt cuvânt magic: VOINŢA. Cadrele militare sunt, în cea mai mare parte, oameni ordonaţi datorită restricţiilor dictate iniţial de regulamente. Sunt convins că absolut nimeni dintre purtătorii de uniformă kaki nu regretă că ordinea devine, la un moment dat, OBIŞNUINŢĂ. În toată lumea sunt numeroase cazuri de militari care, o dată trecuţi în rezervă din diverse motive, au ajuns buni oameni de afaceri, scriitori de succes sau manageri.
Tinerii fug de Armată datorită unor idei preconcepute despre sistemul militar, dar cred că mai ales ştiind că acolo trebuie să respecte un program strict şi obositor şi trebuie să iasă din STAREA DE CONFORT. Ei bine, orice om care doreşte succesul conştientizează că nu poate reuşi în viaţă decât dacă acceptă SCHIMBAREA. Succesul implică sacrificii mari, iar pentru a ajunge la el, un om cu voinţă şi vise bine conturate va spune: LA REVEDERE CONFORT! (spun “la revedere” deoarece, în urma renunţării la confort pentru un anumit timp, va câştiga un confort mult mai mare atunci când va reuşi). Armata te poate ajuta să-ţi creezi obiceiuri noi, care te pot ajuta enorm în viaţă. De exemplu, acela de a te trezi cu o oră mai devreme. De a face o jumătate de oră gimnastică, în fiecare dimineaţă. De a nu refuza o întâlnire sau o activitate importantă la o oră matinală sau pe o vreme nefavorabilă. De a avea capacitatea şi voinţa de a munci şi în condiţii vitrege. De a nu amâna finalizarea unui proiect important. Până la urmă, un înţelept a spus cândva că “Oamenii nu-şi hotărăsc viitorul. Îşi hotărăsc OBICEIURILE… iar obiceiurile le hotărăsc viitorul”.
Tot Armata te obişnuieşte cu un alt cuvânt atât de temut pentru majoritatea oamenilor. RESPONSABILITATE. În mediul cazon, este o “probă impusă”. Însă cel care îşi asumă responsabilitatea de bună voie, acela este un adevărat învingător. Scriitorul George Bernard Shaw a subliniat excelent acest aspect: “Libertatea înseamnă responsabilitate. Iată de ce mare parte dintre oameni se tem de ea”.
Una din preocupările mele este deprinderea leadership-ului. Am fost convins că serviciul militar îmi va fi de folos în acest sens. Nu cred că m-am înşelat. Pe lângă îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, nu mică mi-a fost surpriza atunci când am aflat că vom efectua un stagiu în timpul căruia vom comanda şi asigura instrucţia de bază unui pluton sau unei grupe alcătuite din soldaţi în termen. Este o sarcină dificilă, care implică o mare responsabilitate. Pentru aceasta am urmat cursuri de metodică. Am constatat că nu ascultarea orbească a comenzii, a ordinului, îi face pe acei soldaţi să răspundă ordinelor şi să îşi execute întocmai misiunile. Îmi permit să citez un pasaj, preluat din site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale (www.mapn.ro), relevant în privinţa implicaţiilor vieţii militare asupra celei civile: „A fi ofiţer în armata română înseamnă înainte de toate a fi lider. Leadershipul este dimensiunea definitorie a ofiţerului  iar aceasta se concretizează în capacitatea de a lua decizii juste, de a-şi asuma răspunderea propriilor decizii, de a motiva şi coordona oamenii din subordine. Un ofiţer este întodeauna apropiat de subordonaţi, într-o relaţie bazată pe respect reciproc. A fi ofiţer mai înseamnă să fii un bun luptător, specialist şi instructor, să fii apt să utilizezi şi să-i înveţi pe alţii cum să utilizeze tehnica din subordine. A fi, a şti şi a face! Acestea sunt componentele modelului de ofiţer, pe care se fundamentează întregul proces de pregătire şi de formare din instituţiile militare de învăţământ”. Poate că multe dintre aceste cuvinte constituie încă un ideal, ci nu o realitate. Dar aceasta trebuie să fie orientarea Armatei române, “Direcţia sa de bază” (vom vedea mai târziu la ce mă refer). Dacă vrea integrarea în NATO, compatibilitatea cu Armata profesionistă a Statelor Unite, şi Armata română trebuie să investească în tehnologie, dar mai ales în… oameni.
Am ajuns la un cuvânt magic: OAMENI. Am fost repartizat la o armă care nu ar avea, la prima vedere, nimic în comun cu profesia mea care se sprijină exclusiv pe oameni: artileria. Pornind de la această idee, la început m-a frământat o întrebare. Anume, cum se împacă artileria (cu precădere un domeniu tehnic, al ştiinţelor exacte) cu ştiinţele umaniste? Şi cum ne poate ajuta deprinderea acestei arme mai departe, în viaţa de zi cu zi? Răspunsul mi-a fost oferit de un locotenent-colonel, artilerist, dar şi scriitor şi umanist în acelaşi timp. El mi-a adus aminte că matematica este ştiinţa care disciplinează mintea. Mulţi filosofi mari au fost pasionaţi de matematică. Ei bine, în artilerie există destule similitudini cu viaţa reală. Cu viaţa reală a OMULUI DE SUCCES. Pentru că artileria are ca scop principal atingerea obiectivelor. Chiar dacă este vorba despre neutralizarea, nimicirea sau distrugerea inamicului. Inamic prin care putem înţelege, în viaţa de zi cu zi, nenumăratele obstacole de care ne lovim. Unii cedează. Iar alţii – e drept, mai puţini – ÎNVING! Scopul Armatei române este acela de apărare. Dar în cazul unui atac extern, militarii au datorita de a ÎNVINGE şi sunt instruiţi pentru acest lucru. Ce frumos ar fi dacă şi tinerii ar fi instruiţi, de mici, în viaţa civilă, pentru a învinge şi pentru a răzbi în viaţă, de a se obişnui cu succesul!
Uneori, servanţii şi comandanţii aflaţi în spatele tunurilor reuşesc să vadă ţinta. Atunci, o nimeresc prin ochire directă. Acestea sunt obiectivele pe termen scurt din viaţa obişnuită. Alteori, deşi ştiu despre ce armă inamică este vorba (tancuri, aruncătoare, infanterişti etc.), nu reuşesc să vadă ţinta. Obiectivele se află la distanţe foarte mari sau în spatele unor forme de relief. Ei bine, la fel se întâmplă şi în viaţa reală. Ştim ce scop avem, dar când acesta este unul dificil de atins, pe termen mediu sau lung, nu cunoaştem întotdeauna drumul optim pentru a ajunge la el. Drumul pare a fi învăluit în ceaţă… În artilerie, pe lângă POZIŢIA DE TRAGERE – P.T. (locul unde sunt efectiv dispuse tunurile, obuzierele sau aruncătoarele) mai există un PUNCT DE COMANDĂ-OBSERVARE (P.C.O). Fără acesta, poziţia de tragere ar avea, în cazul obiectivelor îndepărtate şi acoperite, un rol aproape nul. Haideţi să încercăm să facem o extrapolare: un om, dacă nu-şi planifică drumul către succes, va ajunge vreodată la obiectiv? Eu cred că nu. Să ne imaginăm că poziţia de tragere este momentul în care un om ştie cam unde trebuie să ajungă, dar atât şi nimic mai mult. Nu are nici un plan. Punctul de comandă este partea analitică şi de acţiune a unui om care vrea succesul. Reprezintă momentul în care îşi pune pe hârtie paşii pe care trebuie să-i facă pentru atingerea obiectivelor. Din P.C.O. dictează conştientului, dar şi subconştientului. Specialistul britanic Malcolm Peel spunea, în cartea sa “Introducere în management”, că “Stabilirea obiectivelor este unul din cele mai puternice instrumente ale managementului şi un element esenţial al leadershipului. Pentru a conduce eficient, trebuie să ştim ce obiective vrem să atingem şi să le facem clare pentru cei pe care îi conducem (prin aceştia putându-se înţelege, zic eu, şi propria persoană). Nu este suficient să ai dorinţa generală de a progresa: trebuie să ştii unde vrei să ajungi şi ce drum să urmezi pentru a ajunge acolo”. În artilerie, punctul de comandă comunică cu poziţia de tragere prin telefon, deoarece distanţa dintre ele este de ordinul kilometrilor. P.C.O este dispus în lateral, dintr-o poziţia înaintată sau pe înălţimi de unde pot fi vizualizate obiectivele. Cei care efectuează ochirea în P.T. trebuie să respecte comenzile şi indicaţiile primite. La fel în viaţă – degeaba faci un plan pe hârtie, dacă nu urmezi toţi paşii. Pe de altă parte, puţini ştiu că artileria este arma care stabileşte, de multe ori, schema luptei. Specialiştii în această armă, situaţi în P.C.O., văd dispunerile inamicului şi îşi informează şi confraţii lor de la celelalte arme, dându-le, în plus, reperele de bază. Dar pentru aceasta este nevoie de un limbaj comun…
Comunicarea dintre P.C.O. şi P.T. este guvernată de un reper extrem de important: DIRECŢIA DE BAZĂ. Visul principal, primul scop de pe listă, nu? În funcţie de aceasta se coordonează şi se efectuează de fapt tragerile. Toate tunurile sunt îndreptate, iniţial, pe direcţia de bază, cu ajutorul unor aparate de măsură. Această direcţie reprezintă o direcţie care punctează centru raionului inamic şi este măsurată în funcţie de nordul magnetic. Toate, dar absolut toate coordonatele sunt date în funcţie de această direcţie de bază. Unică, atât pentru P.T. şi pentru P.C.O., cât şi pentru celelalte arme întrunite care se află dispuse pe u teren de luptă. Interesant, nu? Pentru că orice om cu principii, care doreşte să obţină ceva de la viaţă, are o “direcţie de bază”, guvernată de anumite repere şi valori morale. Specialiştii din artilerie aleg, pe câmpul de luptă, o serie de repere (case, ape curgătoare, fântâni etc.), pe care le poziţionează în funcţie de direcţia de bază. De ce este nevoie de aceste repere? Pentru că unele obiective se pot afla în apropierea lor şi este mult mai uşor să trimiţi coordonatele lor în funcţie de repere. Oare un om de afaceri sau un lider nu face la fel, atunci când îşi întocmeşte planul care îl va duce la succes? Nu are şi el obiective, repere, scopuri şi vise?
Prima dată când se ocheşte un obiectiv, se efectuează reglajul, cu cel mai important tun sau obuzier. Obiectivele sunt ratate aproape întotdeauna după primele lovituri. Dar în funcţie de aceste focuri iniţiale, din P.C.O., comandanţii trimit şi “traduc”, către P.T., prin instalaţiile de transmisiuni, corecţiile în bătaie şi în direcţie. Ei reduc încadrările, din aproape în aproape, până când proiectilul ajunge la ţintă. Nu are rost să intru în amănunte ştiinţifice. Un alt înţelept spunea, cândva, că “numai cine se mişcă greşeşte”. Dacă acei artilerişti s-ar teme de rateuri, n-ar mai avea curajul de a da nici măcar comanda primului foc. După ce este terminat reglajul, preferabil cât se poate de repede (nici în viaţa de zi cu zi, amânarea şi lentoarea nu duc la succes), se trece la tragerea de efect, cu toate tunurile din dotare. Atunci, obiectivele nu au scăpare. Sunt distruse. La fel, în viaţă. După ce termini planul, treci la ATAC. Pentru că un plan care moare pe hârtie este inexistent.
Ca să vă mai liniştesc puţin – poate că această comparaţie între viaţa de zi cu zi şi o armă vi se pare deplasată – vă mai spun că, deşi artileria implică arme “grele”, de calibru mare şi foarte mare, principalul ei scop este, în zilele noastre, prevenirea conflictelor, intimidarea eventualului inamic, nicidecum uciderea şi distrugerea cu sânge rece. Poate că menţinerea obligativităţii sistemului militar nu va reprezenta o soluţie pentru viitor. Armata va trebui să fie formată din profesionişti – la fel ca în orice meserie. Dar este o experienţă pe care o recomand – o repet – celor care au nevoie de ORDINE, TIMP, RESPONSABILITATE ŞI SCHIMBARE. Să nu vă miraţi, eu cred că după terminarea stagiului militar poţi să-ţi începi mai uşor o afacere şi să-ţi orientezi mai bine scopurile în viaţă. Urmând o… DIRECŢIE DE BAZĂ.